ACTUALITATE
ANAF demarează un proiect pilot de controale antifraudă privind achizițiile de autoturisme de lux finanțate din surse nejustificate

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a inițiat, în cadrul unui proiect pilot, o serie de acțiuni de control care vizează identificarea achizițiilor de autoturisme de lux realizate din fonduri a căror proveniență fiscală nu poate fi demonstrată.
În cadrul acestui proiect, au fost analizate 66 de cazuri în care inspectorii Antifraudă au constatat o discrepanță semnificativă între veniturile impozabile declarate în ultimii ani și valoarea de piață a autoturismelor achiziționate, indicând un risc fiscal ridicat.
Controalele vizează situații în care venituri nedeclarate sau insuficient justificate sunt utilizate pentru efectuarea unor achiziții de valoare mare, cu încălcarea prevederilor legale privind fiscalizarea veniturilor și disciplina financiară.
Până în prezent, au fost finalizate mai multe verificări, în urma cărora au fost constatate abateri de la legislația fiscală în vigoare, inclusiv utilizarea de fonduri fără caracter fiscalizat și efectuarea de plăți în numerar peste plafoanele legale.
Printre situațiile identificate se numără:
– achiziționarea, în anul 2025, a unui autoturism BMW 740D xDrive, în valoare de aproximativ 100.000 euro, achitat integral în numerar, fără a fi prezentate documente care să ateste proveniența legală și trasabilitatea fondurilor
– tranzacționarea unui Porsche Panamera la un preț subevaluat, în condițiile în care autoturismul fusese achiziționat anterior cu 609.150 lei, plata fiind realizată în numerar, iar sursele fondurilor nu au putut fi dovedite prin documente credibile
– achiziția unui BMW M4 Competition M xDrive, în valoare de 546.951 lei, în absența unei justificări obiective a resurselor financiare utilizate
– achiziționarea unui BMW X6 xDrive, în valoare de 428.460 lei, cu plata în numerar, în cadrul unei tranzacții în care niciuna dintre părțile implicate nu a putut demonstra proveniența legală a sumelor
În toate aceste cazuri, DGAF a demarat procedurile legale pentru stabilirea obligațiilor fiscale aferente veniturilor nejustificate, precum și pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale, acolo unde a fost constatată încălcarea disciplinei financiare. Totodată, au fost instituite măsuri asigurătorii, respectiv sechestru asigurător asupra autoturismelor în cauză, în vederea recuperării creanțelor fiscale.
De asemenea, într-un caz distinct, controalele antifraudă au condus la sprijinirea organelor de executare silită, fiind instituit sechestru asigurător asupra unui autoturism BMW 740, evaluat la 762.300 lei, pentru recuperarea unor datorii restante către bugetul general consolidat al statului.
Având în vedere confirmarea riscurilor fiscale evaluate, DGAF va continua acest tip de acțiuni și are în vedere extinderea semnificativă a numărului de controale, inclusiv asupra unor noi tipologii de tranzacții cu risc fiscal.
ANAF reafirmă importanța respectării legislației fiscale și subliniază determinarea instituției în combaterea utilizării fondurilor ilicite, prevenirea evaziunii fiscale și asigurarea unui tratament fiscal echitabil pentru toți contribuabilii.
Serviciul comunicare, relații publice și mass media
ACTUALITATE
Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița
Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.
Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.
Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.
În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.
Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.
În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.
Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.
Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.
ACTUALITATE
Lucrări intense de reabilitare și modernizare a Secției Pediatrie din Gura Ocniței

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, consecvent și atent la modul în care sunt implementate proiectele de interes comunitar, s-a aflat ieri, 27 octombrie 2026, la Spitalul de Pediatrie din comuna Gura Ocniței, unde se desfășoară ample lucrări de reabilitare și modernizare a pavilioanelor A, B și C ale acestei secții externe a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Valoarea investiției, care va asigura condiții mai bune de cazare, tratament și îngrijire pentru copiii care vor fi internați aici, este de aproximativ 64.600.000 de lei.
„Pentru mine, sănătatea copiilor rămâne o prioritate. Îmi doresc ca fiecare investiție în sistemul medical dâmbovițean să aducă servicii mai bune și un mediu în care micii pacienți să primească îngrijirea de care au nevoie. Continuăm investițiile în sănătate, cu grijă și responsabilitate față de dâmbovițeni”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
De precizat că, în această vizită de lucru, președintelele CJD a fost însoțit de managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Silvana Marin, de directorul medical Ioana Radu și de șeful de secție – dr. Rozalia Lavinia Iliescu.
ACTUALITATEacum 7 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























