Argeș
Patru morți într-un accident rutier în zona montană Portăreasa, Albeștii de Muscel

UPDATE – Informare IPJ Argeș
Echipele de intervenție au descoperit în golul alpin, de pe Muntele Iezer, pe raza localității Albeștii de Mușcel, un autoturism răsturnat, 4 persoane decedate și una în viață.
Din verificările efectuate a rezultat că, în această dimineață, cele 5 persoane s-ar fi deplasat, cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Brașov, către vârful Iezer, pe un drum forestier, unde s-ar fi răsturnat pe panta înclinată a versantului.
Un tânăr de 21 de ani, din Lerești, a fost gasit conștient și a fost transportat de urgență la o unitate medicală, cu ajutorului unui elicopter, pentru investigații de specialitate.
Șoferul autoturismului, de 20 de ani, din Brașov, un alt tânăr, de 21 de ani, din Stoenești, și alte 2 tinere, de 20 si 23 de ani, din Câmpulung, respectiv Lerești, au fost găsiți din păcate decedați.
Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Știrea inițială
Patru persoane au decedat, în această dimineață, după ce s-au răsturnat cu mașina în zona montană Portăreasa, comuna Albeștii de Muscel.
Potrivit ISU Argeș, a cincea victimă, un tânăr de 23 de ani, a fost găsită conștientă. Pentru preluarea acesteia a fost solicitat un elicopter SMURD. La fața locului acționează o echipă mixtă de salvare, formată din pompieri, polițiști și salvamontiști. Din cauza terenului accidentat, aceștia au fost preluați cu vehicule de teren.

UPDATE: Comunicat IPJ Argeș
Astăzi – 23 august a.c., în jurul orei 13:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați de către un bărbat de 45 de ani, din comuna Albeștii de Muscel, cu privire la faptul că pe raza aceleiași localități, în zona montană Portăreasa, ar fi observat un autoturism răsturnat, existând posibilitatea să fie mai multe victime.
În temeiul sesizarii a fost constituită de urgență o echipa mixtă de salvare formată din polițiști, alături de echipe de salvare din cadrul I.S.U. Argeș și Salvamont Argeș, pentru căutarea si salvarea eventualelor persoane implicate.
În urma căutărilor, echipele de intervenție au reușit să ajungă la locul incidentului, aspectele sesizate fiind confirmate.
Din datele preliminarii un bărbat a fost găsit în viață, în apropierea unui autoturism răsturnat, fiind preluat de urgență de echipele salvare.
Din nefericire alte 4 persoane (2 bărbați și 2 femei), au fost găsite fără semne vitale, în aceeași împrejurare.
Polițiștii continuă verificările la fata locului pentru identificarea persoanelor si stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimetului.
Argeș
Cursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi

Nouă persoane, care au pornit cu ATV-uri și autovehicule de teren în anumite zone din județul Argeș, fără respectarea prevederilor legale, au fost sancționate contravențional de jandarmii argeșeni.
Amatorii de off-road ilegal au fost depistați de jandarmi pe teritoriul comunelor Berevoiești și Lerești. Aceștia se deplasau pe drumuri aflate pe fonduri de vânătoare fără să aibă acordul celor care gestionează aceste perimetre cinegetice.
Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, jandarmii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, respectiv cinci amenzi în valoare totală de 5.000 de lei și patru avertismente.
ACTUALITATE
Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.
„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























