ACTUALITATE
Admitere – Septembrie 2025 la Facultatea de Științe și Arte din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște

Facultatea de Științe și Arte, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște organizează o nouă sesiune de admitere pentru anul universitar 2025-2026, oferind încă o oportunitate de înscriere pentru candidații care doresc să urmeze programele de studii universitare de licență și masterat.
Oferta educațională include:
Programe de studii universitare de licență, cu durata de 3 ani:
- Matematică – informatică;
- Chimie;
- Muzică.
Programe de studii universitare de masterat, cu durata de 2 ani:
- Metode fizico-chimice de analiză pentru controlul calităţii vieţii şi mediului;
- Matematici fundamentale pentru învățământ;
- Educație muzicală.
Calendarul concursului de admitere pentru studii universitare de licență:
2- 14 septembrie – înscrieri online
15 septembrie – afișarea rezultatelor
16 -20 septembrie – încheierea contractelor pentru candidații declarați admiși
20 septembrie – afișarea rezultatelor după încheierea contractelor
22 – 23 septembrie – completare act adițional buget sau taxă (dacă este cazul)
24 septembrie – afișare liste finale sesiunea septembrie.
*Domeniul de licenţă Muzică prevede probe de concurs desfășurate în data de 15 septembrie.
Calendarul concursului de admitere pentru studii universitare de masterat:
Până la data de 17 septembrie (ora 1700) – înscrieri online
18 septembrie – susţinerea probelor eliminatorii şi/sau a probelor de concurs
19 septembrie – afişarea rezultatelor
19 – 23 septembrie – încheierea contractelor pentru candidaţii declarați admişi
23 septembrie – afişarea rezultatelor finale sesiunea septembrie
24 septembrie – completare act adițional buget (dacă este cazul)
24 septembrie – afișare liste finale admitere
Înscrierile pentru concursul de admitere se fac online, prin intermediul site-ului www.admitere.valahia.ro, unde găsiți toate detaliile privind admiterea, condițiile și documentele necesare.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE
Denisa NISTOR
ACTUALITATE
Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!
„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.
ACTUALITATE
A fost repus în funcțiune computerul tomograf de la Spitalul Pucioasa

Spitalul Orășenesc Pucioasa a fost dotat cu 30 de paturi medicale, 30 de saltele și 30 de noptiere noi, iar computerul tomograf al unității a fost reparat și repus în funcțiune, în urma unei intervenții realizate de Asociația Vasiliu, cu sprijinul Heidelberg Materials România. Prin urmare, de astăzi, 10 noiembrie 2026, locuitorii din nordul județului Dâmbovița au acces la servicii medicale mai sigure și mai rapide, direct în comunitatea lor.
„Pentru noi, fiecare intervenție înseamnă mai mult decât echipamente, înseamnă acces real la diagnostic și tratament pentru pacienți. În cazul Spitalului Pucioasa, am reușit, împreună cu partenerii noștri Heidelberg Materials România, să îmbunătățim atât condițiile de îngrijire, cât și capacitatea de diagnostic, într-un timp relativ scurt”, a precizat Delia Vasiliu – președinte Asociația Vasiliu România.

Cele 30 de paturi complet echipate (pat, saltea și noptieră) contribuie la îmbunătățirea condițiilor de spitalizare din mai multe secții ale spitalului. Cât privește computerul tomograf, repararea și repunerea acestuia în funcțiune înseamnă că pacienții nu mai trebuie să fie transferați către alte unități medicale pentru a beneficia de investiții imagistice esențiale pentru stabilirea diagnosticului.
“Dotările primite reprezintă un sprijin important pentru unitatea noastră sanitară și pentru comunitatea pe care o deservim. Ne dorim ca această inițiativă să reprezinte un exemplu de responsabilitate și solidaritate, care să încurajeze noi proiecte în beneficiul sistemului medical și al comunităților locale”, a declarat Ancuța Adriana – manager Spitalul Orășenesc Pucioasa.

Spitalul Orășenesc Pucioasa deservește aproximativ 70.000 de persoane din orașele Pucioasa și Fieni și din cele 11 comune arondate, oferind servicii medicale prin intermediul a 15 secții și compartimente, plus Ambulatoriul Integrat.
„Ca parte a acestei comunități, ne dorim ca oamenii din Fieni, Pucioasa și localitățile învecinate să aibă acces la servicii medicale cât mai bune, aproape de casă. Suntem bucuroși că, împreună cu partenerii noștri, am putut contribui la repunerea în funcțiune a computerului tomograf și la modernizarea condițiilor de spitalizare. Este o investiție în sănătatea și bunăstarea oamenilor din comunitatea noastră”, a transmis Viorel Stăncioiu – director Fabrica de ciment Fieni, Heidelberg Materials România.
Reamintim faptul că Primăria Pucioasa are în implementare un complex de proiecte de reabilitare, extindere, modernizare și dotare a Spitalului și Ambulatoriului Integrat din localitate.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 7 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























