Connect with us

ACTUALITATE

Președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița s-a retras din funcție după 25 de ani de activitate

Publicat

pe

Astăzi – 27 august 2025, s-a consumat la sediul Instituției Prefectului Dâmbovița încă o ședință a Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice. Întâlnirea, desfășurată sub auspiciile emoției, poate fi încadrată la categoria sfârșit și început de drum. Spunem asta fiindcă, după 25 de ani de activitate neîntreruptă, de dăruire și aplecare asupra problemelor pensionarilor dâmbovițeni și nu doar ale lor, de intermediere cu har și diplomație între reprezentanții autorităților locale și județene și cetățeni, președintele Gheorghe Popa a decis să se retragă din această funcție. A făcut anunțul fără să știe niciunul dintre colegi hotărârea luată, în prezența prefectului Marian Tănase, a subprefectului Teodor Rădoi, a deputatului Carmen Holban și a directorilor de la Casa Județeană de Pensii și Casa Județeane de Asigurări de Sănătate.

În acel moment, l-am privit și analizat cu mare atenție pe președintele Gheorghe Popa. O asemenea stăpânire de sine, de tărie de caracter, de intransigență cu sine rar mi-a fost dat să întâlnesc. I-am simțit emoțiile, zvârcolirile, regretul. Dar nu le-a afișat. Ochii i s-au umezit ușor în clipele când a privit în sală și probabil observase amorțire și unde de uimire pe fețele colegilor din Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice. Nu a dat prea multe explicații, nu și-a cerut scuze, nu a căutat motivații. Simplu, curat, a decretat, cu multă demnitate, că este timpul să se retragă. Și nimeni nu spus nimic. Asta înseamnă înțelegere, respect și concordie.

Gheorghe Popa a coordonat timp de 25 de ani Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița, pot spune singura organizație nonguvernamentală rămasă pe terenul sterp, deșertic al societății civile. În Dâmbovița cel puțin, nu a existat o altă entitate care să lupte, care să se zbătă pentru oameni folosind persuasiunea, comunicarea, respectul, arta negocierii și a dialogului, tainele medierii, precum acest Consiliu Județean al Persoanelor Vârstnice. Și, fără să greșesc, Gheorghe Popa a fost un expert în cele înșirate mai sus. Nicio altă structură de natură civică sau sindicală nu a fost mai consecventă, mai aplecată asupra problematicii existențiale decât Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice.

Chiar înainte de anunțul de retragere din poziția de președinte al Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, fără să știe decizia luată de președintele Gheorghe Popa, a acordat Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița, în semn de apreciere pentru activitatea desfășurată în cei 25 de ani de existență, o diplomă de recunoștință. Distincția a fost primită de președintele Gheorghe Popa.

Pentru că momentul a fost propice și bine legat comunicațional și, de ce nu sentimental, Gheorghe Popa a mulțumit reprezentanților Instituției Prefectului, ai Consiliului Județean Dâmbovița și ai celorlalte instituții cu care a colaborat, anunțându-și retragerea. A spus Gheorghe Popa că, la începutul lunii septembrie, va renunța și la poziția de președinte al Asociației Județene a Pensionarilor.

Reclama

„Sunt sigur că decizia pe care a luat-o domnul Gheorghe Popa a venit după o atentă și riguroasă analiză. Nu trebuie să explicăm deciziile personale. Domnia sa știe mai bine de ce a luat această hotărâre. Îi mulțumesc pentru toată activitatea pe care a depus-o în cadrul acestui Consiliu. Vă spun, cu oarecare regret, că îmi pare rău că nu continuați, dar sunt sigur că dumneavoastră știți cel mai bine ce trebuie făcut. Eu vă doresc să fiți sănătos. Și vă mai rog să nu uitați de noi, să mai treceți pe la noi și să ne mai ajutați cu experiența dumneavoastră”, a fost mesajul transmis de prefectul Marian Tănase.

Deputatul Carmen Holban l-a felicitat pe președintele Gheorghe Popa pentru întreaga sa activitate desfășurată în fruntea Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița, pentru modul în care a coordonat această structură.

„V-ați desfășurat activitatea, ca într-o familie, sprijinind pe fiecare, luptând pentru fiecare în parte, pentru fiecare obiectiv pe care vi l-ați propus. Nu ați făcut altceva decât să pierdeți nopți, zile, să scrieți foarte mult, să îi împingeți de la spate pe cei care trebuia, astfel încât să obțineți tot ce v-ați dorit pentru pensionari”, a spus deputata Carmen Holban.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Important! Accesul la Dispensarul TBC din Târgoviște se face prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”

Publicat

pe

Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște informează pacienții că, pe perioada desfășurării lucrărilor de reabilitare, accesul la structura Dispensarul TBC, situată în municipiul Târgoviște, Str. I. C. Brătianu nr. 4 (Dealu Mare), se va realiza exclusiv pietonal, prin Bulevardul Regele Carol I nr. 43, prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”.

Această măsură are caracter temporar și este necesară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor de reabilitare.

Rugăm pacienții, aparținătorii și toate persoanele care se adresează Dispensarului TBC să utilizeze exclusiv traseul de acces pietonal menționat și să respecte semnalizarea existentă în zonă – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

„Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare pe întreaga perioadă de desfășurare a lucrărilor” – conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Pescobar, încântat de frumusețile Bucegilor și de serviciile Hotel Peștera Wellness & Spa

Publicat

pe

Cunoscutul antreprenor în industria HoReCa și internaut Pescobar, pe numele său Paul Nicolau, va realiza o emisiune la Pro TV. De fapt, un reality show sub denumirea „Pe muchie de cuțit”. În cadrul acestui format de televiziune, Pescobar va căuta soluții de ieșire din impas pentru restaurantele aflate în situații de criză și va prezenta, totodată, gastronomia locurilor unde filmează, comunitățile unde funcționează localurile și oamenii care au investit în HoReCa. Filmările vor demara în curând. Echipa Pro TV va ajunge în restaurante din mai multe regiuni ale țării.

De precizat că Pescobar, nu cu multă vreme în urmă, a făcut o vizită în Bucegii dâmbovițeni, în stațiunea de interes național Peștera – Padina, fiind oaspetele Hotelului Peștera Wellness & Spa, una dintre cele mai titrate unități de odihnă, masă și recreere din România, intrată deja în topurile internaționale de profil.

Pescobar a fost încântat la maximum de tot ceea ce a văzut în Bucegi, de cum se prezintă luxosul și ospitalierul Hotel Peștera Wellness & Spa și de serviciile oferite. Într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, care a făcut mii de vizualizări, Pescobar recomandă cu încredere iubitorilor de odihnă și relaxare la cote înalte din toate punctele de vedere zona Peștera – Padina din Munții Bucegi și, în mod special, Hotelul Peștera Wellness & Spa.

„Trei zile de vacanță în Bucegi, beneficiind de frumusețile și pitorescul locurilor, la care se mai adaugă și serviciile excelente oferite de Hotelul Peștera Wellness &Spa sunt nemaipomenite și rămân de neuitat”, spune Pescobar.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite