ACTUALITATE
Prefect Dâmbovița: Reprezentanții „Apele Române” cunoșteau din luna iunie problemele de la Barajul Paltinu

Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a publicat, cu puțin timp în urmă, o informare de ultimă oră cu privire la criza furnizării apei potabile în municipiul Moreni, dacă și în multe lucruri calități din Prahova. Spune reprezentantul Guvernului în județul Dâmbovița că problemele de la Barajul Paltinu erau cunoscute de reprezentanții Apelor Române încă din luna iunie, dar nu s-au luat măsuri, iar astăzi zeci de mii de oameni nu au apă potabilă curentă.
„Conducta de aducțiune este avariată de peste șase luni, iar în acest timp nu s-a făcut absolut nimic pentru a fi reparată. În urma precipitațiilor din ultima perioadă, s-a înregistrat o turbiditate crescută a apei, fiind înregistrate peste 11.000 de particule solide, în condițiile în care limita maximă admisă este de 4.000 de unități, fapt care a condus la imposibilitateau utilizării apei de către ESZ Prahova, respectiv Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița.
În județul Dâmbovița, municipiul Moreni, este afectat în integralitate, având de suferit aproximativ 18.600 de oameni din cauza indiferenței de care au dat dovadă Ministerul Mediului și Administrația Națională ”Apele Române”.
În cursul acestei zile, am participat la întâlnirea de lucru de la Instituția Prefectului Prahova, care a avut ca obiectiv identificarea unor soluții pe termen scurt. Din păcate, Apele Române nu au avansat nici măcar acum un termen clar pentru soluționarea problemei și reluarea alimentării cu apă, ci unul prezumtiv, de 72 de ore.
În acest context, împreună cu primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru și cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, am convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) al municipiului Moreni, unde au fost stabilite o serie de măsuri pentru asigurarea aprovizionării cu apă în următoarea perioadă, propuneri care au fost înaintate Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Dâmbovița.
De asemenea, în ședința CJSU Dâmbovița, împreună cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a fost solicitată Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița identificarea rapidă a unor foraje existente sau realizarea unor foraje noi, astfel încât, eventuale situații similare să nu mai conducă la imposibilitatea alimentării cu apă a municipiului Moreni.
Măsuri imediate:
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Basarab I” Dâmbovița asigură transportul apei menajere (interzisă consumului uman) în locațiile stabilite de către Primăria municipiului Moreni, începând cu data de 30.11.2025, la solicitarea acesteia.
UAT Moreni va pune la dispoziție recipiente pentru stocarea provizorie a apei menajere (interzisă consumului uman) în vederea distribuirii acesteia către populație.
Solicitarea scoaterii de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Sociale a cantității de 260.400 litri apă potabilă către populație din localitatea afectată (2l/persoană/zi pentru cele 18.600 persoane, pentru o perioadă de 7 zile).
Solicitarea către CNSU a sprijinului pentru asigurarea alimentării cu apă potabilă a Spitalului Municipal Moreni, Centrului de Abilitare și Reabilitare Țuicani, Spitalului de Recuperări Moreni, Secției OGNN – Maternitate, în rezervoarele puse la dispoziție în acest sens.
Operatorii de apă vor asigura achiziționarea și transportul rezervoarelor de apă potabilă în vederea distribuirii apei potabile, în punctele stabilite de comun acord cu reprezentanții UAT”, se precizează în informarea transmisă de prefectul județului Dâmbovița – Marian Tănase.
ACTUALITATE
Jandarmii i-au îndepărtat pe reprezentanții ACT care strângeau semnături împotriva Legii Vexler pe Dealul Patriarhiei

Liderul Partidului Acțiunea Conservatoare trage un semnal de alarmă cu privire la abuzurile care încep să apară în societate dinspre instituțiile de forță ale statului. Europarlamentarul Claudiu Târziu a dat ca exemplu recent întâmplarea de ieri, când un grup de tineri, reprezentanți ACT, care participau la o acțiune de strângere de semnături pentru anularea Legii Vexler în fața Patriarhiei Române au fost îndepărtați cu forța din zonă de militarii jandarmi.
Spune Claudiu Târziu că abuzul forțelor de ordine este unul fără de precedent. Tinerii se aflau pe Dealul Patriarhiei pentru a strânge semnături de la pelerinii care vin la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou Izvorâtorul de Mir. A spus președintele ACT, într-o intervenție pe rețelele de socializare, că nu există loc mai bun de a aduna semnături și de a transmite mesajul privitor la abrogarea Legii Vexler decât printre creștini.
„În fiecare seară, jandarmii ne-au legitimat oamenii. La început au rămas la această măsură. La o zi distanță, ne-au scos din curtea Bisericii. Au zis că nu avem voie pe domeniul privat. Este pentru prima dată când aud că nu ai voie în curtea unei biserici. Am rămas în stradă, dar nu ne-au mai lăsat nici acolo, pe domeniul public, pe o rază de câteva sute de metri în preajma Bisericii. Motivul invocat de jandarmi a fost că pelerinajul este un eveniment privat, al cărui organizator nu ne vrea acolo. Adică, Biserica ar fi cerut să fie apărată de creștinii care o apără. În mod evident, nu Biserica este deranjată de campania noastră, ci cozile de topor din conducerea statului. Colegii mei au fost abordați agresiv, percheziționați și amenințați că vor fi duși la secție. Nici un argument, juridic, moral sau cultural, nu i-a atins pe jandarmi”, a precizat Claudiu Târziu – liderul Acțiunii Conservatoare.
ACTUALITATE
Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns la Moreni. Maratonul Baschet pentru Mileniul III continuă în Dâmbovița

Parteneriatul benefic pentru copiii și tinerii din județul Dâmbovița pe care l-a încheiat Consiliul Județean cu Federația Română de Baschet continuă. După Pucioasa, Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns zilele trecute în municipiul Moreni.
Evenimentul sportiv derulat în cadrul programului „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean, are scopul de a aduce baschetul cât mai aproape de copiii și tinerii din județ și de a-i încuraja să își descopere talentul și pasiunea pentru mișcare.
„Prin astfel de inițiative, tinerii din Dâmbovița au mai multe oportunități de a crește prin sport și de a face performanță. Susținem sportul și generația tânără”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum 4 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 4 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 5 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 5 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 2 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ANUNŢURIacum o săptămânăPrimăria Târgoviște: Anunț solicitare aviz de mediu pentru proiect amenajare Șanțul și Valul Cetății
ACTUALITATEacum o ziTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău




























