ACTUALITATE
Târg de toamnă la Școala Telești, comuna Ludești

Joi – 23 octombrie 2025, între orele 12:00 și 14:00, va fi târg de toamnă la Școala Telești, din județul Dâmbovița. Invitația de a participa la acest eveniment, organizat pentru al doilea an consecutiv, ne-a fost lansată de elevii clasei a VI-a. Copiii au pregătit standuri cu delicii tradiționale, dar și numeroase surprize pentru participanți.
ACTUALITATE
CJ Dâmbovița. Încep înscrierile în programul de internship 2026

Încă o ediție a programului dedicat tinerilor licențiați care vor să cunoască ABC-ul administrației publice sub egida „Internship 2026”, derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, va debuta la începutul acestei toamne.
După cum precizează președintele Corneliu Ștefan, tinerii au posibilitatea să învețe direct de la profesioniștii în domeniu și să își transforme în experiență cunoștințele acumulate în facultate.
„Dacă ai terminat facultatea și vrei să vezi ce înseamnă să lucrezi într-o instituție publică, te așteptăm în echipa noastră”, a transmis Corneliu Ștefan.
În perioada următoare, Consiliul Județean Dâmbovița va da publicității posturile disponibile, condițiile de înscriere și toate detaliile programului.
ACTUALITATE
Important! Accesul la Dispensarul TBC din Târgoviște se face prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”

Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște informează pacienții că, pe perioada desfășurării lucrărilor de reabilitare, accesul la structura Dispensarul TBC, situată în municipiul Târgoviște, Str. I. C. Brătianu nr. 4 (Dealu Mare), se va realiza exclusiv pietonal, prin Bulevardul Regele Carol I nr. 43, prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”.
Această măsură are caracter temporar și este necesară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor de reabilitare.
Rugăm pacienții, aparținătorii și toate persoanele care se adresează Dispensarului TBC să utilizeze exclusiv traseul de acces pietonal menționat și să respecte semnalizarea existentă în zonă – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
„Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare pe întreaga perioadă de desfășurare a lucrărilor” – conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Prahovaacum 6 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAdmitere septembrie 2026 Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației
ACTUALITATEacum o săptămânăMihai Istrate, consultant accesare fonduri nerambursabile: Fermierii români ar trebui sprijiniți, tratați și apreciați ca cei din Vest!
Dâmboviţaacum 4 zileBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr de 25 de ani din Târgoviște, arestat preventiv pentru violarea unei fete de 15 ani



























