Prahova
Consumul de apă de la robinet, interzis în două localități din Prahova. Vezi de ce au fost impuse interdicțiile!

Anul 2026 a început prost pentru locuitorii comunele Mănești și Albești-Paleologu, județul Prahova. Reprezentanții Hidro Prahova au anunțat instituirea unor interdicții privind consumul apei furnizate în sistem centralizat.
S-a luat această decizie după ce analizele de laborator au indicat existența unor concentrații peste limitele admise la arsen. Notificările că există un pericol în ceea ce privește consumul de apă au fost transmise de Direcția de Sănătate Publică Prahova. Specialiștii de la această instituție sunt cei care au constatat depășiri ale parametrilor chimici în probele de apă analizate.
De asemenea, sunt impuse interdicţii privind consumul apei şi în comuna Albeşti-Paleologu. În probele de apă luate din cele două localități a reieșit prezenţa fierului şi a amoniului. Practic, conform acestor atenționări, este interzis consumul direct, cât și utilizarea apei în prepararea hranei.
Prahova
Explozie în județul Prahova. Deflagrația a distrus o locuință

O casă din satul Fânari, comuna Gorgota, județul Prahova, a fost distrusă în proporție de 50% de o explozie neurmată de incendiu. Un bărbat de 53 de ani a suferit ușoare arsuri în timpul deflagrației.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul 2 Ploiești, cu o autospecială de stingere și un echipaj de prim ajutor calificat. Nenorocirea a fost cauzată de acumularea de gaz butan.
Prahova
Urșii dau târcoale așezărilor umane din Prahova

Autoritățile din județul Prahova au emis, ieri – 28 octombrie 2026, mai multe mesaje tip Ro-Alert.
Cetățenii din Bușteni și cei din satul Slon, comuna Cerașu, au fost avertizați cu privire la apariția urșilor pe teritoriul acestor localități.
Pentru gestionarea situațiilor apărute au fost trimise la fața locului echipaje de la ISU Prahova și de la Inspectoratul Județean de Jandarmi.
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 3 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























