ACTUALITATE
Pucioasa: Podul peste pârâul Bizdidel va fi gata până la 15 decembrie 2025

Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, răsuflă oarecum ușurat când vede că, după 10 ani de provizorat, de tensiune, nervi și multiple dezamăgiri pornite dinspre factorii de decizie, se lucrează din plin la podul peste pârâul Bizdidel, pe DN 71, de la intrarea în oraș dinspre Târgoviște. Pe aici, de-a lungul timpului, au venit în vizită de lucru, s-au preumblat pe sub pod și au constatat necazurile, o sumedenie de oficiali, dar care nu au fost în stare să pornească acest proiect deosebit de important.
Este bine când totul se termină cu bine. De fapt, până atunci mai este, dar nu prea mult. Primarul Constantin Ana ne-a spus că are promisiunea patronului turc al firmei care se ocupă de construcția noului pod că investiția, care are ca termen de finalizare 15 decembrie, va fi gata mai devreme, pe 1 decembrie.
„Se lucrează intens la realizarea acestui pod. Vor fi decofrați pilonii de susținere. În două săptămâni, aceste lucrări vor fi gata. Apoi, urmează montarea grinzilor. Am aflat că aceste elemente au început să iasă din procesul de fabricație. Mă bucur că reușim să ducem la capăt această lucrare. Vom scăpa de aglomerație, de timp pierdut la semafoare. Traficul rutier va fi decongestionat”, ne-a precizat primarul Constantin Ana.

Investiția de construire a noului pod, refacerea completă a sistemului rutier, precum și lucrările hidrotehnice esențiale pentru siguranța circulației, dar și pentru protecția mediului, sunt parte integrantă a proiectului de modernizare a DN71, Bâldana – Târgoviște – Sinaia.
Sunt așteptate acum să pornească celelalte proiecte de infrastructură rutieră în zonă, respectiv modernizarea la patru benzi a DN 71, tronsonul Târgoviște – Pucioasa și șoseaua de centură a orașelor Fieni – Pucioasa. Cu acest proiect, s-a ajuns în faza de realizare a exproprierilor terenurilor pe unde va fi construit drumul ocolitor ce va avea o lungime de 12, 68 km. Autoritățile fac vizite în teren pentru a repera și căuta rezolvare la toate problemele existente. Din câte am aflat, vor fi expropriate 440 de imobile proprietate privată, existente pe acest traseu, situate pe teritoriul localităților Brăneşti, Pucioasa, Moţăieni, Fieni şi Buciumeni.
ACTUALITATE
Oprire furnizare apă potabilă în Pucioasa, 29 octombrie 2026

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează aobații din Pucioasa Sat și strada Carierei, din orașul Pucioasa, că, astză – 29 octombrie 2026, va întrerupe furnizarea apei potabile, între orele 08:00-16:00, pentru lucrări de relocare a conductei de distribuție.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-un comunicat de presă.
ACTUALITATE
Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița
Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.
Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.
Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.
În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.
Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.
În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.
Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.
Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.
ACTUALITATEacum o săptămânăCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 6 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 5 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 4 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























