Călăraşi
Alertă în Călărași. 32 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc unde mirosea puternic a gaze

Intervenție contracronometru, în această după-amiază, în municipiul Călărași, după ce mai multe persoane care locuiesc într-un bloc de pe strada Policlinicii au sesizat că se simte miros puternic de gaze dintr-un apartament, iar proprietarul nu răspunde nici la ușă, nici la telefon.
La fața locului au acționat mai multe echipaje ISU și din partea operatorului de gaze naturale, care au luat hotărârea de a opri furnizarea de gaz pe respectivul tronson al îmobilului și a fost monitorizată întreaga zonă.
Măsurătorile specifice au arătat că, într-adevăr, sunt scurgeri de gaze în apartamentul indicat de cei care au anunțat incidentul. Pentru a se pătrunde în interior, a fost adusă o autoscară mecanică. Pentru siguranța cetățenilor, s-a procedat la evacuarea scărilor de bloc K14 și K15, respectiv 20 de adulți și 12 copii.
Călăraşi
70 de situații de urgență în trei zile, în județul Călărași

Pompierii militari din județul Călărași au intervenit, pe parcursul ultimelor trei zile, pentru gestionarea a 70 situații de urgență, respectiv incendii, accidente rutiere, inundații și pentru acordarea primului ajutor și transportul la spital a unor persoane ranite ori cu probleme medicale grave. Ne informează purtătorul de cuvânt al ISU Călărași, plutonier adjutant șef Ștefan Ovidiu Tătăranu, că 60 de misiuni au fost ale paramedicilor.
De asemenea, au avut loc trei accidente rutiere, în localitățile Călărași, Independența și Lehliu Gară, din fericire fără pierderi de vieți omenești. Echipajele ISU Călărași au fost solicitate și pentru stingerea unui incendiu de locuință în localitatea Crivăț, unde au găsit, într-una dintre încăperi, trupul carbonizat al proprietarei, o femeie de 56 de ani.
Pompierii călărășeni au fost angrenați în acest weekend și în șase misiuni contra-cronometru de salvare a locuinţelor şi gospodăriilor afectate de precipitațiile abundente căzute în municipiul Călărași și comuna Modelu. S-a intervenit punctual la fiecare solicitare, cu autospeciale și motopompe ,și au evacuat în timp util apa acumulată în exces în cinci gospodării din Călărași și o gospodărie din comuna Modelu – precizează plutonierul adjutant șef Ștefan Ovidiu Tătăranu.
Călăraşi
Afaceri necurate de milioane de lei în pandemie! Poliția efectuează percheziții în șapte județe

Încep să iasă la suprafață afacerile necurate făcute de unii în timpul pandemiei de COVID 19. Când unii stăteau închiși în casă, neavând voie să iasă nici măcar pentru a cumpăra apă în afara programului stabilit, alții făceau bani la metru cub!
Aflăm că, în această dimineață, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Călărași au descins în locații din județele Ilfov, Gorj, Dolj, Vaslui, Mureș, Botoșani, Constanța, Călărași și în municipiul București pentru a pune în aplicare 32 de mandate de percheziție, la persoane cercetate pentru evaziune fiscală, abuz în serviciu și fals în înscrisuri. Acțiunea este coordonată de Inspectoratul General al Poliției Române.
Ancheta are ca țintă mai multe firme care, în perioada pandemiei de COVID, au pus la punct un mecanism prin care au vândut măști și dezinfectanți la prețuri de peste 10 ori mai mari. Tranzacțiile în cauză depășesc 30 de milioane de lei. Prejudiciul este estimat la 4 milioane de lei.
Reiese din cercetări faptul că, în perioada 2020–2024, mai multe societăți comerciale ar fi creat un circuit tranzacțional fictiv, folosind firme intermediare pentru a majora artificial prețurile unor produse medicale. Este vorba de peste 2,8 milioane de măști de protecție și peste 110 tone de dezinfectanți, care ar fi fost vândute la prețuri de peste 10 ori mai mari decât cele reale.
Practic, firmele intermediare ar fi fost folosite pentru a prelua obligațiile fiscale fără a le plăti, fiind ulterior trecute în insolvență sau transferate către persoane fără posibilități financiare. În paralel, ar fi fost înregistrate cheltuieli fictive și simulate livrări intracomunitare pentru a evita plata taxelor și pentru a obține rambursări ilegale de TVA. O mare parte din sumele încasate nu ar fi ajuns la producătorii reali, ci ar fi fost scoase în numerar din conturile firmelor implicate. Anchetatorii spun că banii ar fi fost retrași prin bancomate de către membrii grupării. Valoarea totală a tranzacțiilor investigate depășește 30 de milioane de lei.
În acest caz sunt cercetate 19 persoane fizice și juridice. Au fost deja emise mandate de aducere la audieri pe numele a 14 persoane.
La această operațiune de amploare participă structuri de investigare a criminalității economice din mai multe județe, alături de luptători SAS, jandarmi și inspectori antifraudă. Din ancheta aflată în desfășurare, urmează ca autoritățile să stabilească dimensiunea prejudiciului și cine sunt responsabilii de comiterea faptelor penale.
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
ACTUALITATEacum 7 zileAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
Dâmboviţaacum 3 zileBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum 2 zile62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ACTUALITATEacum o săptămânăA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
ACTUALITATEacum 7 zileJudecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele județului Dâmbovița 2026. Retroparadă, mult sport și muzică de calitate























