Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Bază sportivă modernă în Campusul Universității „Valahia” din Târgoviște. VIDEO

Publicat

pe

Parteneriatul dintre Universitatea Valahia, Primăria Târgoviște și Consiliul județean Dâmbovița este unul benefic și cu rezultate în plan investițional și educațional. Încă o dovadă în acest sens s-a reliefat astăzi, 2 octombrie, prin inaugurarea sălii de sport edificată pe un teren viran din curtea vastă a campusului universitar. De fapt, nu vorbim despre construirea unei simple săli, ci despre crearea unui adevărat complex sportiv.

Pe lângă obiectivul realizat în baza unui proiect inițiat de administrația târgovișteană și finanțat prin Compania Națională de Investiții, există alte două terenuri de sport în aer liber, moderne, dotate corespunzător pentru practicarea minifotbalului și baschetului, amenajate de Universitatea Valahia. De asemenea, în zonă a fost creat și un parc frumos, conceput din punct de vedere peisagistic astfel încât să echilibreze vizual și uzual întreg perimetrul dedicat sportului.

La deschiderea de astăzi, primarul Cristian Daniel Stan i-a avut alături pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, pe rectorul Universității Valahia – Corneliu Sălișteanu, pe administratorul public Gabriel Boriga și viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cosma.

A precizat Cristian Daniel Stan că investiția are o valoare de aproape 9 milioane de lei. Finanțarea a fost asigurată prin Compania Națională de Investiții. Sala de sport multifuncțională, cu 170 de locuri, dispune de toate dotările necesare desfășurării în bune condiții a activităților sportive, antrenamente și competiții. Teren pentru practicarea handbalului și baschetului, vestiare utilate complet. Primarul Cristian Daniel Stan a ținut să mulțumească președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, pentru sprijinul pe care îl acordă municipalității în materializarea unor proiecte, pentru tot ceea ce întreprinde în plan investițional pentru dezvoltarea socio-economică a județului Dâmbovița.

Președintele Corneliu Ștefan a mărturisit că darea în folosință a sălii de sport exact acum, cu ocazia deschiderii anului universitar, reprezintă un adevărat cadou pe care Primăria municipiului reședință de județ îl face instituției de învățământ superior din Târgoviște. Șeful administrației publice județene l-a felicitat și pe rectorul Corneliu Sălișteanu, pentru completarea bazei sportive cu cele două terenuri de sport în aer liber pe care Universitatea Valahia le-a amenajat, creând astfel în incinta campusului universitar un adevărat complex sportiv.

Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității Valahia din Târgoviște, a subliniat faptul că buna colaborare dintre instituția de învățământ superior, Primărie și Consiliul Județean se concretizează printr-o serie de investiții deosebit de importante care s-au realizat sau care urmează să se contureze în cadrul Campusului Universității Valahia, unul dintre cele mai moderne din România.

Baza sportivă, completată acum cu sala realizată printr-un proiect inițiat de Primăria Târgoviște, va contribui la dezvoltarea sportului de performanță. De precizat că între Clubul Sportiv Municipal și Clubul Sportiv al Universității Valahia există o bună și fructuoasă colaborare. Studenții care excelează în cadrul echipelor de handbal și baschet ale celor două cluburi pot beneficia de scutiri de taxe și burse de performanță.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Titu execută lucrări de igienizare și refacere a marcajelor în parcările din oraș

Publicat

pe

Primăria Titu, din județul Dâmbovița, derulează în această perioadă ample lucrări de igienizare a parcărilor auto din oraș și de refacere a marcajelor. Vor fi curățate rând pe rând toate spațiile publice, așa cum s-a procedat și anul trecut. De altfel, edilul Laurențiu Costache ține foarte mult la estetica orașului, pe care și-l dorește cât mai curat și bine organizat. Și putem spune fără să greșim că s-au făcut pași importanți în această direcție de când Laurențiu Costache a preluat mandatul de primar, în octombrie 2024.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Pucheni, între tradiție, pitoresc și modernitate

Publicat

pe

Pucheni este una dintre cele mai pitorești localități din județul Dâmbovița, dar care mulți, mulți ani a jinduit după confortul și civilizația de tip urban, european. Așezările care compun comuna formează parcă o mică Elveție. Casele, brodate parcă pe coastele dealurilor, crează o imagine de-a dreptul formidabilă. Farmecul munților semeți care îmbracă orizontul, pădurile care au țesut un zid verde în jurul localității, vrând parcă să o țină departe de tumultul societății… Un loc minunat, cu obiceiuri, tradiții și care, mai nou, a început să devină căutat de iubitorii de relaxare, de liniște și aer curat.

La deschiderea către lume a acestui colț de rai a contribuit și Consiliul Județean Dâmbovița, președintele Corneliu Ștefan, care a reabilitat și modernizat drumul județean ce pornește spre Pucheni din Malu cu Flori. Proiectul a primit finanțare prin Programul Național „Anghel Saligny”. Valoarea investiției a fost de 76 milioane de lei – 41 de milioane fonduri guvernamentale și 31 de milioane de lei contribuție a Consiliului Județean Dâmbovița. S-a insistat pe execuția unor lucrări de consolidare în perimetrele predispuse alunecărilor de teren, s-a lucrat bine, iar în mai puțin de doi ani drumul a fost dat în exploatare. Această cale de acces se încadrează excelent în peisajul subcarpatic. Și, pe lângă drumul edificat prin abnegația CJ Dâmboviţa, un rol important îl are și edilul localității, social democratul Corneliu Nistor.

Zilele trecute, a fost pentru prima dată când am discutat, față în față, cu actualul primar de la Pucheni. Nu despre politică și nici nu venisem chitiți pe vreun neajuns. Am vorbit despre oameni, despre prezentul și viitorul acestei localități cu mari perspective de a fi introdusă pe culoarele turismului național. Atenție! La Meișoare și Vârfureni deja funcționează două pensiuni turistice.

Ne-a spus mulțumit edilul, dar mai ales am văzut cu ochii noștri, că infrastructura esențială a fost rezolvată, vorbim de drumuri și rețea de apă potabilă. În cele mai îndepărtate sate de centrul comunei, Meișoare și Vârfureni, se ajunge acum pe drum asfaltat. Mai mult, în toată localitatea, includem aici și cele două mici așezări situate în vârfuri de deal, a fost introdusă rețeaua de apă potabilă. Trebuie reținut. Lucrările au fost demarate în 2007, dar, de-a lungul timpului, au existat multe piedici de natură financiară, dificultăți în implementarea proiectului. În cele din urmă rețeaua a fost gata. În 2023, în primul mandat al primarului Corneliu Nistor a fost dată în folosință. Toate cele peste 1.500 de gospodării din comună sunt racordate la rețeaua de apă potabilă, care are o lungime de aproximativ 30 de kilometri.

Administrația publică locală are acum în program reabilitarea și asfaltarea tuturor drumurilor comunale. Toate ulițele, pe toate coastele. Se așteaptă finanțarea.

Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), inițiat de președintele Corneliu Ștefan, a reprezentat o bulă de aer pentru Pucheni. Bugetul Primăriei nu ar fi permis demararea și ducerea la capăt a unor investiții, dacă nu exista sprijinul primit de la Consiliului Județean Dâmbovița, prin PJDL.

La Pucheni, în imediata apropiere a școlii a fost construit un teren de sport multifuncțional cu gazon sintetic. Urmează, tot prin PJDL, să înceapă lucrările pentru modernizarea centrului civic. Un spațiu al comunicării, foarte important pentru întreaga comunitate, locul unde oamenii, respectând o tradiție venită din timpuri străvechi, se întâlnesc la sfârșit de săptămână, dialoghează, având în față un pahar de bere, pun la cale mici afaceri, înțelegeri, deapănă amintiri sau vând roadele muncii lor celor care vin special la Pucheni pentru a cumpăra renumita cașcavea. Din păcate, sunt din ce în ce mai puțini cei care produc respectivul sortiment tradițional de brânzeturi.

Pucheni are și cămin cultural. Amplasat, ca și biserica, în inima comunei. Numai că acum edificiul se află în lucrări de reabilitare și modernizare. Proiectul este derulat cu finanțare prin Compania Națională de Investiții. Primarul este ușor nemulțumit. Se lucrează greu. Probleme cu firmele constructoare. Speră că până la urmă o va scoate la capăt.

Primăria la Pucheni funcționează de zeci și zeci de ani într-o clădire veche, total neadaptată la noile cerințe ale administrației publice. Ne-a spus Corneliu Nistor că are acum o oportunitate de a scăpa de sediul actual. Va muta administrația într-un imobil în care a funcționat grădinița. Tot în centrul comunei. La unitatea de învățământ preșcolar mai merg șapte copii. Va fi amenajată în cadrul școlii o sală modernă, cu toate facilitățile la dispoziția micuților.

Ne-a mărturisit edilul că ar dori ca întreaga comună să beneficieze și de rețea de canalizare. Investiția, ținând cont de geografia zonei, ar fi una imensă. Deocamdată nu s-au ivit surse de finanțare pentru un asemenea proiect deosebit de complicat. Are în vedere execuția unei rețele de canalizare în partea de centru a comunei, unde execuția nu implică probleme și, evident, costurile nu sunt chiar așa de mari. Pentru realizarea acestui obiectiv a fost depus un proiect la Administrația Fondului de Mediu. De aici se va primi finanțarea. Ar mai dori primarul Corneliu Nistor ca Pucheni să beneficieze și de rețea de gaze naturale. Un proiect la fel greu de implementat. Au existat două încercări prin asociere cu mai multe comune din zonă, dar obiectivul nu a fost atins. Sunt așteptate alte oportunități. Viața merge mai departe, cum ne-a zis un localnic, cu bune și cu rele…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite