ADMINISTRAŢIE
Contești: Alimentarea cu gaze naturale a intrat în linie dreaptă. A fost semnat contractul de înființate a rețelei de distribuție

Conțești este una dintre comunele din județ care stau destul de bine la capitolul dezvoltare socio-edilitară și economică. Primarul comunei, Marian Alexandru, a fost în permanență preocupat să schimbe înfățișarea localității, să asigure cetățenilor confortul acela tipic orașelor. Lucrurile au mers înainte cu dificultate, din cauza problemelor întâmpinate în implementarea proiectelor, de la accesarea finanțărilor până la timpii mari de așteptare pentru obținerea unor avize premergătoare deschiderii fronturilor de lucru. Dar, cu perseverență și o doză suficientă de răbdare, se ajunge la rezultate.
De pildă, proiectul privind execuția rețelei de gaze naturale a fost depus pentru a fi aprobat în 2020. Trei ani mai târziu, în 2023, a fost semnat contractul de finanțare. În aprilie 2024, au fost realizate probele de lucru la Stația de Reglare și Măsurare (SRM), amplasată într-un perimetru în apropierea DN71, lângă fosta bază sportivă. Iată că acum, la un an și câteva luni distanță, la Conțești, execuția rețelei de gaze naturale a intrat în linie dreaptă. Ieri – 19 august 2025, în prezența președintelui Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, a președintelui Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița – omul de afaceri Valentin Calcan, un apropiat al acestei localități, în prezența reprezentanților firmei constructoare și a consilierilor locali, a fost semnat contractul pentru realizarea acestui obiectiv.

Rețeaua de gaze naturale de la Conțești va avea o lungime de peste 46 de kilometri, fiind desfășurată pe toate străduțele din satele Conțești, Boteni, Crângași, Heleșteu, Gămănești, Mereni, Călugăreni și Bălteni. De precizat că cele 1.830 de gospodării lângă care se adaugă școlile, bisericile și celelalte instituții publice, vor fi racordate la rețeaua de gaze naturale în regim de gratuitate.
„Valoarea totală a acestui proiect se ridică la 6,5 milioane de euro, la care se adaugă TVA. Este cel mai mare proiect de infrastructură implementat până acum în comuna Conțești. Finanțarea a fost aprobată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Vorbim de o investiție fără precedent ca anvergură, comparabilă doar cu rețeaua de canalizare, care va aduce un plus pentru viața economică și socială din Conțești”, a spus primarul Marian Alexandru.
Președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, Valentin Calcan, care a fost mereu aproape de comuna Conțești, de administrația publică locală de aici încă de pe vremea când deținea poziția de senator de Dâmbovița în Parlamentul României, a precizat că la Conțești dorința realizării rețelei de gaze naturale dăinuie de peste 30 de ani. Valentin Calcan i-a felicitat pe primarul Marian Alexandru și pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, pentru faptul că depun toate eforturile pentru binele comunității, pentru ducerea la îndeplinire a unor obiective de importanță vitală pentru cetățeni.
„Este bine de știut că succesul de astăzi are o istorie de peste 5 ani de zile, timp în care nici primarul și nici președintele CJD nu au abandonat în fața greutăților. Pentru că, din păcate, acestea au fost din plin și probabil vor mai fi”, a spus președintele Camerei de Comerț Dâmbovița – Valentin Calcan.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a fost alături de primarul Marian Alexe în toate demersurile ce au vizat punerea în mișcare a acestei importante investiții edilitare, a precizat că realizarea acestui obiectiv de investiții arată că, în colaborare, Consiliul Județean și administrațiile locale reușesc să transforme în bine comunitățile dâmbovițene și să aducă mai mult confort în casele oamenilor. De menționat că președintele Corneliu Ștefan a dezvoltat și pus în practică cu succes Programul Județean de Dezvoltare Locală, o inițiativă unică la nivel național, care a dus la materializarea a sute de investiții de interes local, în câțiva ani.
ADMINISTRAŢIE
Încep lucrările la Centrul cultural din Colacu, orașul Răcari

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, ne informează că a fost a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor privind înființarea Centrului Cultural Colacu.
Finanțarea pentru realizarea acestui obiectiv a fost asigurată prin Programul Operațional Regional „Axa prioritară 13, Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”.
După cum ne-a precizat Marius Caravețeanu, lucrările au în vedere construirea unei clădiri parter plus etaj, dotarea instituției, amenajarea de alei pietonale, alei carosabile și parcări, gard împrejmuitor.
Valoarea investiției este de 2.966.183,31 lei. Perioada de execuție este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
ADMINISTRAŢIE
Fostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița

Marian Tanase, prefect al județului Dâmbovița până în primăvară, când PSD a ieșit de la guvernare, este, începând de astăzi, 20 iulie 2026, administrator public al județului Dâmbovița – funcție care era vacantă de o bună perioadă de timp.
Având în vedere modul în care a acționat ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, responsabil și extrem de implicat în relația cu reprezentanții comunităților locale, Marian Tănase este cu adevărat cea mai bună alegere pentru întregirea echipei de conducere a Consiliului Județean Dâmbovița. Îi urăm mult succes!
Dâmboviţaacum 5 zileBărbat de 44 de ani, lovit în plin pe trecere de pietoni în Sălcuța (Titu). VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileAtenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileFostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămână607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”
ACTUALITATEacum 16 oreAstăzi, ați făcut un copil fericit! Mesajul unei mămici către un polițist din Târgoviște
ACTUALITATEacum 17 oreAvertizare de vreme severă în Argeș, Dâmboviţa și Prahova, la noapte (22 iulie 2026). S-a emis și cod roșu de inundații
Giurgiuacum o săptămânăDoi răniți grav într-un accident rutier la o intersecție din județul Giurgiu
Dâmboviţaacum 5 zileMașină a Crucii Roșii Române, implicată într-un accident rutier pe DN1A, la Cornești
























