Connect with us

ACTUALITATE

Doicești. Amplasamentul centralei nucleare este gata, se așteaptă instalarea reactoarelor SRM

Publicat

pe

Se tot scrie în presa din București, nu mai spunem în presa centrală, fiindcă așa se preciza pe vremea comunismului, cu siguranță contracost, despre proiectul mini-reactoarelor nucleare SMR (Small Modular Reactors), care ar urma, într-un viitor încă incert, să fie edificate la Doicești, între râul Ialomița, calea ferată Târgoviște – Pietroșița și DN 71, pe amplasamentul răposatei termocentrale de care au tras mulți până au deschiolat-o total. Dar asta este o altă poveste.

Aici, lângă ogrăzile localnicilor, conform unui proiect de anvergură internațională, ar urma să fie instalate șase reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MW. Acestea vor produce 462 MW.

Fiecare ministru care a trecut pe la Ministerul Energiei, de câțiva ani încoace, s-a lăudat cu acest mega proiect care nu se știe dacă va duce la ieftinirea energiei electrice pentru români. De fapt, noi suntem deja obișnuiți cu prețurile exagerate.

La Doicești, centrala nucleară se preconizează că va crea peste 2.000 de locuri de muncă în perioada construcţiei şi peste 230 permanente pentru personalul operațional. Construcția acestui obiectiv deosebit de important, unul de strategie, va fi finanțată de Statele Unite ale Americii cu 4 miliarde de dolari. Cel puțin așa anunța fosta ambasadoare a SUA în România, Kathleen Kavalec, care a participat și la lansarea proiectului de la Doicești, eveniment desfășurat la Căminul Cultural din cartierul Colonie.

Ministrul actual al Energiei, social democratul Bogdan Ivan, a felicitat companiile româneşti, care sunt parte din acest proiect, care şi-au asumat soluţii de finanţare pentru FEED 2 şi că vor finaliza această etapă până în 28 februarie 2026. A mai spus ministrul că această tehnologie pe care se bazează proiectul este singura din lume care a primit două aprobări de design din partea reglementatorului nuclear din SUA.

Deși până se va materializa acest proiect va mai curge ceva apă pe râul Ialomița aflat în apropierea respectivului parc nuclear, ministrul Energiei, optimist, a cerut o analiză asupra dezvoltării şi a altor proiecte SMR în România. Tehnologia este una sigură, fără emisii poluante și, mai ales, capabilă să livreze energie pentru încă cel puţin 30 de ani.

De precizat că doar Rusia și China dețin reactoare nucleare de tip SMR. România, după ce va fi materializat proiectul de la Doicești, ar fi prima țară din Europa unde se va produce energie electrică cu centrale SMR terestre, folosind tehnologia NuScale. Deocamdată, pe amplasamentul viitoarei centrale nucleare de la Doicești, este liniște. Zona a fost complet ecologizată. Cum spun reprezentanții Nova Power & Gas, atât la suprafață cât și în subsol. Adică termocentrala a fost rasă de pe suprafața pământului. Primul obiectiv de acest tip din România a fost demolat complet. Ce-i drept, vorbim de ziduri, fiindcă părțile metalice începuseră să dispară mai demult.

Menționăm că „Nova Power & Gas” deţine 50% din compania de proiect RoPower Nuclear, înfiinţată tocmai cu scopul de a dezvolta acest proiect unic în Europa. Doar stația de transformare a rămas în picioare și a intrat în ample lucrări de retehnologizare şi racordare a acesteia la SEN prin conectarea cu 6 linii de 110kV. A mai fost modernizată clădirea administrativă, au fost realizate drumuri de acces, parcări, sisteme de scurgere a apelor pluviale, racorduri şi bazine de apă atât industrială cât şi menajeră.

„Nova Power & Gas” în prima fază a achiziţionat amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti pentru a construi o centrală mixtă pe gaz şi panouri fotovoltaice, cu instalaţii de stocare. Proiectul a inclus un parc fotovoltaic de 80 MW care deja funcționează. Așteptăm edificarea organizării de șantier care va reprezenta practic un element sigur că lucrările la centrala nucleară tip SRM vor demara. Mai așteptăm. Evenimentele se succed cu repeziciune, iar schimbările intervin, se pare, și în funcție de conjuncturile economice și politice mondiale.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Apel la implicare. Nu mai lăsați tăcerea să ucidă! Dâmbovița spune nu drogurilor!

Publicat

pe

Cinematograful Independența din Târgoviște a fost, în această seară de 4 noiembrie 2026, locul unde s-au dezvăluit elevilor, părinților și profesorilor, povești de viață, spuse direct de cei care le-au trăit, dar și prin intermediul piesei de teatru „Numele care n-a contat”, cu scopul de a conștientiza efectul drogurilor și de a preveni consumul în rândul tinerilor, căci ei sunt cei mai vulnerabili în fața acestui flagel. Inițiativa i-a aparținut deputatului PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu – vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. În toamna anului trecut, demnitarul a organizat o astfel de întâlnire-manifest la Găești, iar tema a fost violența domestică.

Revenind la evenimentul din această seară, notăm că a fost structurat de o manieră care să nu plictisească, deși a durat o oră și jumătate. Mesajul antidrog poate că a fost transmis un pic cam dur pe alocuri, dar, așa cum a punctat și deputatul Aurelian Cotinescu la final, puțină duritate echivalează cu a conștientiza. Cifrele seci, indiferent cât de țipătoare ar fi, nu au cum să rămână în mintea participanților la o astfel de întâlnire-manifest, mai ales când aceștia sunt adolescenți. În schimb, o poveste de viață spusă chiar de protagonist, adus direct din penitenciar, captează atenția. La fel, și o piesă de teatru care se bazează pe o situație reală.

Cuvântul de deschidere i-a aparținut actriței Lucia Barath – moderatoarea evenimentului „Dâmboviţa spune nu drogurilor” și producătoarea piesei de teatru „Numele care n-a contat”, născută din „durerea de a vedea cum drogurile distrug vieți”.

„Dacă aveți o curiozitate de a lua droguri, să nu o faceți! Iar dacă ați făcut-o, cereți ajutor specializat, pentru că drogurile vă distrug viața, vă distrug creierul și ucid. Este foarte important să ne facem creierul cel mai bun prieten al nostru”, le-a spus Lucia Barath tinerilor aflați în sală.

Deputatul Aurelian Cotinescu a mărturisit că a organizat această întâlnire întrucât consideră că întreaga societate trebuie să ia atitudine împotriva flagelului numit droguri.

„Mulțumesc tuturor tinerilor care, în această seară, au ales să vină alături de noi. Mulțumesc profesorilor care au ales să acționeze. Și mulțumesc părinților care, deși obosiți după orele de program, au ales să vină alături de copiii lor.

Nu am organizat acest eveniment pentru că dă bine în fața cuiva. L-am organizat pentru că noi, toți, trebuie să luăm atitudine în această problemă a drogurilor. Copiii trebuie să ia atitudine, părinții și profesorii trebuie să ia atitudine. Instituțiile de învățământ sau cele de siguranță a statului trebuie să ia atitudine.

De câte ori merg în instituții, mi se spune: nu se poate, nu avem fonduri, nu avem personal, nu ne ajută cadrul legislativ, nu avem posibilități! În tot acest timp, cetățenii așteaptă ca statul, cineva de sus, să le rezolve problemele, dar fără ca ei să fie participanți la găsirea soluțiilor la problemele pe care le au.

Dragilor, niciun stat în această lume nu poate să facă totul pentru fiecare cetățean. Și, da, instituțiile statului român nu sunt așa cum ar trebui. Tocmai de aceea vă propun acest parteneriat, în care să fiți implicați real în viața socială, astfel încât, împreună, să luptăm împotriva acestui flagel al drogurilor”, a transmis deputatul Aurelian Cotinescu.

A mai spus parlamentarul că introducerea testelor antidrog în școli reprezintă una dintre prioritățile sale și le-a cerut părinților să sprijine acest demers, exprimându-și acordul prin intermediul platformei stopdroguridambovita.ro.

„Este un lucru care va conta enorm, un lucru care va aduce o normalitate în societatea românească. Trebuie să înțelegem că drogurile sunt cea mai mare problemă a societății românești în acest moment. Nu contează dacă un copil provine dintr-un mediu bogat sau sărac. Nu contează dacă învață bine sau mai puțin bine. Nu contează dacă are vise mărețe. Drogurile, care la început par o joacă, devin coșmarul vostru”, a spus deputatul Aurelian Cotinescu.

Parlamentarul a prezentat apoi câteva statistici referitoare la piața stupefiantelor din România. În 2025, spre exemplu, au fost capturate 3,1 tone de droguri. În perioada 2023-2025, anchetatorii români au destructurat 250 de grupuri infracționale specializate pe trafic de droguri. Ce mai spun cifrele? Că 1 din 16 adolescenți de 15-16 ani din țara noastră a încercat cel puțin un drog!

În partea a doua a întâlnirii, participanții au ascultat povestea lui Andrei, un bărbat de 46 de ani, farmacist de profesie, condamnat pentru trafic de droguri de mare risc. Acesta se află după gratii de 3 ani și două luni. Elibera din farmacie diferite medicamente către persoane care făceau trafic de droguri. L-a atras în rețea un fost coleg. Și a pierdut tot! Uitându-se în urmă, nu poate spune exact pentru ce a făcut-o. Da, banii au fost o motivație, dar și-a dat seama apoi că, de fapt, nu a câștigat nimic… Dialogul a fost moderat de agent șef principal de poliție Victor Bucuroiu, de la Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității din cadrul IPJ Dâmbovița, și de subcomisar de poliție penitenciară Ispas Ionela Claudia – șef Serviciu Reintegrare Penitenciarul Găești.

„În urma contactului cu drogurile, căderea este iminentă, foarte mare și foarte bruscă. Și este 100%”, le-a transmis Andrei tinerilor din sală. Părinților le-a spus să nu fie niciodată prea ocupați sau prea obosiți să discute cu copiii lor, să îi asculte, să îi observe, să le fie prieteni.

A urmat piesa de teatru „Numele care n-a contat”. Scenariul are la bază o poveste reală. Dură. „Numele care n-a contat” este un strigăt. Pentru salvarea copiilor care sunt atrași, manipulați și împinși pe drumul drogurilor! Mesajul transmis: Nu mai lăsați tăcerea să ucidă! Vorbiți despre pericolul drogurilor!

Întâlnirea-manifest „Dâmboviţa spune nu drogurilor” s-a încheiat cu… asaltul „mascaților” de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Împreună cu ei, câinele de serviciu Ares – specialistul care miroase imediat drogurile.

„Dragilor, v-ați amuzant acum, dar nu știu câți dintre voi s-ar mai amuza dacă i-ați vedea pe colegii mei de la Trupele Speciale la șase dimineața. Sau poate vreți să faceți cunoștință cu Ares! Fiecare aveți de ales. Ori libertate, ori ceea ce a pățit Andrei. Ați văzut. A pierdut un loc de muncă foarte bun. Pentru ce? Nu știu! Pentru 100 de lei? Merită? Știți ce înseamnă medicină, farmacie?

Drogurile nu rezolvă nimic. Nici că te-a certat mama sau ți-a zis că nu îți mai cumpără nu știu ce. Nici că la școală domnul profesor te pune să înveți. Drogurile te schimbă pe tine! Alegeți să mergeți acasă, să vă plimbați liber! Acesta este sfatul meu pentru voi”, a spus Victor Bucuroiu – agent șef principal de poliție în cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității de la IPJ Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Publicat

pe

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.

„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite