ACTUALITATE
Zilele Cetății Târgoviște au debutat prin vibrația cunoașterii și culturii la Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”

Un eveniment cultural deosebit, intrat deja în tradiția „Zilelor Cetății Târgoviște”, îl reprezintă Salonul Editorial „Ion Heliade Radulescu”. Acest important format expozițional, care a reunit la Târgoviște edituri celebre din România, a ajuns la cea de-a XXIV-a ediție. Organizatorul acestui excelent sanctuar al cărții, deschis pentru câteva zile chiar în inima municipiului Târgoviște, este Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”, instituție subordonată Consiliului Județean Dâmbovița.
Președintele Corneliu Ștefan, prezent la deschiderea Salonului Editorial, a precizat că Târgoviștea are o tradiție remarcabilă în domeniile culturale și cele ale educației, iar expoziția de carte îi apropie pe cititori de autori, de lumea cărții.
„Îi încurajez mai ales pe tineri să descopere bucuria lecturii, pentru că o carte bună poate deschide orizonturi pe care tehnologia nu le va putea înlocui niciodată. Vă invit să treceți în număr cât mai mare pe la Salonul Editorial, să vă bucurați de frumusețea cărților și de toate evenimentele din cadrul Zilelor Cetății”, a precizat președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a declarat că deschiderea Salonului Editorial, aici, în Capitala Tiparului, este mai mult decât un simbol, este o declarație!
„Aceea că suntem, și astăzi, conectați la izvorul care a pus Târgoviștea pe harta făuritorilor de spirit. Că iubim, și astăzi, cartea scrisă și tipărită. Că prețuim eforturile celor care cultivă această adevărată mișcare de rezistență într-o lume supusă tehnologiei. Le mulțumesc autorilor, editurilor și, în mod aparte, Bibliotecii „Ion Heliade Rădulescu” pentru „încăpățânarea” de a păstra vie această emoție”, a spus Cristian Daniel Stan.

Deși nu a fost prezent la eveniment, un mesaj emoționant, încărcat de învățăminte a transmis, prin vocea preotului Marian Puescu, și ÎPS Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei. A spus înaltul prelat că acest eveniment ne reamintește, de fiecare dată, importantul rol al cărții, al culturii, în devenirea ființei umane.
„Și, nici nu se putea altfel, aici, la Târgoviște, unde a funcționat cel dintâi centru tipografic de pe teritoriul țării noastre și unde a fost tipărit primul Liturghier ortodox din lume, iar, apoi, pentru multă vreme, a reprezentat un binecunoscut reper al mapamondului cultural creștin.
Cultura reprezintă cea mai importantă comoară a unui neam, fiindcă ea tezaurizează înțelepciunea generațiilor trecute, sub călăuzirea tainică a Tatălui ceresc, dăltuită de efervescența credinței și de intensitatea experiențelor de viață prin care acestea au trecut”, a transmis IPS Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei.
Au mai fost prezenți la deschiderea Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu” senatorul Titus Corlățean, prefectul județului Dâmbovița – Marian Tănase, administratorul public al municipiului Târgoviște – Gabriel Boriga, viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cosma, alți reprezentanți ai administrației publice locale, șefi de instituții, scriitori și oameni de cultură, dar și numeroși iubitori ai cărții. Amfitrionul evenimentul a fost managerul Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” – Agnes Terezia Erich.
ACTUALITATE
BABEL 2026. Programul zilei de joi, 9 iunie

Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL 2026 continuă să transforme orașul Târgoviște într-un loc al dialogului viu, unde fiecare experiență artistică devine o invitație la prezență, empatie și descoperire. Anul acesta, tema care traversează întregul program este TIMPUL.
Program BABEL, joi – 11 iunie 2026
09:00, Parcul Mitropoliei
Grădina lui BaBa
Baby BABEL, 180 min.
10:00, Cinema „Independența”
Tic-Tac BOOM!
BUCHAREST PERCUSSION ENSEMBLE, România
Baby BABEL, Spectacol de percuție
11:00, TTBT Foaier
Întâlnirile BABEL
Studioul „Hugo Wolf”
Time Building
Karen Benjamin, Marea Britanie
workshop
12:00, TTBT Foaier
One minute headshot
Simion Buia
Sesiune de Instantanee foto
14:00, Studioul „Hugo Wolf”
Time Building
Jean Guy Lecat, Franța
workshop
15:00, Parcul Mitropoliei
Grădina lui BaBa
Baby BABEL, 180 min.
16:00, Sala Studio „Mihai Dimiu”
4.48 Psychosis
International Arts Center Erevan, Armenia
18:00, TTBT Sala Mare
Poveste japoneză, după „Pușca de vânătoare” de Yasushi Inoue, regia: Mc Ranin
TEATRUL „TONY BULANDRA”, România, 90 min.
19:00, Cinema „Independența”
IPAAF Awarded shorts
Orazio Anania, Italia, 90 min.
Piața „Mihai Viteazul”
Time to play
University of Gloustershire, Anglia, 60 min.
20:00, TTBT Laboratorul de Teatru
The Maids
KNIGHTS OF STAGE ASSOCIATION, Algeria, 80 min.
Piața „Mihai Viteazul”
Jump-in A-around
Regia: Django Guerzoni
Django Juggles, Italia, 45 min.
21:00, Piața „Mihai Viteazul”
To meet Prospero
Regia: Yaroslav Fedoryshyn
VOSKRESINNIA THEATER, Ucraina – Polonia, 60 min.
4.48 Psychosis (18+)
Author: Sarah Kane
Directed by: Suren Shahverdyan
Cast: Anna Pushkina, Karen Hakobyan
INTERNATIONAL ARTS CENTER EREVAN, ARMENIA
4.48 Psychosis este un spectacol care privește spectatorul direct în ochi. Textul devine o confesiune poetică perimortem a unei persoane pentru care depresia s-a transformat într-un companion nemilos. Nu există al patrulea perete: actrița se adresează frontal publicului, iar granița dintre ficțiune și realitate pare să dispară treptat. Spectatorii asistă la relația tensionată dintre o pacientă cu tulburări psihice și medicul său, devenind participanți activi la această confruntare intimă și tulburătoare. Apropierea fizică și emoțională de actori menține publicul într-o stare continuă de tensiune până la final. Spectacolul funcționează ca o autopsie a psihicului, fără protecție și fără anestezie. Lumina și sunetul construiesc o atmosferă de delir mistic, iar scenografia minimalistă lasă în centrul scenei singurul element esențial: mintea umană dezgolită.
ACTUALITATE
Administratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat, astăzi – 10 iunie 2026, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, nouă percheziții domiciliare în județele Dâmbovița, Giurgiu și în municipiul București, într-un dosar penal de evaziune fiscală.
Totodată, au fost puse în executare șapte mandate de aducere, emise pe numele a șapte administratori ai unor societăți comerciale, aceștia fiind conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru audieri – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022-2024, persoanele cercetate ar fi evidențiat cheltuieli privind achiziții de prestări servicii în domeniul construcțiilor care nu ar avea la bază operațiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, având drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu 974.000 de lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă nelegal.
Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale.
VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăProgram integral Zilele județului Dâmbovița, 4-7 iunie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A fost redeschis ștrandul de la Complexul de Natație. Program și tarife aici!
ACTUALITATEacum o ziAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
Dâmboviţaacum 7 zileTrei răniți într-un accident rutier în comuna Răzvad, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum 6 zileSecția Recuperare de la Spitalul Județean din Târgoviște a fost inaugurată în prezența fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete
Argeșacum 6 zileTânără de 19 ani, agresată sexual pe stradă, ziua, într-un loc public
Dâmboviţaacum o săptămânăTitu. Accident pe strada Gării. Doi copii au ajuns la spital
ACTUALITATEacum 4 zileA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție























