Argeș
Bărbat găsit decedat într-o mașină care s-a izbit de un copac, în Dragoslavele

Un bărbat de 62 de ani, din Dâmbovicioara, județul Argeș, și-a pierdut viața într-un accident rutier în Comuna Dragoslavele, pe DN73. Mașina pe care o conducea acesta a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un copac.
„În cursul zilei de astăzi, 7 septembrie a.c., polițiștii câmpulungeni au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism a fost observat ieșit în afara carosabilului, în zonă muntoasa, fiind intrat în coliziune cu un copac.
La fața locului au fost solicitați și pompierii, care au stabilit că bărbatul care se afla la volanul autovehiculului este decedat, din primele verificări stabilindu-se că persoana în cauză este un bărbat de 62 de ani, din Dâmbovicioara.
Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au stabilit, din primele cercetări, că evenimentul ar fi avut loc în noaptea de 6 spre 7 septembrie a.c., iar autoturismul avea direcția de deplasare dinspre Câmpulung spre Dragoslavele.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă, stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Argeș.
La fața locului au intervenit pompierii din Câmpulung și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș.
ACTUALITATE
Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.
„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.
Argeș
Femeie de 79 de ani a fost găsită decedată într-un cămin de apometru

O femeie de 79 de ani a fost găsită decedată, în această dimineață, decedată într-un cămin de apometru. S-a întâmplat în comuna Uda , județul Argeș – sat Bărănești.
La fața locului au fost alocate două echipaje de intervenție, unul de pompieri și unul medical, de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș, însă, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru bătrâna care era căzută în bazinul plin un apă.
Polițiștii trebuie acum să stabilească împrejurările în care a avut loc acest accident.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei


























