Connect with us

Dâmboviţa

Doi pietoni accidentați în județul Dâmbovița. Bărbații au fost duși la spital

Publicat

pe

Doi bărbați, de 34 și 35 de ani, au fost accidentați, aseară, pe șoselele din județul Dâmbovița. Primul eveniment rutier a avut loc în jurul orei 20:40, în Moroeni, iar cel de-al doilea s-a produs la ora 22:15, în Miulești, comuna Odobești. În ambele cazuri, pietonii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Accident Moroeni
Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 47 de ani, din comuna Moroeni, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 71, în comuna Moroeni, ar fi acroșat și accidentat un bărbat, de 34 de ani, ce se deplasa pe acostamentul părții carosabile. În urma accidentului, pietonul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ulterior, bărbatul de 47 de ani a părăsit locul accidentului, fiind identificat la scurt timp de polițiști, la domiciliul său. Polițiștii i-au solicitat șoferului testarea cu aparatul din dotare în vederea depistării consumului de alcool și prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea concentrației alcoolice, dar acesta a refuzat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Accident Miulești, comuna Odobești
Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 39 de ani, din comuna Odobești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 401 A, în localitatea Miulești, ar fi acroșat și accidentat un bărbat, de 35 de ani, din comuna Odobești.

În urma accidentului, pietonul a fost rănit, fiind transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.

Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.

„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite