Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Târgoviște continuă dezvoltarea transportului public de călători. Au sosit primele autobuze electrice

Publicat

pe

Primăria Târgoviște a recepționat primele două autobuze electrice din lotul de 21 achiziționate de municipalitate printr-un proiect în valoare de peste 56 de milioane de lei, implementat prin Programul Național de Redresare și Reziliență – a anunțat, astăzi – 26 noiembrie 2025, edilul Daniel Cristian Stan, într-o conferință de presă.

Vorbim despre o nouă etapă de modernizare a transportului public de călători, după cea concretizată în mandatul 2020-2024, care a însemnat 40 de autobuze Mercedes Citaro Hybrid, autobază , trei autogări și stații de călători, toate realizate cu fonduri europene nerambursabile. Actualul proiect, implementat în parteneriat cu Primăria Șotânga, presupune 21 de autobuze electrice, 21 de stații de încărcare lentă ce vor fi montate la autobază și 7 stații de încărcare rapidă pe traseu. Autobuzele sunt livrate de BYD, cel mai mare producător de autobuze electrice din lume.

„Vrem să oferim transport public de calitate nu numai târgoviștenilor, nu numai comunelor care sunt în acest moment în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Civitas, ci și celor care și-au exprimat intenția de a beneficia de un transport public local care este la standarde europene. Este cea de-a doua etapă importantă de modernizare a transportului public târgoviștean, după ce am cumpărat cele 40 de autobuze Mercedes Citaro Hybrid. Urmează să mai construim o autogară în această zonă (nota redacției: Calea Ialomiței – zona Complex Turistic de Natație), plus alte facilități și cred că putem discuta de un serviciu public care este la standarde europene. Cred că standardul de calitate pe care îl avem la serviciul public de transport de călători este un model în acest moment. Cu sprijinul domnului președinte al Consiliului Județean, sper să extindem transportul public în cât mai multe unități administrativ-teritoriale, pentru că, din punctul meu de vedere, condițiile pe care le oferim în acest moment sunt de departe cele mai bune, atât ca și calitatea mijloacelor de transport în comun, cât și ca ritmicitate și respectare a orarului”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

La conferința de presă organizată astăzi la sediul operatorului de transport călători al Primăriei Târgoviște, alături de echipa de conducere a administrației publice municipale și de edilul de la Șotânga, a fost prezent și președintele Consiliului Județean Dâmboviţa – Corneliu Ștefan.

„Transportul public în comun din municipiul Târgoviște a trecut într-o nouă etapă, după cum bine vedeți. De astăzi, a început livrarea autobuzelor 100% electrice. Un moment deosebit nu doar pentru locuitorii municipiului Târgoviște, ci și pentru localitățile învecinate, care fac parte din ADI, localități care și-au exprimat acordul pentru un transport public în comun așa cum îl dorim cu toții. Îl felicit pe domnul primar Daniel Cristian Stan și administrația publică târgovișteană pentru acest proiect. Îi felicit pe toți primarii din jurul municipiului Târgoviște pentru că, împreună, vom beneficia de acest transport public 109% electric”, a spus președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan.

Noile autobuze vor intra pe traseu după ce vor fi îndeplinite formalitățile de înmatriculare în circulație și corelarea cu sistemul de e-ticketing, cel mai probabil la începutul anului 2026. A spus primarul Daniel Cristian Stan că, în următoarele două săptămâni, vor fi livrate toate cele 21 de autobuze electrice BYD, achiziționate prin noul proiect.

Cât privește Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Civitas, organizația include în acest moment 10 localități, iar intenția Primăriei Târgoviște și a Consiliului Județean Dâmboviţa este să se ajungă la 25.

VIDEO


Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Titu. Ajutor de minimis pentru întreprinderile din oraș. Detalii aici!

Publicat

pe

Consiliul Local Titu a aprobat acordarea unui ajutor de minimis pentru întreprinderile din oraș, constând în scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale datorate.

Administrația publică locală a estimat un număr de 20 de posibili beneficiari, iar valoarea ajutorului de minimis s-ar putea ridica la 1.000.000 lei. (Click aici pentru regulamentul integral)

Scutirea se acordă dacă se achită integral, până la data de 31 decembrie 2026, debitul principal. În cazul în care sunt restante mai multe tipuri de obligații fiscale către bugetul local, scutirea de la plata majorărilor de întârziere se aplică doar pentru creanțele achitate. În această situație, achitarea amenzilor este prioritară.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Alexandru Iorga, primar Găești: Cred într-o administrație care găsește soluții pentru întreaga comunitate!

Publicat

pe

Consiliul Local Găești a aprobat, în ședința de lucru de săptămâna trecută, două proiecte de hotărâre inițiate de primarul Alexandru Iorga, respectiv:
– scutirea de a plata majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care vor achita, până la data de 20 decembrie 2026, impozitele și taxele locale restante;
– dotarea Liceului Tehnologic „Dr. C. Angelescu” cu mobilier și echipamente.

„Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru votul acordat și pentru susținerea acestor proiecte. Cred într-o administrație care apreciază responsabilitatea, înțelege dificultățile oamenilor și găsește soluții pentru întreaga comunitate. Știu că există situații în care, din diferite motive, unii oameni nu au avut posibilitatea să își plătească impozitele la timp, iar majorările acumulate le-au îngreunat și mai mult situația. Astfel, persoanele fizice care își achită integral obligațiile fiscale principale restante până la 20 decembrie 2026 pot beneficia de scutirea majorărilor de întârziere, în condițiile hotărârii adoptate”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite