POLITIC
Președintele CJ Buzău, Marcel Ciolacu, atac dur la Ilie Bolojan!

Fostul lider al PSD și premier al României, Marcel Ciolacu, retras acum la Buzău pe poziția de președinte al Consiliului Județean, se pare că are mai mult timp, la care se mai adaugă și doza de obiectivitate și supărare, și iese la atac împotriva Guvernului Bolojan. Nu este exclus ca, odată și odată, Marcel Ciolacu să iasă în față și să mărturisească, cu subiect și predicat, ce s-a întâmplat în decembrie 2024, de ce s-au anulat alegerile prezidențiale. Deocamdată, șeful administrației publice județene de la Buzău, care probabil, de mai jos, a văzut cum stau de fapt lucrurile, care este realitatea, îl atacă dur pe primul ministru Ilie Bolojan, cu care, odată, nu prea de mult, a colaborat.
Spune cu năduf Marcel Ciolacu că Ilie Bolojan a tăiat degeaba banii gravidelor și pensionarilor, că a crescut aberant taxele distrugând mediul privat și, când a văzut că efectul este infim, a ordonat o scamatorie contabilă ca să se laude cât de priceput este în a administra banii țării!
„Acesta este adevărul, Ilie Bolojan! Nu există o reducere reală a deficitului ca urmare a „reformelor” făcute de tine. Șmecheria făcută se poate dovedi acum cu date din execuția bugetară. Cheltuieli de investiții făcute inclusiv în mandatul meu, din prima parte a anului 2025, au fost trecute de la împrumuturi din PNRR la granturi și, astfel, au fost înregistrate la venituri. În total, 0.6% din PIB au fost mutate în decembrie, apărând în buget și la venituri. Așadar, creșterile de taxe (TVA, accize etc.) și măsurile de austeritate puse în spinarea românilor săraci și a celor din clasa de mijloc nu au avut efectul dorit în buget.
Ai premeditat totul și ai început aceasta operațiune încă din septembrie, în timp ce-i mințeai cu cinism pe români, la toate conferințele de presă, cerându-le să facă sacrificii. Ți-ai înșelat partenerii de guvernare, ai minițit presa și mediul de afaceri, inclusiv la rectificările bugetare bazate pe aceste artificii contabile. Și minți în continuare că deficitul a fost mai mic din cauza „economiilor” realizate cu tine ca premier. Nu, mandatul Bolojan înseamnă doar economie în cădere, inflație la 10% (dublă, în doar câteva luni) și cea mai dramatică cădere a puterii de cumpărare a salariilor și pensiilor din ultimii 25 de ani”, a scris, cu siguranță într-un moment de tensiune maximă, președintele Consiliului Județean Buzău.
Mai spune fostul lider al PSD despre Ilie Bolojan că tot ce a făcut este grosolan și crud.
„Ai sacrificat oameni, ai mințit instituții, ai manipulat cifre și ai pus economia pe brânci doar ca să-ți lustruiești propria legendă. Iar sub poleiala asta nu e nici competență, nici viziune – ești doar un zapciu al austerității, disperat să-și acopere propriul eșec”.
POLITIC
Claudiu Târziu, lider ACT: Gazul din Marea Neagră trebuie să ajungă mai întâi în casele românilor

Liderul Partidului Acțiunea Conservatoare, Claudiu Târziu, este sceptic în ceea ce privește reechilibrarea țării noastre din punct de vedere economic și energetic după ce va demara, anul viitor, exploatarea gazelor din Platforma Mării Negre. Bucuria va fi mai mult pentru alții, din Vest, care vor profita de gazele extrase de pe teritoriul țării noastre, nu pentru românii de rând.
„De anul viitor, România devine cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană. Și 6 români din 10 nu au țeavă de gaz la poartă. A recunoscut-o ministrul Dezvoltării. Doar 40% dintre români au acces la rețeaua de gaze.
Platforma din Marea Neagră e deja montată. Primele gaze ies în 2027. O parte din ele sînt deja vîndute în Germania. Între timp, în satele din Moldova, iarna se trece tot cu lemne. Bătrînii cară lemne în spate. Copiii fac lecțiile lîngă sobă.
Nu sînt împotriva exportului. Sînt împotriva unui stat care vinde bogăția țării și le lasă românilor fumul. Gazul din Marea Neagră e al românilor. Mai întîi trebuie să ajungă în casele lor. Apoi în fabricile lor. Cu energie scumpă nu faci fabrici. Faci recesiune. Avem gaz pentru Germania. Pentru Vaslui, încă nu”, a precizat europarlamentarul Claudiu Târziu – liderul ACT.
POLITIC
Bugetul statului, la ora adevărului. Moțiune simplă depusă de AUR împotriva ministrului de Finanțe

Senatorul de Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob ne informează că AUR a depus o moțiune împotriva ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Spune parlamentarul, pe pagina sa de Facebook, că Ilie Bolojan a acuzat Guvernul Ciolacu că a ascuns adevărata amploare a dezechilibrului bugetar și că Alexandru Nazare pare pregătit să continue tradiția.
„Ciolacu preluase această practică de la Ciucă, iar Ciucă de la guvernele anterioare. Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, cel vechi și cel nou, pare pregătit să continue exact aceeași tradiție. Guvernele se schimbă, discursurile se ajustează, dar reflexul de a administra informația dată populației în loc să rezolve problemele reale ale românilor rămâne neschimba”, a precizat senatorul Ciprian Iacob.
Alianța pentru Unirea Românilor a depus, la Senat, o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, sub titulatura „Bugetul statului la ora adevărului. Același ministru, două contabilități: una pentru români, alta pentru Bruxelles”.
Prin acest demers, ne spune parlamentarul Ciprian Iacob, AUR acuză prezentarea după bunul plac a situației finanțelor publice. Reprezentanții Alianței pentru Unitatea Românilor cer publicarea periodică a estimărilor deficitului bugetar, calculate potrivit metodologiei europene ESA, alături de datele privind deficitul în numerar.
În moțiunea depusă de AUR se atrage atenția asupra diferenței de peste 28 de miliarde de lei dintre deficitul bugetar raportat de Ministerul Finanțelor și cel calculat potrivit metodologiei ESA pentru primele șase luni ale anului 2026. Ministerul Finanțelor a comunicat un deficit de aproximativ 41 de miliarde de lei, datele Eurostat invocate în moțiune indică un deficit de peste 69 de miliarde de lei.
„Românii primesc cifrele convenabile, calculate pe metodologia bazată pe fluxurile de numerar, în timp ce indicatorul în baza căruia este evaluată situația fiscală a României la Bruxelles rămâne inaccesibil publicului din țară”, se menționează în textul în textul moțiunii.
Prezentarea deficitului în numerar, fără o estimare actualizată a deficitului ESA, nu oferă cetățenilor o imagine completă asupra situației bugetare. Diferența dintre cele două metodologii este esențială, întrucât amânarea unor plăți poate îmbunătăți temporar deficitul în numerar, fără ca obligațiile financiare ale statului să dispară
„O factură neplătită la timp nu înseamnă cifre mai bune la deficit, iar amânarea unei plăți nu echivalează cu eliminarea ei. Transparența bugetară nu trebuie să se oprească acolo unde încep cifrele incomode”, precizează senatorul Ciprian Iacob.
În moțiunea simplă inițiată de parlamentarii AUR se arată și faptul că există o contradicție politică reprezentată de menținerea lui Alexandru Nazare la conducerea Ministerului Finanțelor, în condițiile în care Guvernul Ilie Bolojan, din care și acesta a făcut parte, a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură susținute inclusiv de PSD. Culmea, spun reprezentanții AUR, același partid a votat învestirea Guvernului Luca Niculescu, acceptând păstrarea ministrului responsabil de elaborarea și aplicarea politicilor fiscale care i-a îngenuncheat pe români.
„Partidul care a demis un guvern pentru politica sa economică îl menține la conducerea finanțelor publice tocmai pe omul responsabil de elaborarea și aplicarea politicilor fiscale”, se mai arată în moțiune.
AUR vorbește și despre costurile suportate de români în urma măsurilor fiscale luate de Guvernul Bolojan. Din cifrele prezentate reiese că, în primele nouă luni ale anului 2026, încasările din TVA au crescut cu 24,8%, veniturile din contribuțiile de asigurări cu 6,8%, iar cele din impozitele pe salarii și venituri cu 7,8%. Cheltuielile statului cu dobânzile au crescut cu 26,8%, ajungând la 50,6 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile de capital au scăzut cu 11,6%.
„Avem, astfel, o politică fiscală în care statul încasează tot mai mult de la cetățeni, plătește tot mai mult pentru dobânzi și alocă tot mai puțin din bugetul național pentru investiții de capital”, a adăugat senatorul AUR Ciprian Iacob.
AUR cere ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, modificarea practicii de raportare a execuției bugetare, astfel încât Ministerul Finanțelor să publice, trimestrial, atât deficitul calculat în numerar, cât și estimarea actualizată a deficitului potrivit metodologiei ESA. Alianța pentru Unirea Românilor mai solicită guvernanților actuali ca românii să aibă acces la imaginea completă a finanțelor publice și să li se explice diferențele dintre indicatorii bugetari, asta în condițiile în care populația și companiile suportă povara măsurilor fiscale.
„Românii nu cer două contabilități, domnule ministru: una pentru București și alta pentru Bruxelles. Cer un singur adevăr! Spus la timp și în întregime”, se menționează în finalul moțiunii simple.
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 3 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 4 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 4 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























