ACTUALITATE
Orașul Răcari și-a premiat talentele, valorile și viitorul, de ziua localității. FOTO

Dacă în alte localități din județ de acum obișnuitele sărbători desfășurate sub titulatura zilele comunei sau ale orașului s-au consumat sub auspiciile unor târguri tradiționale, sau bâlciuri cum le mai numesc românii, cu spectacole muzicale la care au participat folcloriști și maneliști, la Răcari lucrurile au stat altfel. De fapt, am putut observa de mai multă vreme că primarul orașului, Marius Caravețeanu, nu este adeptul aducerii pe scenă a lui Tzancă Uraganu sau a altor nume consacrate ale manelei. De „Ziua orașului”, edilul de la Răcari preferă să organizeze manifestări cultural sportive și să-i premieze, cu simț și respect, pe cei care au obținut merite deosebite la învățătură, în activitatea profesională prestată, pe cei care s-au remarcat la superlativ în diferite concursuri, pe oamenii care au adus plus valoare comunității, reflexii ale forței exemplului.

La fel s-a întâmplat și anul acesta. La Răcari și în satele componente, putem să le spunem și cartiere, s-au desfășurat o serie de concursuri sportive, de manifestări delectante, educative, de comunicare și comuniune. Totul a culminat, astăzi – 17 august 2025, cu evenimentul maraton de premiere a celor care, prin activitatea lor de azi, de ieri și, de ce nu, de mâine, contribuie la dezvoltarea orașului Răcari, la renumele acestei localități. Manifestarea s-a desfășurat în sala de festivități a Liceului „Ion Ghica”. Incinta respectivă a fost arhiplină. Au stat alături reprezentanții tuturor categoriilor de vârstă din Răcari. Copiii, tineri, adulți și bătrâni. O simbioză existențială perfectă între ceea ce înseamnă trecutul, prezentul și viitorul comunității. Amfitrionul acestui emoționant eveniment a fost primarul Marius Caravețeanu, pe care îl prinde de minune să fie mentorul unor asemenea activități de suflet. Sincer, nu l-aș vedea pe primarul Caravețeanu prezentând pe scenă un solist tip Jean de la Craiova, Copilul Minune sau pe altcineva. Nu că ar fi ceva rău, dar parcă nu dă deloc bine cu structura sa socio-psihologică. Să fie ghidul și sufletul unor manifestări cu valențe culturale și spirituale îl prinde cel mai bine. Asta am văzut și astăzi, pe parcursul a două ore și jumătate.
Marius Caravețeanu, liniștit, cu un aer boem, plăcut, cu har, fără să arate nici cea mai mică undă de oboseală sau plictis, și-a făcut datoria până la capăt. Alături de el, în sală, m-a surprins maldărul de premii care așteptau să fie acordat laureaților zilei. Un munte de cutii mari în care, am aflat, se ascundeau televizoare smart pe care urmau să le primească cei 90 de premianți ai Răcari-ului. Și cum totul trebuie să aibă un început și un sfârșit, primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, și-a pornit misiunea prezentând celor de față textul sintetic al proiectelor socio-edilitare și economice pe care administrația locală le-a demarat și care se află în diferite stadii de implementare. Nu ne-am propus să le înșiruim aici, fiindcă nu ăsta este rostul reportajului de observație de față. Spun doar că edilul de la Răcari este atent cu educația – școli și grădinițe ca în acest oraș mai rar găsești prin județ, are desfășurări de proiecte, de investiții în toate domeniile de importanță pentru comunitate. Ce am observat, deși știe că traversăm o perioadă dificilă, iar o serie de programe de dezvoltare par să fie băgate în comă indusă de actualul guvern, Marius Caravețeanu a evitat ca la această întâlnire să pedaleze verbal pe latura politică. A menționat, din când în când, despre cei care îl critică. Nu a dat nume și nici indicii de identificare. Calm, cu tact, a mărturisit celor de față că și critica este admisă. Dar pe Marius Caravețeanu, atât cât îl cunosc, îl deranjează când nu este exprimată corect, cu argumente și dovezi, ci doar așa, de dragul de a critica.

Un lucru bun, demn de lăudat, de apreciat și de luat aminte în alte case unde se face administrație, erau prezenți în sală toți șefii de instituții de interes local, ba chiar și subordonații lor. Și, așa cum îmi este obiceiul, le-am urmărit cu atenție comportamentul, mimica, mișcările. Nu au fost deloc plictisiți sau măcar să schițeze, la vedere, vreo intenție că ar dori să plece. Au stat cu plăcere până la finalul manifestării. Au dovedit că sunt parte din comunitate.
Și ca să continui cu câteva elemente de caracterologie care îl definesc pe Marius Caravețeanu, am văzut demult, nu de acum, că dr. ing Caravețeanu are un cult, un izvor de respect nesecat pentru vârstnicii din localitate, pentru cei care au scris istoria orașului și care au avut rădăcinile adânc înfipte în pământul acestei localități. Așa că nu a fost deloc întâmplător faptul că primii premianți ai acestei gale desfășurate la Răcari au fost bătrânii. Marius Caravețeanu a și postat pe pagina sa de Facebook două aforisme care îi identifică crezul: „Înțelepciunea vârstei – comoara comunității noastre”, „Bătrânețea este coroana vieții, plină de amintiri și înțelepciune”. Așa că primii premianți ai evenimentului închinat Zilelor Orașului Răcari au fost Mircea Dincă, de 97 de ani, și Silvia Năstase, de 99 de ani.
„Vă mulțumim pentru povețele și istoria vie pe care o purtați cu voi. Sunteți o binecuvântare pentru orașul nostru”, este mesajul transmis de Marius Caravețeanu.
Doamna Năstase nu a putut fi prezentă la eveniment din motive de sănătate, în schimb Mircea Dincă, cu emoții care se scurgeau în valuri printre ridurilor create de curenții vieții, a venit în față, și-a primit premiul și a rostit câteva cuvinte înțelepte, rostoind pacea, înțelegerea și iubirea dintre oameni. Ce alt mesaj ar putea să îți transmită un om care a navigat, înfruntând și bune și rele, 97 de ani pe oceanul plin de mister și de încercări al vieții?

A venit apoi rândul cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă. Și acesta este un dar, o dovadă a înțelepciunii, încrederii și a datoriei la bine și la rău, la tristețe și bucurii. Au fost premiați de primarul Marius Caravețeanu în aplauzele numeroasei asistențe și pe un fond muzical adecvat momentului, Ecaterina și Iordan-Gheorghe Bărbulescu, Verginia și Beniamin Dumitru, Elena și Gheorghe Gozu, Gheorghița și Georgel Andrei, Maria și Ion Popa, Elena și Ion Ioniță, Niculina și Ion Tudor, Maria și Gheorghe Roșu, Maria și Marian Păun, Ecaterina și Ion Alexandru, Valeria și Niculae Apostolache, Dumitra și Constantin Năstase.
„O viață împreună este cea mai frumoasă dovadă că dragostea adevărată durează! Sincere felicitări și urări de sănătate, bucurii și ani binecuvântați împreună”, a spus primarul Marius Caravețeanu.
Secvențele de premiere au fost plăcut asortate cu momente artistice susținute de două talentate fetițe care au încântat publicul, una prin vocea minunată – Daria Rus, cu care a interpretat un purpuriu de melodii din folclorul românesc, iar cealaltă, coincidență plăcută, tot Daria, dar Sandu, balerină, prin grație și mișcare. Două fetițe cu har, cu ținută, cu tehnică și, s-a văzut, pun suflet în tot ceea ce fac. Este un semn clar că viitorul lor în arta interpretării, fie muzical, fie în balet, este unul promițător.
Au fost premiați pentru dăruire și vocație: Alexandra Dumitrescu – „Educatorul anului”, care a obținut nota 10 la examenul de titularizare, Aurelia Scarlat – „Învățătorul anului” și Dorin Gulie – „Profesorul anului”. După cum s-a exprimat primarul Marius Caravețeanu la decernarea premiilor, trei oameni deosebiți, care, prin pasiune și dedicare, modelează caractere și inspiră generații.
„Le mulțumim pentru munca lor neobosită și pentru călăuzirea copiilor pe drumul cunoașterii”. Premiile la această categorie au fost înmânate de secretarul de stat în Ministerul Educației – profesor Sorin Ion.

Ca o recunoaștere pentru curaj și devotament, pentru îndeplinirea cu profesionalism și dăruire a misiunilor încredințate, de Ziua orașului Răcari, au fost răsplătiți cu premii sergent major Capleru George-Cristian, la categoria „Jandarmul anului”, agent principal Ungureanu Corina – „Polițistul anului” și plutonierul adjutant Sorescu Mugurel – „Pompierul anului”.
„Suntem mândri de voi și recunoscători pentru tot ceea ce faceți pentru siguranța și binele comunității noastre”, a precizat Marius Caravețeanu.
O mare de premii s-au revărsat și peste școlile din Răcari aflate sub coordonarea liceului din localitate. Copiii de zece, pornind de la grupa pregătitoare și până la cei de liceu, au fost premiați de administrația publică locală de la Răcari.
„Rezultatele lor deosebite, obținute prin muncă, perseverență și pasiune, sunt un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate. Felicitări, dragi elevi, pentru dăruirea și ambiția voastră! Sunteți adevărate modele pentru generațiile care vin”, a spus Marius Caravețeanu.

Pentru ceea ce înseamnă dăruire și spirit de echipă au fost premiați inimoșii și perseverenți iubitorii ai sportului cu balonul rotund din Ghimpați, Mugurel Vasile Lemnaru, Cornel Lemnaru, Laurențiu Șerban și Afilie Laurențiu. Toată aprecierea din partea administrației publice locale pentru susținerea sportului care, spune primarul Marius Caravețeanu, are darul de a uni comunitatea.
Pentru forță, disciplină și performanță dovedite, prin efort, recunoaștere și diplome au fost răsplătiți cu premii Sergiu Tecu, braț de fier, la disciplina skandenberg, unde a câștigat numeroase premii, sau cum se zice pe românește, a rupt masa cu tot ce i-a intrat în mână, și școlarul Marius Mocanu, la judo.
„Felicitări pentru munca depusă și pentru performanțele voastre! Sunteți modele de curaj și determinare pentru generațiile care vin”, este mesajul transmis de primarul Marius Caravețeanu.
ACTUALITATE
Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița
Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.
Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.
Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.
În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.
Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.
În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.
Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.
Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.
ACTUALITATE
Lucrări intense de reabilitare și modernizare a Secției Pediatrie din Gura Ocniței

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, consecvent și atent la modul în care sunt implementate proiectele de interes comunitar, s-a aflat ieri, 27 octombrie 2026, la Spitalul de Pediatrie din comuna Gura Ocniței, unde se desfășoară ample lucrări de reabilitare și modernizare a pavilioanelor A, B și C ale acestei secții externe a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Valoarea investiției, care va asigura condiții mai bune de cazare, tratament și îngrijire pentru copiii care vor fi internați aici, este de aproximativ 64.600.000 de lei.
„Pentru mine, sănătatea copiilor rămâne o prioritate. Îmi doresc ca fiecare investiție în sistemul medical dâmbovițean să aducă servicii mai bune și un mediu în care micii pacienți să primească îngrijirea de care au nevoie. Continuăm investițiile în sănătate, cu grijă și responsabilitate față de dâmbovițeni”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
De precizat că, în această vizită de lucru, președintelele CJD a fost însoțit de managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Silvana Marin, de directorul medical Ioana Radu și de șeful de secție – dr. Rozalia Lavinia Iliescu.
ACTUALITATEacum 7 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 4 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























