Argeș
Două persoane rănite grav într-un accident rutier în Albota, județul Argeș

O persoană a avut nevoie, astăzi – 19 ianuarie 2026, de intervenția echipajelor de descarcerare pentru a putea fi evacuată din autoturismul avariat în urma unei puternice tamponări cu un alt vehicul.
Evenimentul rutier s-a produs pe DN 65, pe teritoriul satului Cerbu, comuna Albota. La fața locului au intervenit pompierii de la ISU Argeș cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat și două ambulanțe cu personal calificat de la Serviciul Județean de Ambulanță.
Victima extrasă de echipa de descarcerare și o altă persoană au fost transportate la spital.
Comunicat IPJ Argeș
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că o tânără de 23 de ani, din Albota, care conducea un autoturism pe DN 65, pe raza comunei Albota, având direcția de deplasare Slatina spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neadaptării vitezei de deplasare în curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, care se deplasa din sensul opus.
În urma evenimentului, ambii conducători auto au fost preluați de echipaje medicale și transportați la spital.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. Conducătorul celuilalt autoturism nu a putut fi testat, acestuia urmând să îi fie recoltate probe biologice de sânge la unitatea medicală.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în care polițiștii Serviciului Rutier Argeș vor continua cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
Argeș
Incendiu de pădure în Nucșoara, într-o zonă greu accesibilă pe Muntele Drăghina

Incendiu forestier în comuna Nucșoara, pe muntele Drăghina. Potrivit primelor evaluări, este afectată o suprafață de teren de aproximativ 500 de mp.
Ne informează ISU Argeș că la acțiunea de stingere participă peste 45 de persoane: pompieri și personal al Ocolului Silvic Privat și al Direcției Silvice, cu tehnica specifică de intervenție.

Misiunea este îngreunată de terenul greu accesibil, imposibil de utilizat pentru autospecialele de intervenție, precum și de seceta prelungită din zonă. Vom reveni.
VIDEO
Argeș
Incendiu violent în Albeștii de Argeș. Au ars două locuințe și mai multe anexe gospodărești

Patru echipaje de pompieri, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, au intervenit noaptea trecută pentru stingerea unui incendiu produs în comuna Albeștii de Argeș.
Flăcările au izbucnit într-o gospodărie situată pe strada Primăriei. La sosirea militarilor, incendiul se manifesta violent la acoperișurile a două locuințe și la mai multe anexe gospodărești. Focul a cuprins și circa 60 de tone de plante furajere și 10 mc de scândură. Incendiul a afectat și o autoutilitară aflată în curte.
Echipajul medical prezent la fața locului a asistat și transportat la spital un bărbat care prezenta arsuri la nivelul membrelor inferioare.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit la un conductor, cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată.
Dâmboviţaacum 6 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 4 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ACTUALITATEacum 6 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum 7 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală
ACTUALITATEacum o săptămânăRecital de excepție cu violoncelistul Adrian Naidin la Târgoviște. Pe 15 octombrie, la Teatrul Tony Bulandra
ACTUALITATEacum 5 zileDouă distincții pentru Hotel Peștera Wellness & Spa la Gala „HORECA Women Awards” 2026


























