Dâmboviţa
Femeie găsită decedată într-o casă care a luat foc la Tărtășești

Incendiu violent, în această seară, în Tărtășești, județul Dâmbovița. Alarma s-a dat în jurul orei 18:40. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, de la Răcari și Titu, o ambulanță SMURD și două SAJ.
La sosirea echipajelor ISU, focul se manifesta generalizat la nivelul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 20:00. Din păcate, în interiorul casei a fost găsită decedată o femeie.
Dâmboviţa
Președinte CJ Dâmbovița: Vom continua să lucrăm cu aceeași motivație pentru dezvoltarea județului

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a publicat pe pagina sa de Facebook un text în care aduce mulțumiri lui Marian Tănase, până astăzi – 28 aprilie 2026, prefect al județului, și secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, care, odată cu ieșirea PSD de la guvernare, urmează să demisioneze din funcția ocupată.
Despre cei doi politicieni care au reprezentat județul la nivel guvernamental, președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a avut numai cuvinte de apreciere. Liderul social democrat îi felicită pentru modul profesionist și dedicat în care și-au exercitat atribuțiile, pentru respectul arătat și demonstrat față de dâmbovițeni și față de nevoile comunităților locale.
„Au fost implicați, prezenți și orientați către rezultate concrete. Am lucrat în echipă și le mulțumesc pentru colaborarea foarte bună pe care am avut-o. Împreună cu colegii primari, parlamentari, consilieri județeni și locali, am muncit pentru județul Dâmbovița și am reușit să deblocăm proiecte blocate de peste 20 de ani, proiecte așteptate de dâmbovițeni. Vom continua să lucrăm împreună, cu aceeași motivație, pentru dezvoltarea județului nostru și pentru binele dâmbovițenilor”, a transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și prim-vicepreședinte al PSD la nivel central.
ACTUALITATE
Județul Dâmbovița a rămas fără prefect. Marian Tănase și-a dat demisia

Politică face întotdeauna victime colaterale, vorbim despre oamenii dedicați comunității, cei care, prin activitatea depusă, profesional, tenace, cu dorința lucrului bine făcut în cadrul demnităților atribuite, au performat, au demonstrat că se poate și altfel, pentru comunitate, pentru cetățeni.
Marian Tănase, prefect al județului Dâmbovița, este unul dintre ei. Astăzi – 28 aprilie 2026, și-a încheiat mandatul, ca urmare a ruperii coaliției de guvernare PSD – PNL – USR – UDMR. Dar nu trebuie să îi trecem cu vederea pe șefii unor instituții publice, care, indiferent de rezultate, trebuie să plece de pe pozițiile ocupate pentru că astea sunt cutumele. Debarci de la putere împreună cu cei care ți-au validat încrederea!
A spus Marian Tănase, în ultima sa declarație publică în calitate de prefect al județului Dâmbovița, că încheie mandatul nu ca pe o simplă funcție, ci ca pe o misiune asumată, fără rezerve, aceea de a reprezenta statul și de a lucra pentru siguranța și interesul cetățenilor județului Dâmbovița.
„Am exercitat această responsabilitate cu convingerea că funcțiile publice nu sunt despre putere, ci despre măsură, echilibru și capacitatea de a lua decizii corecte, chiar și atunci când ele nu sunt cele mai ușoare.
Am crezut și cred în instituții puternice, în reguli respectate și în responsabilitate asumată până la capăt. În acest spirit, fiecare acțiune a fost ghidată de un principiu simplu: interesul public nu se negociază.
Fac acest pas cu aceeași rigoare cu care mi-am exercitat atribuțiile: cu luciditate, cu respect față de cadrul instituțional și în deplină concordanță cu deciziile și direcția politică pe care le împărtășesc și le respect. Consider că loialitatea față de principiile unei echipe și coerența actului de guvernare sunt esențiale într-un stat funcțional.
Privesc în urmă cu convingerea că acest mandat a fost unul al acțiunii. Am lucrat pentru consolidarea unui climat de siguranță la nivelul comunităților, pentru o coordonare mai eficientă a structurilor deconcentrate, pentru întărirea dialogului social și pentru gestionarea responsabilă a situațiilor dificile, de la crize generate de fenomene naturale până la teme sensibile care țin de protecția persoanelor vulnerabile.
Am susținut constant ideea că administrația nu trebuie să fie doar prezentă, ci relevantă, capabilă să anticipeze, să prevină și să răspundă. În acest sens, fiecare demers inițiat a avut în centru interesul public și nevoile reale ale oamenilor.
Nimic din ceea ce s-a realizat nu ar fi fost posibil fără parteneriat. Le mulțumesc tuturor instituțiilor publice, autorităților locale, structurilor de ordine și siguranță publică, mediului asociativ și tuturor celor care au înțeles că doar prin colaborare putem construi durabil. Le mulțumesc, în mod deosebit, colegilor din Instituția Prefectului pentru profesionalism, echilibru și dedicare.
Plec din această funcție cu conștiința împăcată că am servit corect, cu demnitate și fără compromisuri interesul cetățenilor. Viitorul se construiește prin seriozitate, coerență și solidaritate, iar Dâmbovița are resurse și are oameni valoroși”, este mesajul transmis de Marian Tănase, până astăzi prefect al județului.
Dâmboviţaacum o săptămânăConductă de gaze fisurată de un autoturism la intrare în Târgoviște. Circulația blocată pentru zeci de minute
Dâmboviţaacum 4 zileCopil de 7 ani, accidentat pe trecerea de pietoni de un autoturism condus de o femeie
Argeșacum 4 zilePușcă de vânzare la tarabă! Arma avea montat și amortizor de sunet
Dâmboviţaacum 5 zileSenatorul Ciprian Iacob i-a cerut ministrului Pâslaru să dispună un control administrativ în județul Dâmbovița
OPINIIacum 4 zilePSD, uriașul bolnav căruia îi este frică de tratamentul forte!
ACTUALITATEacum o săptămânăSălile de jocuri de noroc din Târgoviște, între desființare și reglementare. VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zilePreședintele CJ Dâmboviţa a dialogat cu oamenii în Târgul de Sfântul Gheorghe de la Moreni
ACTUALITATEacum 4 zilePreședinte CNAS: Legislația actuală nu încurajează spitalele care fac performanță. Lucrul acesta trebuie schimbat























