Dâmboviţa
Primar Târgoviște: Politica de investiții a Guvernului Bolojan este greșită!

Politica pe zona de investiții pe care o practică Guvernul Ilie Bolojan este una greșită – a declarat astăzi, 13 august 2025, primarul municipiului Târgoviște, în contextul finalizării unui proiect implementat de administrația publică locală cu fonduri atrase prin AFM, cel care a vizat eficientizarea energetică a Grădiniței cu program prelungit Nr. 3 din Aleea Trandafirilor.
„Pe de altă parte, decontările pe ceea ce înseamnă lucrările realizate până în acest moment merg foarte greu. Vă dau un singur exemplu. Corpul de clădire de la Liceul IH Rădulescu, investiție de aproape 5 milioane de lei. Știți câți bani s-au decontat până acum? Zero lei!
Eu cred că, dincolo de a clama în mod formal niște intenții și niște obiective, trebuie ca Guvernul să și dovedească sprijin pentru educație. Și lucrul acesta se realizează și prin onorarea obligațiilor prevăzute în contractele de finanțare. Discuția este una foarte complexă, dar am vrut să trag un semnal de alarmă pe ceea ce înseamnă investițiile publice în domenii esențiale în România, așa cum sunt investițiile în educație. Nu mai vorbesc de suspendarea investițiilor și așa mai departe. Atunci când discutăm de educație, atunci când discutăm de copii, când discutăm de asigurarea unor condiții decente pentru copii, nu cred că este ceva mai important.
Ar trebui să dăm dovadă de ceva mai multă responsabilitate. Este opinia unui primar de municipiu reședință de județ care încearcă să atragă cât mai multe fonduri pentru comunitatea locală și care simte foarte bine vibrația comunității”, a spus Daniel Cristian Stan – primarul municipiului Târgoviște.
ACTUALITATE
Comunicat de presă. Universitatea „Valahia” din Târgoviște își consolidează poziția internațională în clasamentul Times Higher Education Sustainability Impact Ratings 2026

Universitatea „Valahia” din Târgoviște anunță datele obținute în ediția 2026 a clasamentului Times Higher Education Sustainability Impact Ratings, publicat ieri, 24 iunie 2026 – un reper global pentru evaluarea contribuției instituțiilor de învățământ superior la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (SDG) ale Organizației Națiunilor Unite (ONU).
În acest context, universitatea noastră înregistrează o evoluție semnificativă într-un clasament extrem de competitiv, fiind situată în intervalul 1001-1500 la nivel mondial, față de poziția 1500+ în 2025.
Această ascensiune reflectă o dinamică instituțională autentică, susținută de o activitate academică intensă, implicare organizațională și o aliniere tot mai solidă la standardele internaționale de performanță.
Performanțele detaliate confirmă o evoluție clară și vizibilă în toate direcțiile majore ale sustenabilității, cu avansuri consistente în fiecare domeniu evaluat.
În zona SDG 4 – Educație de calitate, instituția urcă în intervalul 401-600, față de 601-800 în 2025, confirmând consolidarea procesului educațional și orientarea către un cadru de învățământ superior modern, adaptat cerințelor actuale. O creștere mai accentuată se remarcă în SDG 5 – Egalitate de gen, unde aceasta a avansat în intervalul 301-400, comparativ cu 601-800, reflectând întărirea politicilor de incluziune și echitate la nivelul comunității universitare.
În același sens, SDG 11 – Orașe și comunități durabile se consemnează o creștere până la intervalul 401-600, față de 801-1000 în anul precedent, ceea ce indică o implicare extinsă în inițiative cu impact social și comunitar. Relevant, în domeniul SDG 16 – Pace, justiție și instituții eficiente, universitatea ajunge în intervalul 301-400, de la 801–1000, ceea ce reflectă consolidarea guvernanței instituționale, a transparenței și a culturii organizaționale.
În ceea ce privește SDG 17 – Parteneriate pentru atingerea obiectivelor, universitatea trece de la categoria 1500+ în 2025 la intervalul 1001-1500 în 2026, semn al extinderii rețelelor de colaborare și al unei integrări tot mai active în spațiul academic mondial.
Clasamentul Times Higher Education Sustainability Impact Ratings este recunoscut pentru abordarea sa complexă, bazată pe patru piloni esențiali: cercetare, educație, administrare responsabilă și implicare în comunitate, oferind o perspectivă complexă asupra rolului universităților în societate.
În ansamblu, poziționarea din 2026 conturează o instituție aflată într-un proces clar de consolidare și afirmare internațională, cu progrese constante pe toate dimensiunile cheie ale sustenabilității. Rezultatele confirmă maturizarea mecanismelor interne prin care universitatea contribuie la agenda globală a dezvoltării durabile și reflectă, totodată, diversificarea oportunităților de formare, precum și deschiderea către trasee profesionale relevante la nivel mondial.
Universitatea „Valahia” din Târgoviște va continua investițiile în educație, cercetare și parteneriate strategice, oferind programe de studii aliniate standardelor externe, oportunități de implicare în proiecte internaționale, un avantaj competitiv pe piața muncii și un spațiu universitar orientat spre dezvoltare, incluziune și inovație.
ADMINISTRAŢIE
Ordinea de zi a ședinței CLM Târgoviște din data de 29 iunie 2026

Consiliul Local Municipal Târgoviște se va întruni, luni – 29 iunie 2026, de la ora 09:30, în ședință ordinară de lucru, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:
1. Proiect de hotărâre privind desemnarea domnului Culcer Gheorghe în comisiile de specialitate ale Consiliului Local Municipal Târgoviște
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea preluării ca venit la bugetul local a sumei de 531.461,97 lei din excedentul rezultat din execuţia bugetului instituției publice Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Târgovişte, existent la finele anului 2025 în soldul contului 82.E.98.00.00 „Excedent al bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă instituţii publice din administraţia publică locală”
3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Târgovişte pe anul 2026
4. Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public și a inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al Municipiului Târgoviște
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare, consolidare și reabilitare Grădinița cu Program Normal nr. 4, Anca Abramescu, Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare, consolidare și reabilitare Grădinița cu Program Normal nr. 5, Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare, consolidare și reabilitare Clădire C1- Cămin, aferentă Liceului Tehnologic Spiru Haret, Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții ,,Modernizarea străzii Aviator Negel pentru facilitare acces la Stadionul Municipiul Târgoviște”
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea Cererii de finanțare și a cheltuielilor aferente proiectului ,,Reabilitarea, modernizarea, consolidarea și dotarea Școlii Gimnazile Vasile Cârlova din Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Construire corp de clădire și amenajare teren de sport la Școala Gimnazială Vasile Cârlova din Târgoviște, județul Dâmbovița”
11. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 191/16.05.2022 privind aprobarea proiectului, a documentației tehnico-economice și a cheltuielilor aferente obiectivului de investiții „Modernizarea și reabilitarea străzii Calea București din Municipiul Târgoviște”
12. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L nr. 202/05.05.2023 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Renovarea energetică a Liceului Voievodul Mircea din Târgoviște, județul Dâmbovița” corpurile C1, C12, C16, C18
13. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 206/19.06.2025 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiții „Modernizare și eficientizare energetică a Bazinului de înot din cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște”
14. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 306/31.07.2023 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Consolidarea și creșterea performanței energetice a liceului ,,Voievodul Mircea”- Corp C6 din Municipiul Târgoviște
15. Proiecte de hotărâri privind aprobarea unor Planuri Urbanistice
16. Proiect de hotărâre privind stabilirea limitelor mandatului reprezentantului Municipiului Târgovişte în Adunarea Generală a Asociaților societății MUNICIPAL SECURITY S.R.L.
ACTUALITATEacum 5 zileTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum o săptămânăPrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
ACTUALITATEacum o săptămânăAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
ACTUALITATEacum o ziCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița
Dâmboviţaacum 5 zileTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital
Dâmboviţaacum o săptămână24 de șoferi de autocisterne petroliere, reținuți de polițiștii dâmbovițeni
ACTUALITATEacum o săptămânăModalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămână„Vara campionilor”, maraton cultural, artistic și sportiv la Gura Ocniței!























