ACTUALITATE
Memoria înaintașilor cinstită la Cazaci. 100 de ani de la ridicarea Monumentului Eroilor din localitate

Momente emoționante pentru locuitorii din satul Cazaci, comuna Nucet, în special pentru copii și tinerii, care au putut celebra, alături de autoritățile locale și cele județene, de reprezentanți ai Armatei Române, de membrii Asociației Cultul Eroilor Regina Maria – Filiala Dâmbovița, 100 de ani de la înrădăcinarea în inima așezării a Monumentului Eroilor închinat fiilor acestui sat care și-au dat viața pentru țară în Războiul de Independență de la 1877 și în Primul Război Mondial.
Primărița comunei Nucet, Luisa Bărboiu, s-a pregătit desăvârșit pentru acest eveniment care nu se întâmplă decât o dată în viața unui om. Doar vremea nu a ținut cu localnicii, dar cerul parcă tot s-a îmbunat în momentele festive consumate în preajma Monumentului. Au onorat cu prezența ceremonialul: președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, prefectul județului Dâmbovița – Marian Tănase, deputata Carmen Holban, vicepreședinții CJD – Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, reprezentanții Asociației Cultului Eroilor Regina Maria – Filiala Dâmbovița, președintele acestei structuri col. Gheorghe Șerban, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, consilieri locali și județeni.

Elevii școlilor din comună, membri ai Ansamblului Folcloric „Cununa Nucetului”, au prezentat în fața celor de față un scurt program artistic. S-au susținut alocuțiuni și au fost depuse coroane de flori. Evenimentul s-a încheiat cu o defilare a unui detașament de militari din cadrul Garnizoanei Târgoviște.
„Astăzi, la Nucet, chiar înainte de Ziua Națională a României, am marcat 100 de ani de la inaugurarea Monumentului Eroilor din 1877–1878, 1913 și Primul Război Mondial. Eroii noștri au luptat fără ezitare pentru țară, iar datoria noastră este să nu le uităm sacrificiul. Patriotismul adevărat nu stă în cuvinte mari, ci în gesturi mici și constante.
Să păstrăm memoria înaintașilor, să ne educăm copiii în spiritul responsabilității și să avem grijă de comunitățile noastre. În Dâmbovița, ne respectăm trecutul și îi onorăm pe cei care și-au dat viața pentru țară. Iar astăzi, am fost împreună de sărbătoarea Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, care ne învață curajul, speranța și să mergem mereu înainte – aceleași valori pe care le regăsim în jertfa eroilor noștri. Sacrificiul lor ne inspiră să fim mai buni și să facem tot ce putem pentru binele comunităților noastre.Pentru Dâmbovița”, este mesajul transmis de președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, cu ocazia ceremonialului militar și religios de la Cazaci, comuna Nucet.

Mesaj prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase
„Ne-am întâlnim astăzi în fața Monumentului Eroilor din Nucet pentru a marca trecerea unui secol de la momentul în care această comunitate a ales să își așeze memoria în piatră. În anii ’20 ai secolului trecut, nucetenii, locuitorii comunei Nucet, au început, cu hotărâre și cu implicarea autorităților vremii, ridicarea acestui monument în cinstea celor căzuți în Primul Război Mondial. Anul 1925 rămâne consemnat în documente ca un reper al finalizării lucrărilor și al consolidării acestui loc de reculegere și recunoaștere.
Monumentul este un simbol al continuității unei comunități care nu și-a uitat niciodată eroii. El nu este doar o construcție, ci expresia solidarității unei generații care a înțeles că sacrificiul celor plecați la luptă trebuie păstrat în conștiința publică. În jurul său s-au format generații, s-au desfășurat ceremonii, s-au rostit rugăciuni și s-au întărit legături între oameni.
Comemorăm astăzi curajul celor care au plecat la război cu sentimentul datoriei și al demnității. Ei au apărat un ideal care depășea limitele vieții personale. Au lăsat în urmă familii, case, ogoare și au pornit într-o luptă din care nu toți s-au mai întors. Pentru fiecare dintre ei, acest monument reprezintă mai mult decât un nume săpat în piatră: este o mărturie că jertfa lor nu a fost uitată”, a declarat prefectul județului Dâmbovița – Marian Tănase.
ACTUALITATE
Șase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!

Anul 2026 a fost unul rodnic în activitate pentru Hotel Peștera Wellness & Spa din Stațiunea turistică de interes național Peștera – Padina, dar și în premii, distincții care atestă confortul, inovația, excelența, profesionalismul echipei ce deservește acest complex hotelier de cinci stele, unic în peisajul turistic montan românesc și, cu siguranță, printre puținele din Europa care oferă servicii de un înalt nivel.
Dovadă stau cele șase premii prestigioase pe care Hotelul Peștera Wellness & Spa le-a obținut la World Luxury Awards. Acest colț de vis din inima Bucegilor, creație a familiei de antreprenori Calcan, a fost nominalizat „Cel mai bun hotel de lux din România”, „Best Luxury Wellness Hotel in România”, „Cel mai bun spa Luxury Forest din România”, „Best Luxury Wellness Spa in România” și „Cel mai bun spa Luxury Mountain din Europa de Est”.
„În spatele fiecărui premiu stă o echipă dedicată, a cărei pasiune și atenție la detalii fac fiecare experiență specială. Echipa noastră, mulțumim că ați făcut acest lucru posibil. Și oaspeților noștri, mulțumim pentru încrederea acordată și pentru că ați făcut parte din călătoria noastră. Şase premii. O pasiune comună pentru ospitalitatea excepțională”, este mesajul transmis de conducerea Hotelului Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi.
ACTUALITATE
Nucet. Apel la solidaritate pentru sprijinirea unei familii greu lovite de soartă!

Un adevărat gest de solidaritate, de concetățean care se implică cu sufletul, cu mintea și cu fapta atunci când situația o impune a făcut primarul comunei Nucet, Luisa Bărboiu. Și nu este pentru prima dată când edilul acestei localități, ia taurul de coarne și, prin forța exemplului, pornește campanii de sprijinire a unor consăteni care au fost victimele unor situații neprevăzute din existența lor.
Luisa Bărboiu a cerut, zilele trecute, tuturor oamenilor din comună și nu numai, să sară în sprijinul unei familii năpăstuite din Cazaci, căreia, acum, în prag de iarnă, casa și agoniseala de-o viață le-au fost mistuite de flăcări.
„Pentru că un mare necaz s-a abătut peste o familie din satul Cazaci, familia Ungureanu Marius și Daniela, mai precis un incendiu puternic le-a mistuit o locuință, fac apel la dumneavoastră pentru un ajutor umanitar. Ați dovedit de multe ori că se poate! Ați contribuit fiecare cum ați putut! Sunt convinsă că o veți face și de aceasta dată! Noi, primăria, vom interveni cu utilajul din dotare și cu un ajutor financiar conform unei hotărâri a Consiliului Local. Vă rog, vă îndemn pe fiecare, pentru că ne aflăm în pragul iernii, să încercăm să le fim de folos. Cu ce poate fiecare. Cu 10, cu 20 lei, mai mult, mai puțin, să ne gândim că puteam fi noi, în locul lor”, este mesajul transmis de primarul Luiza Bărboiu pe paginile de socializare.
La nivelul administrației publice locale Nucet a fost constituită o comisie coordonată de asistentul social Silvia Baracia, care va gestiona toate donațiile în bani sau alte produse materiale de care are nevoie familia greu încercată de soartă.
Toți cei care vor să contribuie pentru sprijinirea acestei familii greu încercate pot contribui cu diferite bunuri, materiale sau cu o donație în bani în contul: RO24BACK0000001992845000, deschis pe numele Daniela Ungureanu.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 3 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum 7 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 4 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 4 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























