Connect with us

ACTUALITATE

Românii fără venituri pot deveni asigurați fără plata contribuției timp de 10 ani, dacă donează celule stem

Publicat

pe

Președintele Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate, dr. Horațiu Moldovan a precizat, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, că românii care nu au nicio sursă de venit pot dobândi calitatea de asigurat CNAS fără plata contribuției, pentru o perioadă de 10 ani, dacă donează celule stem.

„Avem în România aproape 110.000 potențiali donatori înscriși în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH), însă pretutindeni nevoia de solidaritate pentru a salva vieți este mai mare ca oricând. În fiecare an, mii de pacienți – copii și adulți – sunt diagnosticați cu cancere de sânge sau alte boli grave ale țesutului sanguin ori ale sistemului imunitar, iar pentru aceștia transplantul de celule stem de la un donator compatibil reprezintă nu doar un tratament, ci unicul tratament.

În România, 497 pacienți au primit până acum transplant de celule stem hematopoietice, iar alți 47 sunt în așteptarea unui donator. De la începutul anului, în Registrul Național au fost înscriși cinci noi donatori de celule stem. Unul dintre aceștia, din județul Bacău, a solicitat și obținut recent, pe 16 septembrie, adeverința care dovedește calitatea oficială de donator.

Anul trecut, 10 români au devenit donatori de celule stem, iar în 2023 au fost înregistrați 11 donatori. Pot părea cifre mici, însă pentru fiecare pacient care duce o luptă nedreaptă fiecare nou donator poate fi un salvator. De aceea, CNAS încurajează toate persoanele care vor să ajute la salvarea unei vieți să ia în considerare înscrierea în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Pot deveni donatori voluntari de celule stem hematopoietice toate persoanele cu vârsta între 18 și 45 ani, cu o stare de sănătate generală bună, care se înscriu în Registrul Național, fie online (https://registru-celule-stem.ro), fie direct la unul dintre Centrele Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice din țară.

România are patru centre acreditate pentru donatori neînrudiți – în București, Iași, Târgu Mureș și Timișoara – unde profesionalismul medicilor întâlnește generozitatea celor care aleg să ajute.

Pasul de la a fi voluntar la a fi donator trece prin etapa inițială de prelevare a probelor de sânge sau de celule din mucoasa bucală, apoi se compară caracteristicile genetice ale voluntarului cu ale pacienților care au nevoie de transplant. În cazul în care sunt îndeplinite criteriile de compatibilitate, urmează etapa analizelor suplimentare și, ulterior, donarea propriu-zisă de celule stem”, a precizat președintele CNAS – dr. Horațiu Moldovan.

Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice se celebrează în fiecare an în cea de-a treia sâmbătă din luna septembrie, cu scopul de a le mulțumi donatorilor pentru acțiunea lor de a salva vieți și pentru a încuraja noi persoane să devină deonatori.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Camera de Comerț Dâmboviţa te ajută să treci la CAEN Rev.3

Publicat

pe

Antreprenorii români au obligația să actualizeze, până la data de 25 septembrie 2026, obiectul de activitate al entităților economice pe care le dețin – PFA, II, IF, SRL, SA etc., conform noii clasificări CAEN Rev. 3.

De asemenea, pentru firmele care au atins o cifră de afaceri de 400.000 lei trebuie să fie majorat capitalul social la nivelul minim prevăzut de lege, prin modificarea actului constitutiv și înregistrarea mențiunilor la Registrul Comerțului.

Pentru actualizarea informațiilor societății și conformarea cu noile prevederi în vigoare, puteți apela la specialiștii Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, care vă pot sprijini în pregătirea și depunerea documentației necesare. Click aici pentru înscriere.

Persoane de contact pentru detalii și programări:

  • Diana Dumea, tel: 0723.952.391, e-mail: diana.dumea@cciadb.ro
  • Agora Popa, tel: 0751.153.710, e-mail: agota.popa@cciadb.ro
  • Iulia Marin, tel: 0751.153.701, e-mail: iulia.marin@cciadb.ro

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Program integral Zilele județului Dâmbovița, 4-7 iunie 2026

Publicat

pe

Mâine – 4 iunie 2026, se dă start manifestărilor cultural-artistice și sportive prilejuite de „Zilele județului Dâmbovița”, eveniment ajuns anul acesta la cea de-a V-a ediție.

Organizatorii – Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură, Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște și Biblioteca „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița – au pregătit un program pentru toate vârstele și gusturile, de la expoziții și conferințe științifice la competiții sportive, petreceri și concerte în aer liber.

Vineri – 5 iunie, de la ora 20:00, va fi party în Parcul Chindia cu DJ REMAN și DJ Tyzu, iar sâmbătă și duminică, de a 19:00, vor urca pe scenă artiști ai momentului: Florin Ristei, Șatra Benz, Antonia, Deliric, Puya și Inna.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite