Connect with us

Dâmboviţa

Primarul de la Voinești se teme că locul funcționarilor disponibilizați va fi luat de… firme specializate!

Publicat

pe

Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, încă de la începutul acestei guvernării de coaliție, și-a exprimat public neîncrederea în acest conglomerat politic format din PSD, PNL, USR și o țâră de minorități, la cârma căruia a fost instalat, prin voia președintelui Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan.

Așa-zisele reforme, de fapt acțiuni de tăiere cu barda, au făcut să fiarbă țara. Parcă ne-am întors în primii ani ai democrației românești, pare că suntem departe și de momentul 2008, când țara era scăldată de o altă criză.

Gabriel Dănuț Sandu este adeptul reformei în administrație, vorbim de acea schimbare care să aducă plus valoare, mai multă disponibilitate, mai multe rezultate, performanță etc. Când colo, ce se întâmplă? Vine Ilie Bolojan și spune că trebuie disponibilizat 45% din aparatul administrativ local. Primarul de la Voinești nu pricepe de ce trebuie procedat într-un asemenea mod, dintr-o plesnitură din bici. Ilie Bolojan vrea să schimbe tot. Fără studii, fără negocieri, fără consultarea specialiștilor, fără să țină cont de voința poporului, reprezentată de parlamentarii care pare că tac chitic.

Spune Gabriel Dănuț Sandu că ar fi trebuit mai întâi să se facă o analiză pertinentă, pornind de la numărul de locuitori din fiecare unitatd administrativ-teritorială, de la statul de funcții, serviciile care sunt oferite cetățenilor. Totul are o coloratură pompieristică – a conchis primarul de la Voinești.

„Pe cine dăm afară? Care să fie criteriul administrativ? Am abrogat Codul Administrativ privind funcționarul public? Ce facem cu posturile unice, care sunt obligatorii? S-a vorbit prima dată de reducere cu 20% apoi 25%. Și, mai nou, 45%. Cum s-a ajuns aici? Foarte simplu! Făcându-se o mini analiză s-a constatat că UAT-urile nu sunt supradimensionate de personal, ci conform organigramei au foarte multe posturi vacante nebugetate. Deci, nu se făcea nici o economie. S-a propus atunci 45% în acest an, cu toate că anul trecut posturile din UAT s-au diminuat cu 10%.

Nu cumva prin ordonanța care se propune vom reduce cheltuielile la capitolul salarii și apoi să fim obligați de la capitolul cheltuieli materiale să încheiem contracte cu diverse firme de contabilitate, juridic, urbanism, asistență socială, registrul agricol, taxe și impozite locale etc.? Asta nu înseamnă reformă! Plimbăm banii de la un capitol la altul! Gândiți și faceți ce trebuie”, este mesajul transmis de Gabriel Dănuț Sandu – primarul comunei Voinești, din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Autoutilitară plină cu sodă caustică lichidă s-a răsturnat la Dărmănești

Publicat

pe

O autoutilitară care tracta o remorcă s-a răsturnat, în această dimineață, pe DN72, Târgoviște-Ploiești, în apropierea unei stații de alimentare cu carburant dintre localitățile Dărmănești, județul Dâmbovița, și Brătășanca, județul Prahova.

Autoutilitara transporta 1,4 tone de sodă caustică lichidă și 650 kilograme de clorură de var.

La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii de la Detașamentul din Moreni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță tip SMURD. Conducătorul mașinii avariate a primit îngrijiri medicale, însă a refuzat transportul la spital pentru efectuarea de investigații suplimentare.

Militarii au stabilit o zonă de siguranță pe o distanță de 100 de metri și au asigurat măsurile de prevenire și stingere. Circulația rutieră în acel perimetru a fost restricționată, întrucât au fost constatate scurgeri de substanțe chimice pe carosabil.

Polițiștii au instituit filtre pentru devierea traficului în localitățile I.L. Caragiale și Dărmănești, din județul Dâmbovița, și în Brătășanca – județul Prahova.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Dragomirești. Atenție, se oprește apa în satele Râncaciov și Decindeni!

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița anunță întreruperea temporară a furnizării apei potabile în satele Râncaciov și Decindeni din comuna Dragomirești, în vederea realizării unor lucrări de modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă.

Miercuri, 28 octombrie 2026, în intervalul 08:00–22:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a conductei de transport apă potabilă, tronson traversare Râu Dâmbovița.

După reluarea furnizării apei în zona afectată, recomandăm consumatorilor sa nu utilizeze apa pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator privind calitatea apei potabile vor fi publicate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița, în secțiunea dedicată opririlor finalizate: https://catd.ro/tag/opriri-finalizate/.

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și își cere scuze pentru disconfortul creat de efectuarea acestor lucrări.

BIROUL DE PRESĂ AL CATD

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite