Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Președinte CJ Dâmbovița: Vreau ca investițiile de la Spitalul Județean să se transforme în servicii medicale de calitate

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a efectuat astăzi, 2 septembrie 2025, o vizită de lucru la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, unitate subordonată CJD, pentru a verifica modul în care se derulează investițiile aflate în implementare la cea mai mare instituție medicală din Dâmbovița. În această incursiune, președintele Consiliului Județean a fost însoțit de managerul Spitalului Județean – Silvana Marin.

Se lucrează intens la Secția de Tratamente Recuperatorii, pentru reabilitarea și modernizarea clădirii. Proiectul inițiat de Consiliul Județean Dâmbovița a primit finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De precizat că lucrările de modernizare a Pavilionul Administrativ, componentă a aceluiași proiect, au fost deja finalizate.

De asemenea, Blocul Alimentar al Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște se află în ample lucrări de renovare și dotare la standarde înalte, astfel încât, spune președintele Consiliului Județean Dâmbovița, hrana pacienților să fie pregătită în spații moderne și sigure.

A trecut Corneliu Ștefan și pe la Ambulatoriul de Specialitate, finalizat și dat în folosință anul trecut. A vrut șeful administrației publice județene să vadă cum se desfășoară activitatea și cum răspunde noul compartiment medical nevoilor pacienților.

„Monitorizez îndeaproape toate proiectele din sănătate. Doresc ca fiecare investiție să se transforme în servicii de calitate pentru dâmbovițeni”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Giurgiu. Risc de pierdere a finanțărilor pentru proiectele PNRR

Publicat

pe

Actualul prefect de Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, a convocat, ieri – 25 mai 2026, primarii localităților din județ într-o ședință de lucru de urgență, având ca temă analizarea stadiului de implementare a proiectelor locale finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și stabilirea unor măsuri imediate pentru eliminarea blocajelor. La această întâlnire, au mai participat subprefectul Ciprian Alexandru și vicepreședintele Consiliului Județean Giurgiu – Lucian Corozel.

„Ședința de la Giurgiu vine în continuarea videoconferinței naționale organizate de Guvernul României. În cadrul acelei sesiuni guvernamentale, alături de premierul interimar Ilie Bolojan, au participat direct oficiali cheie de la nivel central: vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila și Carmen Moraru, secretar de stat . Aceștia au solicitat prefecților și autorităților locale o mobilizare maximă în teritoriu pentru securizarea tuturor fondurilor europene”, se precizează într-un comunicat transmis de Instituția Prefectului Giurgiu.

Ion Ghimpețeanu a comunicat edililor din Giurgiu mesajul ferm al Guvenului de a finaliza integral, până la sfârșitul lunii august, proiectele prin PNRR, pentru a evita pierderea definitivă a finanțării.

„Suntem într-un punct critic în care nicio întârziere nu mai poate fi justificată. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, au atras atenția că termenele tehnice sunt inflexibile. Fiecare primărie din Giurgiu trebuie să își monitorizeze zilnic șantierele și procedurile. Instituția Prefectului va oferi tot suportul pentru deblocarea avizelor, însă responsabilitatea execuției la termen revine direct beneficiarilor locali”, a declarat prefectul județului Giurgiu – Ion Ghimpețeanu.

Pe parcursul întâlnirii au fost inventariate toate contractele aflate în derulare la nivelul județului. S-a pus accentul pe proiectele ce vizează dezvoltarea locală, infrastructura școlară și protecția mediului.

Pentru investițiile care prezintă un risc major de depășire a calendarului de lucru, s-a găsit, ca soluție de rezervă, posibilitatea tehnică de transfer pe componenta de împrumut a programului.

„Ca măsură imediată și obligatorie până în data de 26 mai 2026, la ora 15:00, toate UAT-urie trebuie să acceseze platforma MDLPA și să încarce stadiul proiectelor aflate în implementare. De asemenea, să trimită rapoartele tehnice finale, separând clar proiectele sigure de cele cu risc major de întârziere, care vor fi propuse pentru transferul pe componenta de împrumut a programului”, precizează Instituția Prefectului Giurgiu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Găești. Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir” și la Sala de Sport, abandonate de fosta administrație, sunt reabilitate de primarul Alexandru Iorga

Publicat

pe

Actualul primar al orașului Găești, Alexandru Iorga, s-a apucat de reparat și reabilitat tot ceea ce au lăsat de izbeliște predecesorii. Și sunt multe astfel de obiective în oraș! Consideră edilul Iorga, și este just acest lucru, că găeștenii, cei care i-au acordat încrederea, trebuie să știe cum sunt cheltuiți bani din bugetul local, până la urmă, banii lor.

Cele două instituții pe care Alexandru Iorga le-a găsit într-o stare revoltătoare, abandonate, degradate și lăsate pradă nepăsării sunt Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir”, aflat în inima orașului, și sala de sport, amplasată pe strada Argeșului.

„Aceasta este realitatea din spatele „marilor realizări” prezentate ani la rând în poze și declarații. Instalații termice distruse de îngheț, din lipsă totală de responsabilitate. Pereți degradați. Pardoseli distruse. Obiecte de inventar compromise. Investiții plătite din banii oamenilor și lăsate să se transforme în ruină, pentru că nimeni nu a avut grijă de ele și nimeni nu a fost tras la răspundere”, a precizat primarul Alexandru Iorga.

Mai grav, aceste obiective au fost ținute aproape închise publicului. Doar cu aprobarea fostului primar, Gheorghe Grigore, se putea intra, probabil pentru ca „adevărul să nu fie văzut de oameni” – spune Alexandru Iorga.

Actualul edil al orașului Găești a dispus deja demararea lucrărilor de reparații la Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir” și la sala de sport.

„La final, vom prezenta public cum le-am găsit, ce lucrări au fost necesare și fiecare leu cheltuit pentru repararea distrugerilor produse prin nepăsare și incompetență. În paralel, am demarat procedurile pentru recuperarea prejudiciilor și pentru tragerea la răspundere a celor vinovați de această situație. Cine a administrat banii orașului și a permis degradarea patrimoniului public trebuie să răspundă în fața legii și în fața oamenilor. Găeștiul nu mai poate fi condus prin propagandă, minciună și risipă. Orașul acesta aparține oamenilor care muncesc și plătesc taxe, iar respectul pentru banii lor nu mai este negociabil”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite