Connect with us

ACTUALITATE

Premieră în România. Universitatea „Valahia” din Târgoviște dispune de primul simulator criminalistic virtual destinat aprofundării cercetării la fața locului!

Publicat

pe

De astăzi – 15 decembrie 2025, prin implementarea unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România, prin Universitatea „Valahia” din Târgoviște, dispune de primul simulator criminalistic destinat profesionalizării studenților de la drept, viitorilor specialiști în criminalistică, dar și polițiștilor și cadrelor care vor să continue procesul de profesionalizare.

Ideea a pornit de la generalul Gheorghe Popa, președintele Asociației Criminaliștilor din România, un profesionist desăvârșit în domeniul cercetării criminalistice. Un inovator și un descoperitor emerit al unor tehnici de investigație, de cercetare a locului comiterii unor infracțiuni, a tuturor elementelor aflate în zona săvârșirii faptei.

Conducerea Universității „Valahia” din Târgoviște, atentă la nou, dispusă să investească în componentele care să contribuie la desăvârșirea actului educațional, de pregătire pentru ziua de mâine a studenților, a îmbrățișat acest proiect și, iată, astăzi, simulatorul criminalistic a intrat în dotarea Facultății de Drept și Științe Administrative.

La lansarea acestui produs didactic, o parte importantă în domeniul cercetării criminalistice, au participat: rectorul Universității Valahia – conf. univ. dr. ing. Ioan Corneliu Sălișteanu, președintele Senatului Universității – conf. univ. dr. Claudia Gilia, decanul Facultății de Drept – conf. univ. dr. Constanţa Mătușescu, prodecan – conf. univ. dr. Steluța Ionescu, alte cadre didactice universitare și, bineînțeles, studenți. Invitat special și puternic implicat în dezvoltarea acestui proiect la Târgoviște: generalul prof. univ. dr. Gheorghe Popa – președintele Asociației Criminaliștilor din România.

Despre proiectul „Sistemul Virtual de Instruire pentru Ancheta Criminalistică” – VR CSI, a vorbit cu amănuntele de rigoare Felix Șerb, patronul firmei „FLX Smart Solution” SRL, reprezentantul în României al societății producătoare a acestui ingenios soft – „Seabery” din Spania, o companie globală specializată în dezvoltarea de soluții EdTech bazate pe realitate augmentată.

După cum a precizat rectorul Ioan Corneliu Sălișteanu, valoarea acestei investiții finanțate prin PNRR, primul simulator criminalistic care funcționează până în momentul de față în România, se ridică la 160.000 de lei. Proiectul, a mai spus conferențiarul universitar Ioan Sălișteanu, se înscrie în politica actualei conduceri a Universității „Valahia” din Târgoviște de a dezvolta continuu baza didactică și de cercetare, fiind în permanență introduse în procesul de pregătire a studenților noi componente tehnico-științifice.

Conf. univ. dr. Claudia Gilia, președintele Senatului Universității, a precizat la conferința de prezentare a acestui proiect că, la „Valahia”, se caută în permanență soluții, metode prin care se vine în sprijinul dezvoltării competențelor, aptitudinilor, pentru a-i pregăti pe studenți pentru o carieră de succes.

Simulatorul virtual, a mai spus Claudia Giulia, reprezintă un instrument de lucru extrem de util pentru studenții Facultății de Drept și, de ce nu, în viitor, la Universitatea „Valahia”, se pot desfășura și programe de formare profesională pentru criminaliștii din România.

Generalul Gheorghe Popa a mărturisit că acest proiect este unul fundamental în cercetarea criminalistică la locul faptei. A mai spus prof. univ. dr. Gheorghe Popa că investigația criminalistică la locul comiterii unei infracțiuni este cea mai importantă verigă din complexul de activități de cercetare pe care organele judiciare trebuie să le desfășoare imediat după momentul sesizării săvârșirii unei fapte.

„Prin intermediul acestui simulator, tocmai acest lucru se urmărește, dezvoltarea aptitudinilor de căutare, descoperire și recoltare a probelor din câmpul infracțiunii”, a precizat generalul Gheorghe Popa.

Simulatorul criminalistic, a adăugat cunoscutul expert de talie internațională, contribuie la dezvoltarea abilităților de interpretare a acestor urme descoperite la locul faptei, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs infracțiunea. Și, totodată, foarte important în actul cercetării, se poate contura profilul persoanei care a comis infracțiunea. De asemenea, în baza acestor informații, pot fi aflate predispozițiile autorului spre comiterea altor fapte de natură infracțională.

A mai spus președintele Asociației Criminaliștilor din România că simulatorul poate fi utilizat de specialiștii din Poliția Română, de reprezentanții Serviciilor criminalistice, având ca scop dezvoltarea abilităților in vederea efectuării celei mai importante activități care este investigația criminalistică. A adăugat generalul Gheorghe Popa, fost șef al Poliției Române, că va propune și conducerii Academiei de Poliție să achiziționeze acest simulator care vine să demonstreze legătura indispensabilă pe care o are criminalistica cu toate științele, cu digitalizarea și, mai nou, cu inteligența artificială.

În ultima parte a acestei întâlniri, reprezentantul firmei producătoare, secondat de Felix Șerb – patronul „FLX Smart Solution”, a făcut o demonstrație cu simulatorul criminalistic. Toți cei prezenți au putut urmări pe monitoarele instalate în incinta în care s-a consumat conferința cum se efectuează, cu aceiași pași, după aceleași indicii ca în realitate, cercetarea la fața locului, cum sunt adunate probele, rețineți, cu instrumente virtuale, dar aidoma celor reale. De precizat că decorul, scena desfășurării unor astfel de activități criminalistice virtuale, respectă întocmai un spațiu al cercetării. De asemenea, simulatorul virtual poate crea mai multe posibile scenarii de cercetare.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se poate repeta! Lucrările aprobate în 2025 nu au fost încă executate!

Publicat

pe

Foto arhivă

Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, și subprefectul Marius Soare au solicitat clarificări privind lucrările de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu, programate de Administrația Bazinală de Apă Buzău pentru luna noiembrie 2025 și neexecutate nici până în prezent, ceea ce înseamnă că există riscul reapariției unei situații de urgență similare celei din decembrie 2025, când peste 100.000 de oameni, din 14 localități, inclusiv municipiile Câmpina (Prahova) și Moreni (Dâmbovița), au rămas fără apă potabilă. În acest context, prefectul Daniel Nicodim a punctat că este necesară o abordare responsabilă și urgentă în privința lucrărilor, astfel încât să fie prevenită o nouă criză a apei care să pună în pericol sănătatea publică și confortul oamenilor, precum și funcționarea Sistemului Energetic Național.

„Instituția Prefectului Județul Prahova și CJSU Prahova au fundamentat și aprobat efectuarea lucrărilor de deblocare a golirii de fund GF2-Baraj Paltinu, în regim de urgență, la 24 de ore de la solicitarea conducerii ABA Buzău. Deși demersul inițial a fost tratat cu celeritate, Ministerul Mediului, prin ANAR și ABA Buzău, informează Instituția Prefectului, la un an distanță, că respectivele lucrări se vor efectua cel mai probabil după realizarea lucrărilor de reabilitare (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.), preconizate a fi demarate în 2029”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Reprezentantul Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova a furnizat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Prahova următoarele informații tehnice:

– Situaţia actuală a exploatării barajului este în atenția Comitetul Național Român al Marilor Baraje. Prin Raportul/Decizie nr.223/30.04.2026 s-a concluzionat că se impune necesitatea de contractare a unei echipe de specialişti cu mare experienţă pentru efectuarea unei expertize care să furnizeze soluţiile tehnice necesare pentru exploatarea acumulării Paltinu. Ca urmare, au fost demarate acțiuni pentru realizarea obiectivului de investiții: „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii hidrotehnice și a lucrărilor conexe aferente acumulării Paltinu, judeţul Prahova” – Faza actuală: Notă conceptuală ce a fost avizată în C.T.E. – A.B.A. Buzău-Ialomița şi este în procedură de achiziţie D.A.L.I.
– Obiectivul de investiţie este inclus în Lista obiectivelor de investiţii pe anul 2026 cu finanţare integrală sau parţială din surse proprii. Valoarea totală a investiţiei include următoarele costuri: pentru lucrări de decolmatare în zona GF1 şi GF2, lucrări de deblocare a accesului în GF2, execuţia unei evacuări suplimentare între cotele 600-625 mdMN, alte costuri pentru realizarea lucrărilor propuse de expert.
– Deblocarea şi repunerea în funcţiune a golirii de fund GF2 se va realiza cel mai probabil după efectuarea lucrărilor de reabilitare privind alimentarea cu apă (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.). Reprezentantul SGA Prahova estimează că lucrările de deblocare și repunere în funcțiune a GF2 se vor desfășura în 2029. Pentru asigurarea funcţionalităţii singurului uvraj disponibil al barajului, respectiv Golirea de Semiadâncime, s-au efectuat lucrări de remediere a instalaţiei de acţionare a vanei 1 şi este în derulare procedura pentru cea de-a doua vană. În prezent, evacuarea debitelor din acumulare se efectuează în mod normal prin cele două hidroagregate ale centralei hidroelectrice Paltinu, iar în caz de blocare/colmatare a acesteia, prin golirea de semiadâncime.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Plăcintă de 24 de metri la Festivalul Dovleacului de la Vulcana Pandele, ediția 24

Publicat

pe

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost prezent, ieri – 25 octombrie 2026, la două manifestări de factură tradițională desfășurate, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Dumitru, la Fieni, unde, în fiecare an, se organizează cel mai mare târg din județ, și la Vulcana Pandele, unde s-a organizat cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Dovleacului.

La Fieni, pe platoul din partea de nord-vest a orașului, pentru câteva zile, s-au adunat legumicultori, pomicultori, apicultori, meșteșugari, comercianți și crescători de animale sosiți din toate colțurile țării. Președintele Corneliu Ștefan, însoțit de primarul orașului Fieni – Iulian Tătulescu și de alți reprezentanți ai administrației publice județene și locale, a făcut un tur al târgului, i-a salutat pe cei prezenți și a purtat scurte dialoguri, despre viața de zi cu zi și problematica curentă a societății, cu cei care și-au etalat produsele în târg.

„Producătorii merită toată aprecierea și susținerea noastră. Trebuie să le fim alături și să îi încurajăm în munca lor, iar produsele locale să ajungă pe mesele cât mai multor dâmbovițeni”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

La Vulcana Pandele, unde Festivalul Dovleacului a ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, a fost mult zumzet de toamnă și voie bună. Un semn concret al păstrării nealterate a tradițiilor și obiceiurilor străbune aduse în contemponeranitate, într-o desfășurare a priceperii și ingeniozității. Momentul special la care a fost prezent și președintele Consiliului Județean Dâmbovița l-a constituit tăierea plăcintei gigantice de dovleac. Preparatul culinar a avut o lungime de 24 de metri și a fost pregătit special pentru această sărbătoare unică.

„Toamna aduce culoare în comunitățile dâmbovițene, prin oameni harnici, obiceiuri păstrate cu drag și evenimente care ne aduc împreună”, a transmis Corneliu Ștefan – președintele CJ Dâmbovița.

Primarul comunei Vulcana Pandele, George Rotaru, a precizat că Festivalul Dovleacului a demonstrat că întreaga comunitate s-a comportat ca o adevărată familie.

„Când am văzut curtea plină de oameni cu zâmbetul pe buze, de copii fericiți și de vecini care stau de vorbă și se bucură de sărbătoare, îmi dau seama că tot efortul a meritat din plin”, a spus George Rotaru. „Le mulțumesc din suflet colegilor mei din Primărie și tuturor celor care au tras alături de mine în ultimele zile. Nu e puțin lucru să pui cap la cap un asemenea eveniment, iar fără munca lor neobosită, nimic nu ar fi fost posibil. Mulțumiri din inimă merg și către ansamblurile folclorice participante, care au adus atâta energie, joc și voie bună pe scenă, dar și către Consiliul Județean Dâmbovița și președintele Corneliu Ștefan, pentru sprijinul și prezența alături de comunitatea noastră”.

La cele două evenimente tradiționale, președintele Corneliu Ștefan a fost însoțit de vicepreședinta Luciana Cristea, de secretarul de stat Ionuț Săvoiu, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu, de președinta Senatului Universității Valahia – Claudia Gilia, de consilieri locali și județeni.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite