ACTUALITATE
Domeniul schiabil Cocora așteptă Planul de Management al Parcului Natural Bucegi, blocat la Ministerul Mediului

Bucegii dintotdeauna i-au fascinat pe turiști, pe iubitorii de munte, de liniște, de povești inedite despre tuneluri secrete și alte incinte cu valoare mistică sau științifică aflate sub acest masiv unde s-ar ascunde secrete nebănuite. Și, totuși, dezvoltarea turismului așa cum ar trebui nu s-a realizat până la capăt. Sunt încă elemente care nu au fost puse la punct: infrastructura ce vizează desfășurarea unor activități sportive și de agrement, vorbim aici de pârtii de schi, cu toate dotările specifice etc.
Oamenii de afaceri și-au făcut datoria, dezvoltând și ținând pe linia de plutire capacități de cazare și petrecere a timpului liber la standarde europene. Dăm un singur exemplu, unic la nivel național: Hotel Peștera Wellness & Spa, unitate ridicată la un nivel extraordinar al calității și confortului de omul de afaceri Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița. Administrației publice județeane nu i se poate reproșa nimic. A inițiat și dus la capăt demersurile privind declararea Stațiunii turistice Peștera – Padina a fi de interes național. Au fost organizate zeci de întâlniri cu reprezentanții Parcului Natural Bucegi, deseori reticenți la schimbare, la nou, cu specialiști, cu administrațiile din Prahova și Brașov. S-a căzut la un numitor comun, dar teoretic. Practic, se pare că lucrurile mai durează. Antreprenorii în turism nu înțeleg de ce, care sunt dedesubturile care țin pe loc dezvoltarea zonei turistice Peștera -Padina din Bucegii dâmbovițeni.
„Dezvoltarea domeniului schiabil Cocora din Stațiunea Peștera-Padina, comuna Moroeni, este blocată de peste un an din cauza lipsei aprobării noului Plan de Management al Parcului Natural Bucegi”, a precizat omul de afaceri Valentin Calcan – proprietarul Hotel Peștera Wellness & Spa.
A mai dat de înțeles Valentin Calcan că lucrurile oricum înaintează într-un ritm de neînțeles, de melc. Actualul Plan de Management al zonei este expirat încă din 2016. Opt ani a trebuit, mai spune patronul Hotel Peștera Wellness & Spa pentru a fi armonizate oarecum interesele comunităților din Dâmbovița, Prahova și Brașov cu dorințele Administrației Parcului. Anul trecut, în iulie, noul plan a fost aprobat de Consiliul Științific și prezentat în Consiliul Consultativ, atât Nu a fost lansat niciun semnal că ar fi fost aprobat oficial.

Valentin Calcan – investitor în turism, președintele CCIA Dâmbovița
„Pe cine sperie o pârtie de schi dâmbovițeană? Un județ care găzduiește Sfinxul, Babele și Vârful Omu, dar care nu are niciun metru de pârtie funcțională, după ce fosta pârtie Babele-Peștera a fost blocată abuziv prin includerea în rețeaua Natura 2000 — deși pentru ea s-a construit în 1978 telecabina. Chiar trebuie să mergem la schi doar în Bansko sau în Alpii Austriei?”, se întreabă Valentin Calcan.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a întreprins toate diligențele necesare pentru ca acest megaproiect turistic să meargă mai departe și în termen rezonabil, astfel încât să nu se întârzie cu acest proces de dezvoltare a zonei Peștera – Padina, una emblematică și cu potențial imens pentru județul Dâmbovița. De un an de zile, acest proiect declarat unul strategic pentru România, singurul cu finanțare directă de la Comisia Europeană, se află în stand by la Ministerul Mediului.

„Astăzi, așteptăm să se aprobe planul de management al Parcului Natural Bucegi. Fără acest plan nu putem obține Acordul de mediu pentru finalizarea studiului de fezabilitate, care este terminat, este discutat cu cei de la Comisia Europeană, așteptăm Acordul de mediu în perioada următoare. Repet, acest Acord de mediu putem să îl luăm doar după ce va fi aprobat de Ministerul Mediului Planul de Management al Parcului Natural Bucegi”, a precizat președintele Corneliu Ștefan, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean Dâmboviţa.
În iulie 2023, Corneliu Ștefan, hotărât să dezvolte zona turistica Padina – Peștera din Bucegii dâmbovițeni, a anunțat semnarea contractului ce va avea ca finalitate realizarea studiului de fezabilitate privind amenajarea domeniul schiabil din zona Cocora din Bucegi. Pârtia, așa cum a fost prezentată de autoritățile județene, va fi, cu siguranță, una dintre cele mai moderne și mai atractive din România. Culoarele destinate schiului vor porni din zona Vârfului Cocora, la altitudinea de 2.160 metri. Baza traseului va fi în Platoul Padina, la altitudinea de 1.500. Lungimea estimată a pârtiei este de aproximativ 3.000 metri. După cum dezvăluia președintele Consiliului Județean Dâmbovița, în acest proiect de a cărui finanțare a promis că se va ocupa Comisia Europeană, fiindcă le-a plăcut inițiativa, au fost incluse și instalațiile de transport, respectiv telescaun, telegondolă și teleschi, instalație de înzăpezit, bandă transportoare cu lungime de cca 320 m, destinată utilizării de către schiorii echipați.

În cadrul domeniului schiabil Cocora va fi construit și un centru de închiriat echipament sportiv pentru schi, biciclete, sănii etc. Totodată, s-a avut în vedere și deschiderea unei școli de inițiere în tainele deplasării pe schi. Ce să mai vorbim de celelalte facilități necesare într-o stațiune montană: cafenele, baruri, parcare cu 500 de locuri pentru autoturisme și 20 pentru autocare.
În vara 2025, o delegație reprezentată de oficiali din cadrul Comisiei Europene condusă de Nicola Aimi, Expert Senior din Direcția Generală Politică Regională și Urbană, a vizitat zona Peștera-Padina. Alături de aceștia și de președintele Corneliu Ștefan, s-a aflat și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, Liviu Mușat. Anul trecut, membrii Comisiei Europene au apreciat proiectul și oportunitățile economice și sociale semnificative pe care le va aduce județului Dâmbovița. Au spus atunci că proiectul se încadrează perfect în prioritățile Uniunii Europene privind dezvoltarea regională și diversificarea ofertei turistice.
Dar, uite că mai este de așteptat! Proiectul, așa cum am mai menționat, se află în staționare, fiindcă Planul de Management al Parcului Natural Bucegi așteptă aprobarea de la Ministerul Mediului.

În urmă cu câteva zile, profitând de vremea frumoasă, am efectuat o vizită în zona montană dâmbovițeană a Bucegilor. Turiști cu duiumul în Bucegi, în zona Peștera – Padina – Dichiu. Pe tot traseul. Oameni amatori de munte, de aer curat, de liniște, de delectare. Drumul bun, amenajat, curat, în special partea administrată de Consiliul Județean Dâmbovița, prin societatea de drumuri și poduri din subordine. Tronsonul Prahovei, sincer, nu se prezenta chiar așa de bine. Gropi, denivelări, alunecări de teren. Probabil se vor rezolva. Nu ne-a plăcut nici când am văzut lăsată în paragină Cabana „Cuibul Dorului”, aflată la intrarea pe TransBucegi.
ACTUALITATE
Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe”, proiect pilot în România lansat la Răzvad

Astăzi – 28 octombrie 2026, a debutat în comuna Răzvad, județul Dâmbovița, cea de-a doua componentă a Proiectului pilot în România „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori”, implementat de Federația Română de Baschet cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmboviţa. Inițiativa are toate șansele să fie extinsă la nivel național, în prezent fiind în procedură parlamentară un proiect de lege în acest sens.
După Caravana 3×3 Urban Sport, care a început la Pucioasa, pe 2 octombrie 2026, a continuat la Moreni și urmează să ajungă la Târgoviște, Titu și Găești, președinta Federației Române de Baschet – Carmen Tocală și președintele Consiliului Județean Dâmboviţa – Corneliu Ștefan au lansat, astăzi, la unitatea de învățământ preșcolar din satul Valea Voievozilor, Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe” prin care se urmărește atragerea copiilor către această disciplină sportivă de la vârste fragede și descoperirea de noi talente. Coordonatorul acestui proiect sportiv pilot este cunoscutul antrenor de baschet Cătălin Tănase – directorul CSȘ Târgoviște.

A mărturisit președinta FRB Carmen Tocală că există în România doi poli importanți ai acestui sport, în județele Dâmbovița și Teleorman, prin echipele CSM Târgoviște și CSM Alexandria. Proiectul „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation” a demarat în Dâmbovița, întrucât a fost susținut fără rezerve de conducerea Consiliului Județean. Copiii de la Grădinița Valea Voievozilor și apoi cei de la unitatea de învățământ preșcolar din Aninoasa au exersat aruncarea la coș sub îndrumarea jucătoarelor de la CSM Târgoviște.
„Prin joc și activități sportive, copiii sunt încurajați să îndrăgească sportul de la cele mai mici vârste și să-și descopere pasiunea pentru baschet. Ne dorim ca fiecare copil să aibă șansa de a descoperi plăcerea sportului și, de ce nu, talentul care îl poate duce spre performanță”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
ACTUALITATE
Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.
ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA
Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.
DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII
Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.
DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI
În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.
REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE
Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.
Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























