Connect with us

ACTUALITATE

Doliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la cele veșnice profesorul Honorius Moțoc. Dumnezeu să-l odihnească!

Publicat

pe

Cu profundă durere, vă anunțăm că a plecat la cer domnul profesor Honorius Moțoc. Domnia sa va rămâne un reper uman si profesional pentru Familia Colegiului Economic ,,Ion Ghica” Târgoviște, în multiplele roluri pe care le-a avut (tatăl colegului nostru, Mihai Moțoc, colegul nostru si membru al Familiei CEIGT, inspector școlar general). Ne inclinăm cu respect și îi păstrăm o prețioasă amintire. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să îi dea putere fiului său, Mihai, să treacă prin această despărțire dureroasă! Regrete eterne!


Foarte mulți actuali și foști membrii ai familiei CEIGT îi suntem recunoscători pentru sprijinul necondiționat, oferit pentru evoluția noastră profesională. Personal, îi datorez domnului Inspector Școlar General Moțoc Honorius cei treizeci și cinci de ani de activitate didactică și managerială la CEIGT, etapă definitorie a carierei mele manageriale, a declarat directorul Colegiului Economic ,,Ion Ghica” Târgoviste – profesor doctor Suzana Camelia ILIE.


Condoleanțe familiei! Dumnezeu să îl odihnească în pace și lumină. Nu voi uita niciodată cum la Gala excelenței m-a luat lângă dumnealui în marea de oameni importanți pentru învățământul dâmbovițean. A fost unul dintre cei doi mari inspectori care au împărțit cu mine SCAUNUL din cancelarie. Respect și recunoștință, Domnule profesor!”, a transmis profesor doctor al CEIGT, Roxana GEORGESCU.


Sincere condoleanțe! I-am fost atât elevă, cât și colegă, iar în fiecare dintre cele două ipostaze în care m-am aflat , am observat cât de ușor strângea oamenii în jurul dumnealui și cât de cald le vorbea tuturor. Dumnezeu să îl odihnească în pace!, a transmis profesor Georgiana STOIAN.


Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace pe domnul profesor HONORIUS MOȚOC! A plecat dintre noi un OM bun, un pasionat profesor de istorie, un dascăl exemplar! Ne vor rămâne cărțile scrise cu pasiunea unui adevărat istoric! Personal, ÎI MULȚUMESC domnului profesor HONORIUS MOȚOC pentru tot ceea ce am învățat de la dumnealui, pentru toate sfaturile date și pentru plăcerea de a colabora în calitate de colegi! Mulțumesc cu recunoștință pentru tot, Domnule Profesor!, a transmis profesor Claudia ILINCA.

Reclama

Trupul neînsuflețit al profesorului Honorius Moțoc va fi depus la Biserica Sfântul Dumitru din Târgoviște. Slujba de înmormântare va fi oficiată sâmbătă, 4 octombrie 2025, de la ora 11:00.


Honorius Moțoc s-a născut în judeţul Călăraşi, a absolvit liceul I.L. Caragiale Moreni şi Facultate de Istorie la Cluj. A fost director al Liceului Băleni, director adjunct al Grupului Școlar de Construcții Târgoviște. A predat istorie și la Colegiul economic „Ion Ghica” din Târgoviște. Honorius Moțoc a avut și două mandate de inspector școlar general adjunct, între 1990 – 2001 și 2005 – 2007.

Este autor sau coautor a mai multor lucrări: „Dâmbovița: localități și monumente”, „Dicționarul georgrafic al județului Dâmbovița”, „Învățământul sătesc în județul Dâmbovița”.

Honorius Moțoc a fost consilier local municipal din partea PNL. În 2010- 2012, a fost viceprimar al municipiului Târgoviște, iar în anul 2015 a primit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Târgoviște.

A consemnat,
jurnalist Mădălina Zamfir – profesor al CEIGT

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Jandarmii i-au îndepărtat pe reprezentanții ACT care strângeau semnături împotriva Legii Vexler pe Dealul Patriarhiei

Publicat

pe

Liderul Partidului Acțiunea Conservatoare trage un semnal de alarmă cu privire la abuzurile care încep să apară în societate dinspre instituțiile de forță ale statului. Europarlamentarul Claudiu Târziu a dat ca exemplu recent întâmplarea de ieri, când un grup de tineri, reprezentanți ACT, care participau la o acțiune de strângere de semnături pentru anularea Legii Vexler în fața Patriarhiei Române au fost îndepărtați cu forța din zonă de militarii jandarmi.

Spune Claudiu Târziu că abuzul forțelor de ordine este unul fără de precedent. Tinerii se aflau pe Dealul Patriarhiei pentru a strânge semnături de la pelerinii care vin la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou Izvorâtorul de Mir. A spus președintele ACT, într-o intervenție pe rețelele de socializare, că nu există loc mai bun de a aduna semnături și de a transmite mesajul privitor la abrogarea Legii Vexler decât printre creștini.

„În fiecare seară, jandarmii ne-au legitimat oamenii. La început au rămas la această măsură. La o zi distanță, ne-au scos din curtea Bisericii. Au zis că nu avem voie pe domeniul privat. Este pentru prima dată când aud că nu ai voie în curtea unei biserici. Am rămas în stradă, dar nu ne-au mai lăsat nici acolo, pe domeniul public, pe o rază de câteva sute de metri în preajma Bisericii. Motivul invocat de jandarmi a fost că pelerinajul este un eveniment privat, al cărui organizator nu ne vrea acolo. Adică, Biserica ar fi cerut să fie apărată de creștinii care o apără. În mod evident, nu Biserica este deranjată de campania noastră, ci cozile de topor din conducerea statului. Colegii mei au fost abordați agresiv, percheziționați și amenințați că vor fi duși la secție. Nici un argument, juridic, moral sau cultural, nu i-a atins pe jandarmi”, a precizat Claudiu Târziu – liderul Acțiunii Conservatoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns la Moreni. Maratonul Baschet pentru Mileniul III continuă în Dâmbovița

Publicat

pe

Parteneriatul benefic pentru copiii și tinerii din județul Dâmbovița pe care l-a încheiat Consiliul Județean cu Federația Română de Baschet continuă. După Pucioasa, Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns zilele trecute în municipiul Moreni.

Evenimentul sportiv derulat în cadrul programului „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean, are scopul de a aduce baschetul cât mai aproape de copiii și tinerii din județ și de a-i încuraja să își descopere talentul și pasiunea pentru mișcare.

„Prin astfel de inițiative, tinerii din Dâmbovița au mai multe oportunități de a crește prin sport și de a face performanță. Susținem sportul și generația tânără”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite