Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Titu: Informare privind taxele și impozitele locale pentru anul 2026

Publicat

pe

Primăria și Consiliul Local Titu au decis majorarea taxelor și impozitelor locale la limita minimă legală, raportat la măsurile adoptate de Guvern în data de 15 decembrie 2025 – se precizează într-un comunicat de presă. A fost practic singura soluție pe care administrația publică locală a avut-o la dispoziție pentru a nu-i împovăra la maximum pe cetățeni, ale căror bugete sunt și așa greu încercate de deciziile politice și economice luate în 2025 – spune edilul Laurențiu Costache.

Atenție! Începând cu anul 2026, conform noilor prevederi legale, nu mai beneficiază de scutiri de la plata impozitelor locale:
• persoanele cu venituri mici
• persoanele care primesc ajutor social
• persoanele cu handicap
• revoluționarii (Legea nr. 341/2004)
• persoanele care dețin mijloace de transport apicole.

„Aceste modificări nu sunt decizii ale administrației locale, ci rezultă din aplicarea obligatorie a legislației naționale”, explică primarul Laurențiu Costache.

De reținut! Persoanele care achită integral impozitele până la data de 31 martie 2026 beneficiază de o reducere de 10%, conform prevederilor legale.

Pentru întrebări sau clarificări, cetățenii se pot adresa personalului de la Compartimentul taxe și impozite locale din cadrul Primăriei Titu, fie la sediul instituției, în intervalul orar 08:00–16:00, fie la adresa de e-mail office@primariatitu.ro.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Târgovişte are în derulare proiecte de 350 de milioane de lei pentru educație

Publicat

pe

Primăria Târgoviște pune educația pe primul loc. Se întâmplă asta de câțiva ani buni și se vede cu ochiul liber. Rând pe rând, unitățile de învățământ din municipiu au intrat în ample programe de reabilitare, extindere și modernizare, iar acest proces va fi finalizat în următorii 3-4 ani, după cum ne-a declarat edilul Daniel Cristian Stan. În acest moment, administrația publică locală are în derulare proiecte de peste 350 de milioane de lei care vizează infrastructura educațională.

„În ultimii doi ani am finalizat deja șase unități de învățământ. Acum se lucrează la alte patru, printre care și Liceul „Voievodul Mircea”, ce va deveni una dintre cele mai moderne unități școlare din țară, complet refăcută până la finalul anului. În plus, avem proiecte pregătite pentru încă 13 școli și grădinițe, astfel încât cei peste 20.000 de elevi târgovișteni să aibă parte de cele mai bune condiții”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Liceul Tehnologic Nucet a intrat în ample lucrări de reabilitare și modernizare

Publicat

pe

După lungi ani de așteptare, iată că întregul complex educațional și tehnologic al Liceului Nucet a intrat în ample lucrări de reabilitare și modernizare. Perioada de implementare a acestui proiect derulat sub titulatura „Creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Nucet, corp A, corp B, internat școlar” este de 15 luni. Lucrările au fost demarate în luna august a acestui an și vor trebui încheiate în octombrie 2027. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud Muntenia.

De precizat că această instituție de învățământ, înființată în anul 1901, la inițiativa omului de știință, pe atunci ministru al Instrucțiunii Publice, profesorul Spiru Haret, a fost renumită pentru pregătirea de specialitate oferită elevilor care doreau să se dedice horticulturii, zootehniei, medicinii veterinare și pisciculturii. De consemnat și faptul că la Nucet a funcționat și o școală de fotbal celebră în România. Trebuie să mai menționăm și faptul că, pe lângă o pleiadă întreagă de oameni de valoare care s-au format la Liceul Agricol de la Nucet, aici, a absolvit, în anul 1914, și celebrul actor român, un titan în interpretarea rolurilor dramatice: George Vraca.

Liceul de la Nucet a intrat într-un con de umbră în anii 2000 când s-a produs o resetare ciudată în tot învățământul românesc, în defavoarea școlilor care pregăteau specialiști în diferite domenii și meserii.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite