Connect with us

POLITIC

Cauzele și consecințele crizei profunde a Stângii românești – analiză dură realizată de senatorul Titus Corlățean, candidat pentru șefia PSD

Publicat

pe

Senatorul PSD Titus Corlățean, singurul membru al Partidului Social Democrat care și-a exprimat până acum, direct, dorința de a intra în bătălia pentru câștigarea funcției de președinte PSD la prezumtivul congres a cărui dată de desfășurare rămâne încă incertă, a publicat pe blogul său un articol-analiză, obiectiv, clar, dur, despre situația în care se află acum cel mai mare partid de pe scena politică românească.

Spune senatorul Titus Corlățean încă de la început că textul său nu se vrea a fi un atac la adresa colegilor din conducerea interimară a Partidului Social Democrat, ci reprezintă asumarea unei necesare evaluări oneste asupra situației în care se găsește PSD.

„Scopul acestui document este de a genera o dezbatere reală, în pregătirea unui congres extraordinar care nu trebuie organizat intempestiv și superficial, deoarece el reprezintă, în opinia noastră, momentul ultimei șanse pentru revigorarea PSD.

Într-un scenariu de continuitate al echipei actuale, PSD va putea rămâne într-un palier electoral de 12-18 procente, fără șansa de a mai constitui în jurul său un guvern. Din partid-pivot, PSD se va transforma în partid-balama. Primul „val” al crizei politice majore va fi cu ocazia alegerilor locale din 2028. Imaginea de partid aflat în criză, nefrecventabil, va afecta performanțele politice la consiliile locale și județene, care se va prelungi ulterior la alegerile parlamentare, la care PSD nu va obține 100 de mandate. Cu scor electoral de sub 20 de procente PSD va putea fi partener junior la guvernare sau un actor secundar în opoziție”, precizează Titus Corlățean.

Spune candidatul pentru poziția de lider al PSD că a pierde scrutinuri electorale nu este ceva ieșit din comun, face parte din normalitatea vieții democratice. Însă, remarcă parlamentarul, șirul de eșecuri fără precedent din anii 2024-2025, continuate prin irelevanța și incoerența participării în guvernarea Dan Nicușor- Ilie Bolojan, demonstrează criza existențială în care se află PSD.

„Din păcate, fără o schimbare reală și profundă, orice perspectivă de reașezare a partidului spre recâștigarea încrederii alegătorilor este fără șansă. Spunem aceasta deoarece: este evitată cu obstinație orice discuție onestă despre cauzele eșecurilor partidului.

Criza PSD este dacă nu de-a dreptul negată, cel puțin minimalizată de cei responsabili pentru aceasta. Sunt căutate permanent alte subiecte pentru agenda politică a partidului, mai puțin o discuție onestă asupra crizei profunde în care se află singurul partid de stânga din România.

Perioada de interimat la conducerea PSD, gândită ca o formă de a trage de timp, nu a făcut decât să amplifice criza, partidul nostru fiind în defensivă, incoerent și cu un rol marginal în guvernare.

Partidul nu apără poziții politice bazate pe principii, ci acționează conjunctural-oportunist, enervând simpatizanții noștri și trezind neîncrederea partenerilor de guvernare. Iar dovada supremă a crizei interne a PSD este acceptarea unui carusel de proceduri de angajare a răspunderii de către guvernul Ilie Bolojan, în dispreț față de spiritul democrației reprezentative. Pe drept cuvânt ne putem întreba dacă atributul legiferării și, prin aceasta, al exercitării de către Parlament a voinței suverane a națiunii, a fost transferat în mod nedemocratic către guvern?

Acesta pregătește în continuare „pachete legislative”, deși coaliția de guvernare are o majoritate parlamentară confortabilă. Există un divorț între conducerile partidelor din coaliție și grupurile parlamentare? De ce nu este asumat public acest lucru”, întreabă senatorul Titus Corlățean.

Parlamentarul social democrat consideră că „relansarea” partidului realizată de aceleași persoane care sunt responsabile de criza în care a intrat PSD, este lipsită de orice credibilitate și șanse reale de reușită.

„Este folosit în continuare trucul obosit al publicării unor sondaje de opinie publică „optimiste”, prin care se încearcă mistificarea situației reale a PSD.

Adevărul este că foștii votanți ai Stângii votează în număr tot mai mare Partidul AUR, situat la peste 40 de procente în preferințele electoratului, iar PSD se zbate în mediocritatea celor 13-15 procente din preferințele votanților români. Ideea că PSD își va recâștiga electoratul pierdut continuând aceeași politică pentru care ne-au părăsit este, în mod evident, o glumă politică!

Candidatul PSD la prezidențialele din 2024 nu a intrat în turul al II-lea, fiind un eșec cu consecințe strategice pentru viitorul partidului nostru. Mai mult, în alegerile prezidențiale din anul 2025, candidatul susținut de PSD împreună cu Partidul Național Liberal a ieșit tot pe locul al III-lea! Deși a cheltuit sume uriașe pentru activitatea politică, cele mai mari din istorie, PSD a obținut cele mai slabe rezultate electorale, iar această situație este dovada incontestabilă a eșecului politic al celor care au condus partidul în ultimii ani”, mai scrie Titus Corlățean.

Senatorul PSD remarcă în analiza sa că partidul din care face parte în ultimii ani nu s-a adaptat dinamicii opiniei, în sensul că televiziunile, favorite ale stafului social democrat în a-și face imagine au fost învinse de rețelele digitale, de online, unde PSD nu este tocmai agreat. A constatat Titus Corlățean că nici sitemul mobilizării electorale prin primari și consilieri locali nu a mai dat roade, s-a dovedit rudimentar.

Analiza politicianului Titus Corlățean, singurul care a decis să-l înfrunte în competiția internă pe Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, este una de studiat, mai ales de membrii Partidului Social Democrat, și asta înainte de Marele congres în care PSD își va alege drumul. Bun sau rău. Textul complet pe titus-corlatean.ro/ blog

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Cristian Daniel Stan a fost reales președinte al PSD Târgoviște și este propus prim-vicepreședinte al PSD Dâmbovița

Publicat

pe

În această seară, s-a desfășurat la Cinematograful Independența conferința de alegeri a filialei PSD Târgoviște, cea mai mare și puternică structură organizațională a Partidului Social Democrat Dâmboviţa. Au fost prezenți la această întâlnire peste 500 de membri și simpatizanți PSD. Alocuțiunile au fost susținute doar de doi vorbitori: primarul Cristian Daniel Stan și liderul PSD Dâmbovița – Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Ședința – una practică, după cum a precizat încă de la debut Cristian Daniel Stan, rapidă, la obiect, fără pierdere de timp. Atmosfera – caldă, liniștită, prietenoasă, ba chiar și cu miros de floricele care răzbătea dinspre foaierul cinematografului unde funcționa un aparat de produs astfel de gustări la minut.

A ținut să amintească celor de față primarul Cristian Daniel Stan că, la alegerile locale din 2024, organizația PSD Târgoviște a fost, conform rezultatelor obținute, pe primul loc la nivel național. Le-a mărturisit Cristian Daniel Stan celor de față că ei reprezintă forța organizației, cei care au contribuit la obținerea unor rezultate electorale remarcabile. A mai spus liderul PSD Târgoviște că este ferm convins că și la alegerile din 2028 vor obține aceleași scoruri, poate chiar mai bune. A mai amintit secretarul general al PSD Dâmbovița și de rezultatele obținute de organizația județeană, la alegerile pentru Consiliul Județean. Tot un loc fruntaș la nivel național. Argumentul suprem al acestor succese a constat în faptul că social democrații știu care sunt problemele județului, ale tuturor comunităților locale, știu să le gestioneze. Au dovedit că pot demara proiecte importante în vederea dezvoltării socio-economice și le duc până la capăt.

Înainte de a prezenta un raport sintetic al activității sale ca edil al Târgoviștei, Cristian Daniel Stan i-a chemat pe scenă pe cei mai noi membri ai PSD Târgoviște. Tineri, licențiați, intelectuali, studenți, toți cu o pregătire teoretică și profesională excelentă, deciși să se implice politic, să contribuie la dezvoltarea județului Dâmbovița. Cum a spus primarul Cristian Daniel Stan, ei vor fi viitorii consilieri locali, județeni, primari, viceprimari, parlamentari.

Rezultatele în plan politic și administrativ ale echipei PSD Târgoviște, care s-a aflat în toți acești ani la cârma municipiului, sunt excelente. Nu ne-am propus să le enumeram încă o dată aici. Vorbim de proiecte realizate pe toate planurile, pornind de la infrastructura stradală și ajungând la parcuri, baze sportive, grădinițe, școli gimnaziale și licee. Aproape toate aceste obiective au intrat în ample programe de reabilitare, modernizare și dotare. Municipiul Târgoviște a fost transformat în totalitate pe acest palier al confortului, civilizației și modernității, în ton cu cerințele europene. 1,27 miliarde de lei! Aceasta este valoarea investițiilor definitivate sau aflate în diferite stadii de implementare.

Corneliu Ștefan, liderul PSD Dâmbovița și președinte al Consiliului Județean, a spus că ședința desfășurată astăzi este deosebit de importantă pentru partid, pentru viața politică și socială a municipiului Târgoviște, pentru județul Dâmbovița. Prim-vicepreședintele PSD la nivel central a vrut, de asemenea, să mulțumească celor de față pentru contribuția pe care au adus-o la alegerile locale din 2024, când, așa cum am mai precizat, județul Dâmbovița și municipiul Târgoviște s-au aflat pe primele locuri la nivel național în clasamentul rezultatelor la alegerile din 2024 obținute de Partidul Social Democrat.

Sincer, Corneliu Ștefan a mai precizat că la alegerile parlamentare PSD, în municipiul Târgoviște, a obținut un scor de numai 22%. Un rezultat mic cauzat, a mărturisit liderul PSD Dâmbovița, de unele greșeli pornite de la centru. A ținut să mai amintească Corneliu Ștefan și de rolul pe care l-a avut Consiliul Județean Dâmbovița în obținerea unor rezultate valoroase în plan investițional de Primăria Târgoviște, prin sprijinul acordat de conducerea județului pentru materializarea unor proiecte. De asemenea, a mai spus președintele CJD, dacă nu exista sprijin guvernamental, acordat de miniștrii social democrați, nu puteau fi duse la capăt multe proiecte blocate în anumite perioade de adversarii politici aflați la conducerea unor ministere.

Consiliul Județean Dâmboviţa, a mai mărturisit Corneliu Ștefan, are în derulare proiecte de peste 3 miliarde de lei. Este o premieră istorică la acest capitol al atragerii de fonduri și al materializării unor investiții. Și toate acestea s-au petrecut în ultimii doi ani! A mai vorbit președintele PSD Dâmbovița despre prioritatea zero a programului său de dezvoltare a județului, care a fost și este reprezentată de sănătatea cetățenilor. Investiții istorice s-au derulat la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște în ceea ce privește extinderea unor secții și dotarea cu aparatură medicală performantă. Peste 20 de milioane de euro au fost investiți pentru achiziționarea de tehnică medicală de investigații și tratament. La Târgoviște funcționează cel mai performant angiograf instalat într-un spital de stat, o investiție de 4 milioane de euro asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Dâmbovița.

În maximum două săptămâni, a dezvăluit celor de față președintele CJD, va fi inaugurat noul compartiment al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean din Târgoviște, o subunitate ultramodernă ca structură și dotare. Liderul PSD Dâmbovița a ținut să facă cunoscut faptul că la reușita acestor realizări investiționale de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște au contribuit parlamentarii social democrați care au venit cu amendamente în Parlamentul României și le-au susținut până la capăt.

A mai expus celor de față Corneliu Ștefan investițiile din domeniul infrastructurii rutiere. Drumurile județene, șoselele de centură ale orașelor dâmbovițene, aflate în diferite stadii de implementare, tronsoanele de drumuri naționale care străbat județul, respectiv modernizarea DN7, Bâldana – Titu, reabilitarea și modernizarea la patru benzi a DN71, Bâldana – Târgoviște. Un alt proiect important pus pe tapet și susținut de președintele Consiliului Județean Dâmbovița este reprezentat de drumul expres Târgoviște – București. În primăvara anului viitor, va fi scoasă la licitație proiectarea și execuția acestui obiectiv de infrastructură rutieră.

A vorbit liderul PSD Dâmbovița și de Arena Dâmbovița, o investiție deosebit de importantă pentru viața sportivă, socială și economică a județului, un obiectiv care aduce plus valoare municipiului Târgoviște. Un complex sportiv modern unde, a dezvăluit Corneliu Ștefan, după finalizarea lucrărilor, care se va întâmpla peste aproximativ 4 luni, va fi organizată o competiție internațională de atletism.

Dâmbovița a fost primul județ din România care a beneficiat de un proiect pilot privind dotarea bibliotecilor, cu o valoare de peste 2 milioane de lei. Nu a fost uitat nici Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), unic în România până în momentul de față. Un program care a contribuit din plin la dezvoltarea tuturor comunităților din Dâmbovița.

Cu unanimitate de voturi, Cristian Daniel Stan a fost reales președinte al organizației PSD Târgoviște. Prim-vicepreședinte este Cătălin Rădulescu, iar secretar general – Constantin Cozma.

A ținut să sublinieze liderul PSD Dâmbovița, punând astfel capăt unor zvonistici amplificate pe rețelele de socializare, că viceprimarul Cătălin Rădulescu nu va pleca secretar de stat în Ministerul de Interne, așa cum fals s-a vehiculat, ci va rămâne în executivul târgoviștean.

La final, Cristian Daniel Stan a solicitat membrilor organizației PSD Târgoviște să fie de acord ca filiala municipală să-l susțină la conferința județeană de alegeri pentru funcția de președinte al PSD Dâmbovița pe Corneliu Ștefan.

Finalul întâlnirii i-a aparținut președintelui Corneliu Ștefan, care l-a propus pe Cristian Daniel Stan pentru poziția de prim-vicepreședinte al PSD Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Senator Ciprian Iacob: Vreau să aflu ce așteptați, în mod concret, de la cei care vă reprezintă în Parlament!

Publicat

pe

Senatorul AUR Ciprian Constantin Iacob îi îndeamnă pe dâmbovițeni să pună întrebări, să ceară explicații și să semnaleze problematica locală parlamentarilor Alianței pentru Unirea Românilor care se află săptămânal în mijlocul cetățenilor cu scopul de a găsi cele mai bune soluții de rezolvare, pe care să le includă în inițiative legislative.

„Vom fi prezenți în teren săptămânal, iar ușa noastră este deschisă tuturor celor care vor să se implice. Dacă vrei să te implici și să schimbi lucrurile în bine, vino să discutăm despre cum poți face parte din proiectul nostru! Suntem aici să vă ascultăm preocupările și să aflăm ce așteptați, în mod concret, de la cei care vă reprezintă în Parlament”, este mesajul transmis de senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite