Dâmboviţa
Sechestru pe mașină și poprire pe conturi pentru neplata contribuțiilor la bugetul de stat

Vremuri grele pentru cetățenii contribuabili, oameni simpli sau reprezentanți ai unor firme. Dacă nu îți plătești contribuțiile la stat și impozitele la termenul prevăzut, în afară de popriri pe conturi, executări silite, te poți trezi prins și sub vraja unui dosar penal.
Așa i s-a întâmplat unei femei, de 50 de ani, din Târgoviște. Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ, la dispoziția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au instituit instituirea sechestru asigurător asupra unui autoturism, în valoare de aproximativ 2.000 de euro, dar și măsură poprii sumelor de bani din conturile bancare până la concurența sumei de 144.000 de lei.
Activitățile desfășurate de polițiștii în acest caz sunt componente din cadrul unui dosarul penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadentă prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor.
ACTUALITATE
Mii de credincioși au participat la sfințirea Bisericii Mănăstirii Cota 1000

Ieri – 4 octombrie 2026, numeroși credincioși au participat la slujba de sfințire a bisericii Mănăstirii Cota 1000, care poartă hramurile „Înălțarea Domnului”, „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sf. Ioan Iacob Hozevitul”.
Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, însoțit de vicarul eparhial preotul Ionuț Ghibanu și de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii. A urmat oficierea Sfintei Liturghii pe un podium special amenajat în apropierea sfântului locaș.
După citirea actului de sfințire de către preotul dr. Ionuț Adrian Ghibanu, preotul Iulian Rainea, Protopop al Protoieriei Pucioasa, a adresat, așa cum se obișnuiește, cuvântul de bun venit Înalt Prea Sfinției Sale Nifon, după care părintele stareț Hristofor Dumitrașcu a mulțumit Înaltului Ierarh, precum și tuturor celor implicați în edificarea sfântului locaș și a corpului de chilii ale mănăstirii, pentru ajutorul oferit.

De precizat că biserica Mănăstirii Cota 1000 este construită în formă de cruce, cu pridvor deschis, turlă principală deasupra naosului, două turle secundare deasupra pronaosului și o turlă frontală deasupra pridvorului. Lucrările de construire, amenajare și înfrumusețare a noului locaș de cult și a întregului ansamblu monahal au fost realizate în perioada 2006- 2026, reprezentând un efort îndelungat, rod al credinței, jertfelniciei și dăruirii comunității monahale și al binefăcătorilor.
„Înaltul Ierarh a evocat în cuvântul său faptul că „poporul român a devenit creștin prin intermediul misiunii Sfinților Apostoli Andrei și Filip”. Totodată, a evidențiat că „Biserica este veche din perspectiva istorică, ca instituție pământească, dar mereu nouă în timp, pentru că este dumnezeiască, iar învățătura Domnului Hristos este pururea actuală și înnoitoare în fiecare epocă a umanității”. De asemenea, a amintit că ”monahismul face parte din structura Bisericii, iar monahii sunt cei care își dedică viața Mântuitorului Hristos”. Înaltpreasfinția Sa a arătat că „sfințirea unei biserici reprezintă o mare binecuvântare, o veritabilă poartă a cerului, o punte între pământ și cer, care face legătura dintre timp și veșnicie, dintre ceea ce este trecător și ceea ce este durabil și veșnic. Astfel, Biserica este instituția care zidește sufletele oamenilor, adică partea spirituală, cea care conferă demnitate omului în integritatea sa, trup și suflet. Ziua sfințirii unei biserici este numită de Sfinții Părinți „Cincizecime”, pentru că biserica este sfințită prin lucrarea Duhului Sfânt. Totodată, Biserica este Trupul viu al lui Hristos, Care revarsă puterea Duhului Sfânt asupra credincioșilor, motiv pentru care, după zidirea construcției, trebuie să zidim biserica cea vie în sufletele oamenilor”.

Referindu-se la Evanghelia zilei, Înaltul Ierarh a subliniat că „învățătura Mântuitorului este nemuritoare și fascinantă peste veacuri, producând o adevărată revoluție spirituală, fiindcă a așezat la fundamentul civilizației noastre iubirea, inclusiv iubirea față de dușmani. Creștinii se roagă lui Dumnezeu să-i schimbe dușmanului conștiința, să-i orienteze voința spre bine, să-l facă să regrete răul săvârșit și să-i preschimbe planurile odioase. Astfel, a ierta și a iubi pe dușman înseamnă a transforma din temelii lumea noastră. De altfel, menirea Bisericii este să-i vindece pe oameni de răutate, mândrie, violență, invidie, pofta de dominație și alte fărădelegi, adică de tot ceea ce ne răpește pacea, buna înțelegere, cooperarea și frățietatea și ne aruncă în confuzie și dezorientare. Mesajul Bisericii este acela de a afirma valorile nemuritoare ale Mântuitorului Hristos, de a ne schimba viața, de a deveni mai buni, mai frumoși sufletește, mai îngăduitori și mai plini de iubire”, se precizează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.
ÎPS Nifon a acordat, cu această ocazie, ordinul „Sfântul Ierarh Nifon” preotului protosinghel Hristofor Dumitrașcu și „Diploma mitropolitană de recunoștință” președintelui CJD – Corneliu Ștefan, primarului comunei Moroeni – Mihai Laurențiu Moraru, inginerilor Vasile Georgescu și Vasile Drăgușin. De asemenea, au mai primit diplome Anatolie Danilov și Sorin Ioniță – fost primar al comunei Gura Ocniței și patron al Pensiunii „Lin Cota 1000”.
ACTUALITATE
Răcari. Atenție, se oprește furnizarea apei în ziua de 7 octombrie 2026!

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din orașul Răcari că, miercuri – 7 octombrie 2026, va întrerupe furnizarea apei potabile în localitate, între orele 08:00-16:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, precizează reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
Dâmboviţaacum 4 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 2 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum 6 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum 6 zileDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMalu cu Flori se dezvoltă frumos, în ciuda resurselor financiare puține și a blocajelor de la Guvern
ACTUALITATEacum 4 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum 5 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală
ACTUALITATEacum 6 zileRecital de excepție cu violoncelistul Adrian Naidin la Târgoviște. Pe 15 octombrie, la Teatrul Tony Bulandra


























