Connect with us

Argeș

Vindeau pe internet materiale pornografice cu minori. Una dintre victime avea 8 ani!

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Mii de fișiere video cu minori în ipostaze pornografice au fost descoperite de polițiști săptămâna trecută, în urma unor percheziții domiciliare dispuse de procurori în șapte dosare penale. 11 persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Între victime, chiar și minori de 8 ani! Unii dintre inculpați sunt cercetați nu doar pentru producerea și distribuirea de materiale pornografice, ci și pentru șantaj, trafic de minori și viol.

„Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, brigăzilor de combaterea a criminalității organizate Pitești și Constanța, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, în 7 cauze penale, privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, șantaj, trafic de minori și viol săvârșit asupra unui minor.

Astfel, în perioada 16 – 19 septembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus, în 4 cauze penale, reținerea a 7 persoane și măsura controlului judiciar față de o altă persoană, (cu vârste între 22 și 54 de ani), cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. În sarcina persoanei de 22 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de șantaj.

De asemenea, în perioada 15 – 17 septembrie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești și D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus, în 3 dosare penale, măsura reținerii față de 4 persoane, cu vârste între 16 și 27 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. În sarcina a trei dintre acestea s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de minori, iar cu privire la două persoane, cercetările se desfășoară și pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, respectiv viol săvârșit asupra unui minor.

Din probatoriul administrat în primul dosar penal al D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, a reieșit faptul că, în perioada noiembrie 2019 – septembrie 2025, o persoană, de 49 de ani, ar fi procurat, deținut și distribuit în mediul online, prin sisteme informatice, materiale pornografice cu minori cu scopul de a fi descărcate de alți utilizatori, fiind descoperite peste 54.600 de astfel de conexiuni.

Pe parcursul percheziției efectuate, într-o unitate PC aparținând persoanei în cauză au fost descoperite peste 6.200 de fișiere (însumând mai mult de 570 de GB), conținând materiale pornografice cu minori.

Cercetările efectuate în cea de a doua cauză penală au relevat că, în perioada decembrie 2017 – ianuarie 2020, o altă persoană, de 54 de ani, utilizând mai multe conturi create pe rețele de socializare și adrese de poștă electronică, ar fi procurat, deținut și distribuit pe o platformă, precum și către alți utilizatori din mediul online, materiale pornografice cu minori, pentru o parte dintre aceste fișiere obținând sume între 300 – 350 de euro.

Din actele de urmărire penală efectuate în cel de al treilea dosar a rezultat că, într-un interval de timp anterior lunii noiembrie 2024, cinci persoane, cu vârste între 30 și 45 de ani, ar fi aderat la un grup creat pe o platformă online, prin intermediul căruia ar fi accesat și obținut materiale pornografice cu minori.

În cadrul investigațiilor desfășurate în cea de a patra cauză penală a D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, s-a stabilit că, la data de 26 august 2025, o persoană, de 22 de ani, în cursul unor conversații purtate pe o rețea de socializare, ar fi determinat o persoană vătămată minoră, de 8 ani, să producă și să îi trimită mai multe imagini (foto și video) care ar fi înfățișat-o în ipostaze sexuale explicite.

Ulterior, la refuzul victimei minore de a-i mai trimite materiale similare, persoana în cauză ar fi amenințat-o că le va distribui în mediul online pe cele aflate deja în posesia sa.

La datele de 17, 18 și 19 septembrie 2025, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București au dispus arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Din activitățile de urmărire penală efectuate de către procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești a rezultat că, în luna noiembrie 2024, o persoană, de 19 ani, ar fi recrutat o victimă minoră (de 15 ani) prin inducere în eroare (metoda loverboy) și ar fi determinat-o să practice prostituția în municipiul Pitești. Sumele de bani provenite din activitatea infracțională ar fi fost însușite de către aceasta.

De asemenea, persoana, de 19 ani, ar fi produs și stocat, în telefonul său mobil, mai multe fișiere video care ar fi înfățișat persoana vătămată minoră având un comportament sexual explicit.

Din probatoriul administrat în cauza instrumentată de către D.I.I.C.O.T. – B.T. Mehedinți a reieșit faptul că, în luna iunie 2025, o persoană, de 17 ani ar fi determinat o minoră, de 16 ani, prin manipulare emoțională (simularea unor sentimente de iubire), să practice prostituția în folosul său și al unei alte persoane.

De asemenea, în sarcina persoanei, de 17 ani, s-a reținut că, în luna octombrie 2024, i-ar fi solicitat unei alte victime minore să întreţină cu aceasta raporturi sexuale sau să îi plătească o sumă de bani (în lei), pentru a nu distribui materialele video, procurate anterior de la aceasta, în care victima ar fi apărut în ipostaze sexuale explicite.

Pe baza cercetărilor efectuate s-a mai stabilit că, în perioada 2024 – ianuarie 2025, aceeași persoană ar fi produs, deţinut şi distribuit materiale pornografice în care ar fi apărut mai multe persoane vătămate minore. În cursul unui apel video cu una dintre acestea ar fi constrâns-o să producă și să-i trimită fotografii cu conținut sexual explicit, amenințând-o că, în caz contrar, va distribui în mediul online materiale de același fel obținute anterior de la aceasta.

Cu privire la o altă persoană, de 16 ani, probele administrate au mai relevat că, în vara anului 2025, ar fi produs, deţinut şi distribuit două clipuri video în care ar fi apărut și persoana minoră cercetată (17 ani) manifestând un comportament sexual explicit.

În dosarul penal instrumentat de procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, pe baza probelor administrate s-a stabilit că, în cursul anului 2025, o persoană, de 27 de ani, ar fi întreținut acte sexuale cu o victimă minoră, de 15 ani, context în care aceasta ar fi înregistrat, la cererea persoanei cercetate, cu telefonul mobil al acesteia, momente din timpul actelor sexuale.

În luna septembrie 2025, persoana în cauză ar fi distribuit altor persoane, în mediul online, materialele pornografice cu minori stocate în telefonul său, în împrejurările descrise anterior.

Ulterior, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalelor Pitești, Mehedinți și Constanța au dispus arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Publicat

pe

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.

„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Argeș

Femeie de 79 de ani a fost găsită decedată într-un cămin de apometru

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

O femeie de 79 de ani a fost găsită decedată, în această dimineață, decedată într-un cămin de apometru. S-a întâmplat în comuna Uda , județul Argeș – sat Bărănești.

La fața locului au fost alocate două echipaje de intervenție, unul de pompieri și unul medical, de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș, însă, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru bătrâna care era căzută în bazinul plin un apă.

Polițiștii trebuie acum să stabilească împrejurările în care a avut loc acest accident.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite