ACTUALITATE
Armata Română, omagiată între zidurile vechii Cetăți de Scaun a Țării Românești

Eveniment emoționant desfășurat, ieri – 25 octombrie 2025, de Ziua Armatei Române, în incinta vechii Cetăți de Scaun a Țării Românești. Evocări, alocuțiuni încărcate de mesaje vibrante, expoziția de tehnică militară, înaintări în grad, paradă militară, sunt elementele de forță care au alcătuit acest buchet de manifestări închinate Armatei Române. Au fost prezenți lângă șefii de arme și unități din Garnizoana Târgoviște: președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, prefectul Marian Tănase, vicepreședinții CJD – Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, deputatul PSD Carmen Holban, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, viceprimarul Cătălin Rădulescu, alți factori responsabili ai administrației publice locale și județene și, în mod special, reprezentanții Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Dâmbovița.
„Ne înclinăm cu recunoștință în fața celor care poartă cu onoare haina țării. Ziua de astăzi este despre curaj, despre loialitate și speranță. În Dâmbovița, pământ al istoriei și al demnității, cinstim militarii, veteranii și eroii care au pus idealul de țară mai presus de propria viață. Mulțumim celor care veghează, apără și păstrează pacea! Să ne învățăm copiii să iubească România – pentru că România este ceea ce simțim când îi rostim numele, când intonăm imnul și când privim tricolorul. Cinste Armatei Române!”, este mesajul transmis de președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a spus că ziua de 25 octombrie reprezintă un moment de profundă semnificație națională, în care trebuie să ne plecăm cu toții, cu respect, în fața celor care, de-a lungul istoriei, au apărat libertatea, demnitatea și suveranitatea țării.
„Această zi simbolizează nu doar eliberarea Transilvaniei de Nord în anul 1944, ci și continuitatea unei datorii sacre: aceea de a sluji România cu devotament și curaj, indiferent de vremuri sau provocări. Astăzi, gândul nostru se îndreaptă către toți militarii români – activi, în rezervă sau în retragere – și către familiile lor, care poartă împreună povara responsabilității și mândria apartenenței la una dintre cele mai respectate instituții ale statului român. Cu recunoștință aducem un omagiu veteranilor de război, adevărate repere morale ale națiunii, dar și tuturor celor care, în misiuni interne sau internaționale, contribuie la menținerea păcii și securității, reprezentând România cu onoare sub drapelul tricolor, în structurile NATO și ale Uniunii Europene”, a precizat prefectul Marian Tănase.

Deputata Carmen Holban a mărturisit că ziua de 25 octombrie este despre forță, curaj și devotament, despre cei care poartă cu demnitate uniforma României și își dedică viața apărării țării noastre.
„Militarii români reprezintă echilibrul dintre disciplină și omenie, între datorie și sacrificiu. Sunt oameni care aleg, în fiecare zi, să pună datoria mai presus de ei înșiși. Alături de ei, familiile — sprijinul tăcut, care oferă încredere, răbdare și putere. În spatele fiecărui militar se află o familie care poartă aceeași demnitate și aceeași dragoste pentru țară. La mulți ani Armatei Române! Recunoștință și respect pentru toți cei care servesc sub drapel și pentru cei care le sunt mereu alături”, a transmis Carmen Holban.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a spus că Armata Română este mai mult decât o instituție cu grad de încredere foarte ridicat, este mai mult decât o instituție care și-a câștigat respectul național și internațional.
„Armata Română este mai mult decât o instituție care și-a probat profesionalismul în misiuni și teatre de operații în întreaga lume. Este oglinda a tot ce avem mai bun în sufletul și în sângele nostru de români, cartea noastră de istorie trăită, nu povestită. Armata Română ne-a fost pavăză de-a lungul veacurilor, la 1877, apoi la Mărăști, Mărășești sau Oituz, la Carei și oriunde au fost chemați bravii noștri soldați, cărora nu vom putea niciodată să le mulțumim deplin. Sunt exemple pentru noi și pentru copiii noștri că patriotismul ori sacrificiul nu sunt doar noțiuni abstracte despre care auzim la școală, ci modul lor de viață. Le sunt recunoscător acestor oameni și le spun că-i prețuiesc și le mulțumesc pentru tot ce reprezintă. Mă înclin în fața voastră, soldați, cadre militare în rezervă și în retragere, veterani de război”, este mesajul transmis de primarul municipiului Târgoviște.
ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?
Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.
Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























