Ialomiţa
Magazin de îmbrăcăminte din Slobozia a fost distrus de flăcări

Pompierii de la Detașamentul din Slobozia, județul Ialomița, au intervenit, ieri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un magazin de îmbrăcăminte situat în zona Bazar din municipiu.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere mocnită, cu degajări mari de fum. Pentru stingerea focului și îndepărtarea efectelor negative, militarii au acționat aproximativ trei ore.
Flăcările au distrus magazinul și articolele textile din interior. Incendiul se pare că ar fi pornit de la un scurt circuit la contorul electric.
Ialomiţa
Jandarmeria Ialomița, 650 de misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii din Ialomița vor desfășura, pe parcursul lunii octombrie, misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice la mai multe evenimente cu public numeros, care se vor organiza în județ, astfel:
- 4 octombrie: Ștafeta Veteranilor Invictus, ediția a XIII-a
- 9-14 octombrie: Târgul de Toamnă de la Fetești
- 10 octombrie: Festivalul culinar de la Casa Tudorii
În acest context, IJJ Ialomița le reamintește cetățenilor faptul că pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau prin apelarea numărul unic de urgență 112.
Pe parcursul lunii septembrie, Jandarmeria Ialomița a desfășurat 650 de misiuni de ordine publică, dintre care 67 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, religioase, cultural-artistice și proteste, 111 misiuni de intervenție la evenimente semnalate prin 112 sau prin alte mijloace și 472 de misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice. De asemenea, jandarmii din Ialomița au participat la 36 de acțiuni în cooperare cu alte instituții și au pus în aplicare 82 de mandate de aducere a unor persoane.
„În urma misiunilor executate, jandarmii ialomițeni au constatat 328 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 70.000 de lei. În perioada analizată, au fost constatate 50 de infracțiuni: 9 în mod independent, iar 41 în cooperare cu poliția”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
De precizat și faptul că, în luna septembrie 2026, jandarmii din Ialomița au desfășurat și 18 activități preventiv-informative în cadrul programelor ”Școala ta, în siguranță”, ”Spațiul public este al tuturor”, ”Invitație la fair-play”, la care au participat aproximativ 650 de persoane.
ACTUALITATE
HEN are nevoie de o familie. Jandarmeria Ialomița îl cedează cu titlu gratuit

HEN este un Ciobănesc German, mascul, care a împlinit doi ani în luna mai. A crescut în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița și a fost pregătit pentru a deveni câine de serviciu. A muncit, a învățat și a parcurs etapele de pregătire, însă, la evaluări, nu a reușit să îndeplinească cerințele minime necesare pentru a deveni „jandarm”.
Prin urmare, HEN are nevoie acum de o familie, pentru că povestea lui de câine de serviciu s-a terminat aici. Nu și povestea lui de viață, întrucât drumul care i s-a închis poate să fie calea pe care ar fi trebuit să ajungă de la început. O familie care să-l iubească, o curte în care să alerge, un loc unde să doarmă liniștit, o viață în care să nu mai fie nevoit să treacă teste și nici să îndeplinească bareme. Pentru că un câine nu este definit de un test pe care nu l-a trecut, ci de iubirea pe care o poate oferi!
„Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița cedează cu titlu gratuit exemplarul canin HEN, în conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2019 privind întreținerea animalelor de serviciu sau destinate serviciului, scoase din funcțiune sau declasate, care aparțin instituțiilor și structurilor publice din România, cu modificările și completările ulterioare.
Nu căutăm pentru HEN doar un stăpân. Căutăm un om care să-i ofere șansa de a descoperi că, dincolo de uniformă și de dresaj, există o viață în care poate fi pur și simplu un câine iubit.
Poate că HEN nu a fost făcut pentru uniformă. Poate că a fost făcut pentru o familie. Iar acum își caută omul.
Dacă știți pe cineva care își dorește un Ciobănesc German și îi poate oferi lui HEN timpul, spațiul, răbdarea și grija de care are nevoie, vă încurajăm să distribuiți acest mesaj.
Uneori, o distribuire poate schimba viața unui animal. Pentru HEN, poate fi începutul celei mai importante misiuni din viața lui: aceea de a ajunge acasă.
Relații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0749.254.423”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de IJJ Ialomița.
ACTUALITATEacum o săptămânăDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum o săptămânăRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Dâmboviţaacum 2 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
Uncategorizedacum o săptămânăImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident mortal în comuna Bucșani. A decedat un biciclist de 70 de ani
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Găești va monta panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei pentru toate instituțiile publice din subordine



























