Connect with us

ACTUALITATE

Mesaje de amenințare către instituții medicale și de învățământ, ba chiar și către Poliție!

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

O adevărată diversiune în spațiul on-line s-a declanșat zilele acestea când, pe adresele oficiale ale mai multor unități de învățământ, spitale și alte instituții ale statului, ba chiar și pe adresele unor Inspectorate de Poliție din Capitală și din întreaga țară, au venit mesaje cu caracter de amenințare.

Într-un text năucitor trimis către o școală din București scrie că autorul va intra în instituție cu două pistoale Beretta.

„Să fac cât mai mult rău. Nu mă voi opri, voi omorî cât mai mulţi copii, voi provoca un adevărat masacru, iar când va ajunge Poliţia, mă voi sinucide. Pregătiţi-vă pentru masacrul de luni”, așa sună mesajul de amenințare.

Mulți spun că ar fi vorba de un adolescent cu probleme medicale, care locuiește pe undeva prin Capitală sau împrejurimi. S-a lansat inclusiv ipoteza că mesajul este transmis după un IP din afara țării.

Imediat, serviciile specializate au intrat în acțiune pentru a identifica de unde a pornit acest val diversionist și dacă există în toate aceste transmisii o componentă reală. Lucru nedovedit până acum. Cu siguranță au intrat în alertă și serviciile secrete, o astfel de acțiune care poate introduce în rândul populației și ale unor structuri de bază ale statului panica și incertitudinea, nesiguranța, trebuie analizată și mai ales descoperiți cei care au indus această stare de destabilizare.

„Structurile competente desfășoară verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației.Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală.

Menționăm că Poliția Română și celelalte structuri de ordine publică acționează în mod constant, pentru asigurarea unui climat de siguranță. Siguranța tuturor reprezintă o prioritate, iar autoritățile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest tip.

Reiterăm faptul că, zilnic, polițiștii sunt în teren și desfășoară acțiuni pentru protejarea comunității, iar sesizările cetățenilor sunt esențiale în tragerea la răspundere a celor care încalcă legea”, se precizează într-un comunicat transmis de Polița Română.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Publicat

pe

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?

Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.

Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite