ACTUALITATE
Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, încântat de oportunitățile investiționale de care dispune județul Dâmbovița

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, Excelența Sa domnul Giles Portman, a efectuat o vizită fulger în județul Dâmbovița. După cum a precizat diplomatul britanic cu ocazia declarației de presă dată în incinta Muzeului de Artă din Târgoviște, este pentru prima dată, în cei doi ani de mandat, când vine în județul Dâmbovița.
Înaltul oaspete a fost primit de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, de prefectul Marian Tănase, vicepreședinții CJD – Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, de secretarul general al județului Dan Popa și deputata Carmen Holban.

Prezentarea în fața presei a ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a fost făcută de președintele CJD, Corneliu Ștefan. Șeful administrației publice județene a vorbit despre importanța acestei vizite pentru colaborarea prezentă și viitoare dintre Marea Britanie și județul Dâmbovița.
Într-o limbă română destul de bună, Excelența Sa Giles Portman a vorbit în ton cu politicile de colaborare pe multiple planuri promovate de liderii politici europeni. A spus ambasadorul că discuțiile purtate cu oficialii din Dâmbovița au fost foarte bune, concrete, despre proiectele comune care au rostul de a apropia și mai mult Marea Britanie de România.
Relațiile bilaterale dintre România și Marea Britanie, a spus diplomatul englez, sunt deosebite, puternice, între două țări care gândesc la fel și care pot realiza împreună multe lucruri. Parteneriatul româno-britanic este unul strategic, dezvoltat în permanență pentru ca cetățenii celor două state să se simtă în siguranță, să fie mai prosperi, mai protejați. Colaborarea se desfășoară în mai multe domenii, pornind de la apărare și combaterea criminalității organizate la protecția drepturilor omului și întărirea legăturilor comerciale.
A spus ambasadorul Giles Portman că a venit în Dâmbovița pentru a explora oportunitățile comerciale și pentru a afla și înțelege mai multe despre potențialul de care dispune județul Dâmbovița. Concluzia diplomatului britanic este că Dâmbovița are multe de oferit. Ambasadorul este încântat de faptul că o importantă companie britanică implementează în Dâmbovița, în orașul Răcari, unul dintre cele mai complexe proiecte energetice din România, dar și din întreaga Europă. Este vorba despre realizarea unei centrale care combină gaze naturale, energie solară și care vizează și stocarea energiei produse. Tot acolo se va materializa, în curând, cel mai mare centru de date din România. A mai mărturisit ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii că așteaptă cu nerăbdare ca, în această vară, să revină în Dâmbovița când unitatea care va fi dezvoltată la Răcari pentru servicii de echilibrare a rețelei naționale va atinge o capacitate de stocare de 20 MW. Proiectul de la Răcari este implementat de compania Energy Innovative Solutions (EIS), care are în structură acționariat românesc și britanic. Partenerul tehnologic este reprezentat de „Clarke Energy România”, filială a grupului britanic „Clarke Energy”, care acționează atât ca antreprenor general, cât și ca acționar.
Discuțiile dintre ambasadorul Marii Britanii cu reprezentanții administrației publice locale și județene dâmbovițene au vizat oportunitățile de colaborare în plan economic, social și educațional. De asemenea, președintele CJD i-a prezentat înaltului oaspete proiectele aflate în derulare în județul Dâmbovița și s-a vorbit despre deschiderea administrației județene în vederea realizării unor parteneriate internaționale. Dialogurile au fost canalizate și spre consolidarea relațiilor de cooperare româno-britanice și identificarea unor direcții concrete de colaborare, atât în plan instituțional, cât și în domeniul economic și cultural.
Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, însoțit de oficialitățile dâmbovițene, a vizitat Curtea Domnească din Târgoviște și Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Fosta Școală de Cavalerie.

Așa cum este deja o tradiție bine respectată în județul nostru, înainte de a pleca spre București, ambasadorul Giles Portman a fost primit la Reședința eparhială din municipiu și de Înalt Prea Sfinția Sa Nifon – Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei. Întâlnirea dintre înaltul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române și diplomatul britanic a oferit prilejul unui dialog cordial privind legăturile spirituale, culturale și istorice dintre cele două națiuni.
„În acest context, Înaltpreasfinția Sa a evocat momentul deosebit de important pentru diaspora românească din anul precedent, când, în calitate de reprezentant al Patriarhului României, a participat la Londra, la ceremonia de instalare a primului Arhiepiscop Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord. A subliniat, totodată, că prezența Bisericii Ortodoxe Române în Regatul Unit constituie o veritabilă punte spirituală și un factor de stabilitate pentru numeroșii români care contribuie la viața socială britanică, beneficiind de o colaborare armonioasă cu autoritățile locale și cu Biserica Angliei”, se precizează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.
ACTUALITATE
65 de percheziții în România într-o anchetă europeană cu prejudiciu 9 milioane de euro!

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial, au executat astăzi, 3 noiembrie, 65 de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Argeș, Dâmbovița, Ilfov, Dolj, Prahova, Bihor și din municipiul București, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor. 14 dintre descinderi au fost efectuate în baza unor ordine europene de anchetă emise de către autoritățile judiciare din Belgia.
Din ancheta desfășurată în această cauză a reieșit faptul că, începând cu luna martie 2024, cinci persoane ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor importante sume de bani din deturnarea unor transporturi de mărfuri și însușirea în mod fraudulos a bunurilor. Ne mai informează DIICOT că, de la data înființării grupului infracțional organizat și până în prezent, ar mai fi aderat alți aproximativ 30 de membri.
Din probatoriu administrat a reieșit că membrii grupului, folosindu-se de mai multe societăți comerciale pe care le-ar fi administrat sau controlat, ar fi contractat diferite transporturi de mărfuri, în România sau în străinătate, iar după ce preluau bunurile ce ar fi trebuit transportate, le-ar fi însușit în totalitate. Persoanele cercetate ar fi folosit în aceste operațiuni ilegale documente de identitate false și documente de transport, certificate și plăcuțe de înmatriculare false.
„În cadrul grupului infracțional organizat, membrii ar fi avut roluri bine definite, acționând pe paliere distincte: contractarea transporturilor de mărfuri intern și internațional, identificarea și preluarea unor curse unde bunurile ar fi avut o valoare ridicată și ar fi fost ușor de valorificat pe piața neagră, transbordarea bunurilor între ansamblurile rutiere și însoțirea mărfii ca antemergător și valorificarea bunurilor provenite din activitatea infracțională.
Pentru îndeplinirea scopului, persoanele în cauză ar fi utilizat diverse metode, precum: transferarea încărcăturii din vehiculul inițial într-un alt ansamblu/vehicul și ulterior sesizarea „furtului mărfii” unei unități de poliție aflată pe traseul prestabilit; schimbarea remorcilor, când persoanele cercetate decuplau remorca în care se afla marfa și conectau o alta, de aceeași culoare și cu caracteristici asemănătoare, fiind schimbate și plăcuțele de înmatriculare între cele două semiremorci, reclamarea furtului semiremorcii, când șoferul sesiza că pe fondul unor defecțiuni la capul tractor, ce ar fi necesitat deplasarea într-un service auto pentru remediere, ar fi lăsat semiremorca în locul în care s-ar fi produs defecțiunea, pentru ca la întoarcere să constate dispariția ei”, se precizează într-un comunicat transmis de DIICOT.
A mai rezultat din anchetă faptul că, pe durata existenței grupării de criminalitate organizată, membrii acesteia ar fi deturnat aproximativ 70 de transporturi de marfă, atât pe teritoriul României, cât și al altor state din Europa, în special în Belgia. Transporturile conțineau electronice, electrocasnice, materii prime, cereale, produse cosmetice, băuturi alcoolice și nealcoolice și alte bunuri de larg consum. Prejudiciul cauzat se ridică la 9.000.000 de euro.
„Având în vedere faptul că activitatea grupării de criminalitate organizată s-ar fi desfășurat, cu preponderență, pe teritoriul altor state, membre ale Uniunii Europene, au fost identificate și alte situații în care aceștia sunt anchetați pentru infracțiuni comise pe teritoriul altor state.
În vederea documentării activității infracționale, autoritățile de aplicare a legii din România și din Belgia au semnat, în luna februarie 2026, sub egida EUROJUST, un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team)”, au mai transmis procurorii.
Audierile în acest caz se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești. Acțiunea de amploare a fost executată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Craiova, Ploiești și Oradea, serviciilor de combatere a criminalității organizate Olt, Ilfov și Dâmbovița. Au mai contribuit specialiștii criminaliști și polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, și cei de la inspectoratele de jandarmi județene Argeș și Dâmbovița și Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
ACTUALITATE
Comentarii la rece. Când sinceritatea naivă face victime colaterale. Partenera fostului premier Marcel Ciolacu a anulat nunta?!

Mare nenorocire pe președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu. Partenera sa de viață, supărată rău, a anunțat că își amână nunta. Totul a pornit se pare de la faptul că fostul premier al României și fost președinte al PSD, într-un moment neinspirat, vrând să dovedească presei, opiniei publice cât de simplu își duce existența efemeră, a declarat, senin, cu zâmbetul său specific, fără să gândească la minut, mai mult umil decât politic, că blana cu care s-a îmbrăcat iubita sa la „botezul de criză” al lui Alfred Simonis, de la Timișoara, nu costă mai mult de 500 de euro și a fost luată din bazarul din Istanbul, nu cum au evaluat-o specialiștii în vestimentație de lux de la 10 .000 la 15.000 de euro!
Domnule Ciolacu, dacă tăceai, filozof rămâneai! Ai vrut să te scuzi, politic, să îți aperi imaginea, rănind până în străfund orgoliul, mândria partenerei de viață. Ai dus-o în derizoriu. Acum, pentru lașitatea conjuncturală, nu ai decât să plătești. Să suporți consecințele. Nunta mata se pare că s-a anulat până la noi ordine. Până la urmă, are și femeia dreptate! Damă bine, prezentabilă, fostă soție de primar de Capitală, cu pretenții, să o faci de tot râsul, spunând că a fost la o petrecere de fițe înalte gătită cu o blănuță de doar de 500 de euro, achiziționată din bazarul din Istanbul de unde se aprovizionează tot gorobetele! Mare om, mare greșeală!
PS Despre petrecerea în sine ce să mai zic? Sincer. Nu era momentul, în criză, în primele zile de guvernare, cu atâtea probleme, tensiuni și provocări, să afișezi, la vedere, opulența amestecată cu un soi de ciocoism, nespecific social democraților. Era musai să faci botezul. Tradiția, obiceiurile creștine, străbune, dar la vedere, cu atâta tam- tam și ostentativ, cu presă la intrare, nu a dat deloc bine. Parcă oamenii ăștia, organizatori și invitați, nu fac politică de ieri de azi. Ar fi trebuit să cântărească bine lucrurile. Dar, cum zice românul, uneori te mușcă gândacul și uiți de menirea ta și de tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Contează doar ce îți face bine! Aici, au greșit!
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o ziCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 5 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 2 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























