Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Tărtășești a construit o școală nouă în Gulia, din bugetul local. Dotările le-a asigurat CJ Dâmbovița

Publicat

pe

Pe vremurile astea dure, de austeritate, în care investițiile se derulează cu greutate sau, de multe ori, se blochează printr-o circulară venită de la București, te bucură când vezi că există abnegație, responsabilitate din partea unor reprezentanți ai administrației publice locale și județene, care vor cu orice chip să ducă la capăt proiecte absolut necesare în respirația corectă, echilibrată, a unei comunități.

Școala din Gulia, comuna Tărtășești, se numără printre obiectivele finalizate în ciuda opreliștilor de tot felul. În afară de dorința primarului Cristian Tudorache de a realiza o asemenea investiție au contat gestionarea atentă a bugetului local, sprijinul acordat de Consiliul Județean Dâmbovița, dar și buna colaborare cu firma constructoare și cu oamenii de afaceri din comună.

Inaugurarea Școlii Gimnaziale Gulia s-a consumat într-o zi de mare sărbătoare creștină: „Întâmpinarea Domnului”. Copiii cu chipurile vesele și îmbujorate de emoție dar și de gerul iernii, părinții, bunicii, cadrele didactice și oamenii de afaceri din Tărtășești implicați în dezvoltarea socio-economică a localității au venit la această deschidere.

Au fost, de asemenea, prezenți la evenimentul inaugural președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al CJD, Dan Popa, deputatul Carmen Holban, inspectorul școlar general Valentin Stancu și primari din zonă.

Școala gimnazială din Gulia a fost inaugurată, așa cum a spus primarul Cristian Tudorache, cu bucurie, cu speranțe și cu multă încredere în viitor. Unitatea de învățământ, a mai precizat edilul, a fost realizată cu fonduri de la bugetul local, cu un singur scop, acela de a oferi copiilor din localitate condiții moderne de studii, de pregătire pentru ziua de mâine.

Primarul de la Tărtășești, în alocuțiunea sa, a ținut să mulțumească și Consiliul Local, care a fost alături de executiv pe toată perioada derulării acestui proiect. Au fost înmânate, cu această ocazie, diplome de apreciere tuturor aleșilor locali.

Cristian Tudorache nu l-a uitat nici pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care, așa după cum a afirmat edilul, a fost mereu alături de Primăria Tărtășești, de oameni, de comunitate. Dotarea instituției de învățământ nou inaugurate s-a făcut prin programul inițiat de Consiliul Județean Dâmbovița. Elevii de aici dispun de mobilier didactic nou, calculatoare, table inteligente și alte echipamente necesare în derularea actului educațional. Tot printr-un program derulat prin CJD, în dotarea școlii a intrat și un microbuz școlar electric.

A mai spus primarul de la Tărtășești că importantă pentru materializarea acestui obiectiv a fost și contribuția oamenilor de afaceri din localitate. Nominalizată discursiv în cadrul evenimentului inaugural a fost și Avicola Tărtășești, care a oferit cadouri tuturor elevilor școlii.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a spus celor prezenți că deschiderea unei școli reprezintă un eveniment important nu numai pentru localitatea Tărtășești, ci pentru întregul județ. Corneliu Ștefan l-a felicitat pe primarul Cristian Tudorache pentru abnegația sa, pentru dorința de a construi o școală nouă la Gulia.

„Consiliul Județean Dâmbovița, prin PNRR, a dotat unitatea de învățământ cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale. Totodată, la Tărtășești a ajuns și un microbuz electric de 16+1 locuri, achiziționat printr-un proiect al administrației județene, care va asigura transportul elevilor în siguranță. Mă bucur să văd cum aceste investiții îmbunătățesc viața comunității și susțin educația tinerelor generații”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Poiana. Rețeaua de gaze naturale va fi pusă în funcțiune în scurt timp

Publicat

pe

Angajații Transgaz Mediaș au finalizat de montat Stația de Reglementare Măsurare (SRM) și contorul de gaze în comuna Poiana, județul Dâmbovița. Asta înseamnă că urmează punerea rețelei în funcțiune – spune primarul Marian Șerban.

„Suntem tot mai aproape de momentul mult așteptat în care vom avea gaz în gospodăriile noastre! Vă mulțumesc tuturor pentru răbdare, încredere și susținere. Știu cât de mult a fost așteptată această investiție și mă bucur că nu mai avem mult până la finalizare.

Adresez mulțumiri și pe această cale domnului Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnului Ioan Sterian – director general Transgaz și domnului Eduard Bănică – director în cadrul Electrica SA, pentru sprijinul, implicarea și colaborarea în realizarea acestui proiect. Continuăm să muncim pentru dezvoltarea și modernizarea comunității noastre. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, este mesajul transmis de primarul Marian Șerban.

Odată efectuate probele de presiune, se va semna procesul verbal de recepție a investiției și, imediat ce Distrigaz va obține licența de operare, se trece la efectuarea racordurilor individuale. Precizăm că rețeaua de distribuție a fost finalizată în urmă cu 4 ani.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Târgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat când va fi finalizat proiectul de la Liceul Ion Heliade Rădulescu

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat, săptămâna aceasta, o vizită de lucru pe șantierul deschis la Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu”, pentru a se asigura că investiția care vizează reabilitarea, consolidarea și modernizarea corpului principal de clădire al acestei unități de învățământ se derulează fără sincope.

Practic, această școală din municipiu este refăcută de la fundație până la acoperiș. Valoarea proiectului depășește 35 de milioane de lei, iar finanțarea este 100% nerambursabilă. A anunțat edilul, la finalul vizitei de lucru, că investiția va fi finalizată până la începutul anului școlar 2027-2028.

Reamintim faptul că anul trecut, în luna octombrie, a fost dat în folosință Corpul B al Liceului „Ion Heliade Rădulescu” Târgoviște, care a făcut, de asemenea, obiectul unui proiect de reabilitare, modernizare și dotare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite