SPORT
Chindia – Dinamo, 2-0. Jocul a fost dominat total de fotbaliștii târgovișteni

Stadionul municipal „Eugen Popescu”, ora 11:00. Circa 1.000 de suporteri, împărțiți în tribuna 1 și 2, au venit să urmărească partida dintre Chindia Târgoviște și CS Dinamo. Vremea bună pentru acest început de iarnă. Frig suportabil. Cer senin. Au dus-o mai bine spectatorii din tribuna 1 sub bătaia plăcută a soarelui. Pe partea cealaltă, s-a mai dârdâit. Și încă un aspect negativ. Suporterii au avut neplăcuta surpriză, când au intrat să-și ocupe locurile, să găsească scaunele înghețate sau pline de apă. Două angajate ale clubului se chinuiau de zor, dotate cu niște cârpe, să rezolve situația. Greu spre imposibil.

Unii spectatori și-au folosit mănușile din dotare sau fularele pentru a șterge oarecum apa. Alții, mai ingenioși, au intrat în toaletele stadionului și au luat de acolo sulurile de hârtie igienică pentru a le folosi la îndepărtarea apei de pe scaune. La un moment dat, la toalete nu a mai rămas nici urmă de hârtie igienică!
Revenim la meci. Alert încă din primele minute. Jucătorii de la Chindia, deciși să câștige. Dinamoviștii, parcă ușor timorați. La început, au avut un joc tehnic, echilibrat. Mai târziu, totală devălmășie. S-au pierdut. Fotbaliștii de la Chindia au fost tot timpul în avans. Ratări, una după alta. Schimbul de pase bun, dar ușor nesigur. Se vede clar că antrenorul le-a impus alt stil de joc.

Portarul de la Dinamo a apărat bine, un adevărat interceptor, dar, până la urmă, a venit și golul. În minutul 38. A înscris Florea, din penalty. Apărătorul porții dinamoviste nici nu a mirosit mingea! Jocul, după acest gol, parcă s-a resetat. Evident, în favoarea celor de la Chindia. Publicul, nemulțumit de prestația unor jucători locali care se mai încurcau în pase, parcă uitaseră că nu sunt singuri pe teren. Multe faze bune, dar neîncununate de goluri.
A venit și repriza a doua. Joc legat. În minutul 75, în urma unei stări de degringoladă la poarta celor de la Dinamo, un soi de amețeală, Albu, foarte bun în acest meci, a înscris în cele din urmă. 2:0 pentru Chindia. Jucătorii de la Dinamo păreau resemnați, obosiți. Le dispăruse aproape total verva.

Suporterii târgovișteni au amestecat bucuria cu nemulțumirea. I-au criticat din când în când, folosind invectivele de rigoare, pe fotbaliștii de la Chindia care jucau prea mult cu propriul portar. Se tot cerea insistent schimbarea lui Pesic, care nu a excelat pe teren. A intrat în ultima parte a meciului, parcă în minutul 72, în aplauzele publicului târgoviștean, ecuadorianul Stiven Plaza, supranumit de suporteri „Pantera”. Un atacant bun. Viteză. Tehnică. Forță.
Una peste alta a fost o partidă bună, dominată clar de jucătorii Chindiei. Să vedem ce mai urmează. La anu’!
ACTUALITATE
Succes remarcabil. 68 de medalii într-o singură competiție pentru ACS Marin Marius Mihai Arte Marțiale Târgoviște

68 de medalii obținute de sportivii de la ACS Marin Marius Mihai Arte Marțiale Târgoviște la Campionatul Național WKO-IHHHF World Kickboxing Federation și Huarang Hunsul Do Arte Marțiale Coreene Mixte organizat la Târgoviște. Este un rezultat care reflectă o muncă titanică, disciplină de fier și o pasiune uriașă din partea întregii echipe – spune antrenorul și fondatorul Clubului.
„Sportivii noștri au excelat într-o multitudine de probe de concurs: Contact & Ring: MMA, MMA Light, Muay Thai, K1, K1 Light, Kick Light, Light Contact, Point Fight Box – Point Box, Boxing Light, Sport Box, Lupte la sol – Grappling Arme & Tradițional: Kumdo (lupta cu sabia coreeană), Nunchaku Fight, Knife Fight, Forme cu arme Tradițional & Tehnici – Spargeri, Forme cu mâna goală.
Este o performanță de top, care demonstrează nivelul înalt de pregătire al sportivilor din Târgoviște într-o gamă extrem de variată și complexă de discipline. Campionatul Național WKO-IHHHF World Kickboxing Federation și Huarang Hunsul Do Arte Marțiale Coreene Mixte reprezintă principala bază de selecție pentru participarea la Campionatele Europene și Mondiale din 2026″, ne-a declarat antrenorul Marin Marius Mihai – fondatorul Clubului.
Până la acest moment, sportivii ACS Marin Marius Mihai Arte Marțiale Târgoviște au cucerit 294 de medalii mondiale și naționale.
ACTUALITATE
Judocanii din Răcari, campioni pe toată linia

Ieri – 12 iulie 2026, în orașul Răcari, județul Dâmbovița, s-a desfășurat competiția de judo „Memorialul Emil Nițoi”, eveniment organizat în memoria celui care a fost un antrenor dedicat, un coleg respectat și un prieten de neuitat: maestrul Emil Nițoi.
La această competiție cu caracter omagial, au participat sportivi de la cluburile Sparta Techirghiol, A.C.S. 07 Năvodari, A.C.S. Cumpăna, din județul Constanța, U.F.T. Voinești, A.C.S. GANI Răcari, din Dâmbovița.
Reprezentanții Clubul A.C.S. GANI Răcari au avut o evoluție excelentă, reușind să obțină rezultate deosebite: 10 medalii de aur, 4 medalii de argint și 2 medalii de bronz.

Clasamentul pe echipe:
Locul I – A.C.S. GANI Răcari
Locul II – A.C.S. Cumpăna
Locul III – A.C.S. 07 Năvodari și U.F.T. Voinești
„Competiția a reprezentat nu doar o întrecere sportivă de nivel înalt, ci și un omagiu adus memoriei lui Emil Nițoi, cel care a contribuit cu pasiune și dăruire la formarea multor generații de judoka. Felicitări tuturor sportivilor, antrenorilor și organizatorilor pentru implicare și pentru atmosfera de respect și fair-play care a caracterizat această competiție! Bravo, A.C.S. GANI Răcari! Vă dorim mult succes și noi performanțe în competițiile viitoare”, este mesajul transmis de primarul Marius Caravețeanu.
Dâmboviţaacum 7 zileBărbat de 44 de ani, lovit în plin pe trecere de pietoni în Sălcuța (Titu). VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileAtenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026
Dâmboviţaacum 3 zileUPDATE. Ei sunt tinerii care este posibil să se fii înecat în râul Argeș, la Ionești
ACTUALITATEacum 3 zileAstăzi, ați făcut un copil fericit! Mesajul unei mămici către un polițist din Târgoviște
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileFostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum o ziAu fost găsiți înecați! Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 3 zileDoi tineri, posibil înecați în râul Argeș în zona satului Ionești. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămână607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”























