Dâmboviţa
Primarul de la Voinești își arată din nou nemulțumirea față de Guvernul de coaliție!

Gabriel Dănuț Sandu, primarul comunei Voinești, din județul Dâmbovița, rămâne un rebel și un dușman declarat al politicienilor demagogi, al celor care acced în funcții gândindu-se doar la avantajele personale sau de grup, iar soarta poporului, a țării este trecută la diverse. Atunci când simte că lucrurile o iau spre aiurea, și în ultimul an se întâmplă tot mai des, primarul de la Voinești, curajos, răbufnește.
Trăim vremuri cumplite și este dureros când un edil social-democrat mărturisește public că nu a votat niciodată pe Traian Băsescu sau pe Emil Boc, dar nu a crezut că va veni o zi când va spune că îi este dor de ei.
„Când văd astăzi ce președinte avem, ce Executiv gestionează resursele acestei țări îmi dau seama că Traian Băsescu a fost un om de stat, a fost un om care, în cel de-al doilea mandat, și-a asumat niște reforme dureroase la acea vreme. Păcat că atunci unii au furat în draci și doar câțiva au plătit cu pușcăria”, a spus Gabriel Dănuț Sandu.
Primarul de la Voinești îl critică pe actualul premier pentru faptul că, atunci când deciziile pe care le adoptă sunt în pericol, amenință rapid cu demisia.
„Astăzi avem un guvern în care premierul flutura zilnic o demisie dacă celelalte partide din coaliție nu-i stau drept în luarea unor decizii. Păi, tot ei spuneau că în această coaliție toxică încă din prima zi de la naștere, deciziile se iau în unanimitate? Păi, acum spunem că dacă nu faceți ca mine îmi iau jucăriile și plec!
Au mărit TVA, fiindcă așa a vrut șeful și rezultatele nu se grăbesc să apară! Au liberalizat prețul energiei electrice și plătim cel mai scump preț per kw. Unde ajung acești bani?”, se întreabă edilul de la Voinești.
Gabriel Dănuț Sandu consideră că, prin măsurile dure luate de actualul guvern de coaliție de a opri o serie de investiții deosebit de importante și care au ajuns în stadii avansate de implementare, sunt lovite comunitățile din România.
„Este adevărat că în anul 2024, an electoral, se semnau pe bandă rulantă contracte de finanțare prin Programul „Anghel Saligny”. S-a spus că sunt foarte multe contracte de finanțare și că se va face o analiză pertinentă pe fiecare proiect în parte privind stadiul implementării proiectelor (stadiu realizat, decontări etc.). Am crezut că proiectelor realizate în proporție de 80%-90% li se va asigura finanțarea pentru recepție. Surpriză! Săptămâna trecută au fost sistate toate plățile pe Programul Anghel Saligny”, a mai spus Gabriel Dănuț Sandu.
Primarul de la Voinești nu este împotriva reformei în administrație, dar nu așa, făcută cu furca, la grămadă, fără să se țină cont de faptul că este pusă în pericol funcționarea unităților administrativ-teritoriale, doar gândindu-ne că, desființând niște posturi prin primării economisim câțiva bănuți. O picătură într-un ocean!
„Dintotdeauna am considerat că o reformă la nivelul administrației locale este absolut necesară. Dar, să ceri imperativ eliminarea unui procent din numărul de funcționari publici fără a ține cont de numărul de posturi ocupate, de cumul de funcții, de posturile unice, de serviciile oferite de fiecare U.A.T., de stat de funcții, de legea funcționarului public, de codul administrativ, mi se pare o reformă făcută cu pixul din birou, fiindcă așa dorește o anumită persoană.
Despre suma forfetară acordată deputaților și senatorilor nu vorbește nimeni, despre subvențiile acordate partidelor politice nimic, cât despre reforma pensiilor speciale se așteaptă decizia C.C.R. cu demisia pe masa. Noi toți așteptăm și ne așteaptă o iarnă grea”, a punctat primarul comunei Voinești – Gabriel Dănuț Sandu.
ACTUALITATE
Modalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița

În vederea facilitării procesului de achitare a facturilor aferente serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. recomandă utilizarea modalităților de plată care permit efectuarea rapidă și eficientă a tranzacțiilor, evitând, totodată, aplicarea unor eventuale comisioane suplimentare pentru procesarea plăților.
Clienții Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. au la dispoziție următoarele modalități de plată:
– Prin ordin de plată, în oricare dintre conturile bancare ale companiei deschise la: Banca Transilvania, Exim Banca Românească, BCR, UniCredit, ING, BRD, Raiffeisen Bank, CEC Bank și Trezorerie. Codurile IBAN aferente plății facturilor sunt disponibile în partea stângă a facturii emise de companie.
– Online, cu card bancar, prin intermediul portalului clienți disponibil pe site-ul companiei, pentru utilizatorii care și-au creat cont: https://portal.catd.ro.
– Cu numerar, la centrele de încasare ale Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. din localitățile Târgoviște, Găești, Pucioasa, Fieni, Moreni și Titu.
– Prin serviciul de debit direct (Direct Debit), disponibil prin intermediul instituțiilor bancare la care clienții dețin conturi.
CATD informează că rămân disponibile și plățile efectuate prin intermediul aparatelor de încasare amplasate în incinta magazinelor. În cazul acestor tranzacții, eventualele comisioane percepute pentru procesarea plății vor fi suportate de către client.
De asemenea, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. încurajează clienții să își creeze un cont pe platforma online a companiei, accesând secțiunea Portal Clienți de pe site-ul https://catd.ro. Utilizarea portalului reprezintă o soluție modernă și eficientă, oferind acces rapid la facturile emise, precum și posibilitatea achitării acestora într-un mod simplu și sigur, fără deplasarea la centrele de încasare.
Vă asigurăm că depunem permanent eforturi pentru îmbunătățirea serviciilor oferite și pentru facilitarea interacțiunii cu clienții noștri.
BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA SA
ACTUALITATE
Informare pentru furnizorii aflați în relație contractuală cu Casa de Sănătate Dâmbovița
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița aduce la cunoștința furnizorilor de servicii medicale că în data de 2 iunie 2026 a fost emis Ordinul Președintelui CNAS nr. 982, privind măsurile aplicabile pentru raportarea și validarea serviciilor medicale în regim off-line.

Pentru informații suplimentare accesați cas.cnas.ro/casdb
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
ACTUALITATEacum o săptămânăAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
Dâmboviţaacum 4 zileBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum 3 zile62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
ACTUALITATEacum o săptămânăJudecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă
Argeșacum 4 zileFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat din Titu, decedat într-un accident rutier la Odobești























