Giurgiu
Copil de 3 ani dispărut de la domiciliu a fost găsit pe un câmp!

Misiune de căutare contracronometru în județul Giurgiu. Polițiștii, jandarmii și mai mulți voluntari și-au unit forțele pentru a găsi un băiețel de 3 ani care a dispărut de la domiciliu în această dimineață. S-a întâmplat în localitatea Florești-Stoenești. Copilul a fost găsit în scurt timp de la momentul alertării autorităților. Era pe un câmp în extravilanul satului. Din fericire, nu a fost victima niciunei infracțiuni, ci doar a neglijenței familiei.
În acest context, polițiștii din Giurgiu vin cu câteva recomandări pentru părinții care constată că le-a dispărut copilul:
– Verificaţi la rude şi prietenii apropiaţi dacă copilul nu se află la aceştia;
– Anunţaţi în cel mai scurt timp Poliţia; sesizarea dispariţiei unui copil se poate face prin apel la numărul de urgenţă 112, prin sesizare directă la sediul unităţii de poliţie sau prin sesizarea verbală a unei patrule din teren.
– Păstraţi-vă calmul! Chiar dacă vă aflaţi într-o stare de emoţie puternică, este foarte important să vă stăpâniţi, pentru a oferi poliţiştilor toate detaliile ce îi pot ajuta să vă găsească copilul în cel mai scurt timp.
De asemenea, rudele trebuie să fie în măsură să furnizaţi anchetatorilor:
– descrierea semnalmentelor şi a semnelor particulare;
– câteva fotografii recente ale copilului;
– o înregistrare audio-vizuală, dacă dispuneţi de aşa ceva;
– descrierea obiectelor de vestimentaţie cu care era îmbrăcat la momentul dispariţiei, precum şi a obiectelor pe care le avea asupra sa;
– împrejurările în care a dispărut;
– profilul său psihic şi moral, starea de sănătate;
– o listă cuprinzând persoanele din anturajul său, locuri pe care obişnuia să le frecventeze
– datele de contact ale adulţilor apropiaţi (bunici, unchi, mătuşi, vecini etc);
– în general, orice informaţie care vi se pare de interes pentru poliţişti (riscul de a fi fost luat de un membru al familiei, certuri recente, antecedente de părăsire a domiciliului, dispariţia unor obiecte personale din camera sa etc.).
Dâmboviţa
Două accidente rutiere pe A1, în Dâmbovița și Giurgiu, pe sensul de mers spre Pitești

Două accidente de circulație, în această seară, pe autostrada A1, București – Pitești, pe teritoriul județelor Giurgiu (km 23) și Dâmbovița (km 61, ambele pe sensul de mers spre Pitești. Circulația s-a desfășurat cu dificultate, fiind deviată.
În evenimentul rutier de la km 23, au fost implicate patru autoturisme. O tânără de 20 de ani a fost preluată de un echipaj medical și transportată la un spital din București – ne informează ISU Giurgiu.
Accidentul de la km 61 a avut loc în jurul orei 18:00. A fost vorba despre o coliziune între trei autovehicule. Potrivit ISU Dâmboviţa, o femeie a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

ADMINISTRAŢIE
Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.
Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.
Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
Argeșacum 6 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum 2 zileGala Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 33. Inovația, rezistența și perseverența, premiate de Camera de Comerț
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zileCercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat
Dâmboviţaacum 2 zileAccident rutier în Racovița (Bucșani). O femeie a fost transportată la spital


























