Connect with us

Argeș

Tinerii care s-au războit luna trecută într-un mall din Pitești vor fi trimiși în judecată

Publicat

pe

Foto arhivă

Dosarul celor 11 tineri implicați în conflictul declanșat în ziua de 10 ianuarie într-un mall din Pitești a fost finalizat. Urmează ca bătăușii să fie trimiși în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești. Bătălia i-a bulversat pe  cetățenii prezenți în ziua respectivă în centrul comercial din Pitești.

Tinerii, înarmați cu obiecte periculoase și puși pe distrus tot ceea ce le-a ieșit în cale, s-au războit pe fondul unui conflict apărut spontan. Până la sosirea oamenilor legii, care au fost alertați prin 112, beligeranții au părăsit teatrul de operații. Polițiștii au mai găsit la fața locului doar un participant de 25 de ani care nu a vrut să ofere anchetatorilor date despre persoanele implicate în bătălia ce a tulburat ordinea și liniștea publică și a dus la distrugerea unor piese de mobilier comercial.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției 4 Pitești, au fost identificați toți cei cei implicați în conflictul din mall. Așa cum am mai spus, 11 tineri cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, din Pitești, Budeasa și Mărăcineni.

În ziua de 15 ianuarie, polițiștii au executat o percheziție la domiciliul unui minor de 16 ani, din Budeasa, care ar fi avut asupra sa un obiect tăietor la momentul încăierării din centrul comercial. În aceeași zi, în baza mandatelor de aducere emise în cauză, polițiștii i-au depistat și condus la sediul subunității pe toți cei 11 tineri implicați în scandal și i-au reținut pentru 24 de ore. Ulterior, cei în cauză au fost prezentați în fața magistraților de la Judecătoria Pitești, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, față de fiecare dintre cei cercetați.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș

S-a dat peste cap cu mașina din cauza vitezei. Șoferul a fost găsit încarcerat

Publicat

pe

Pompierii argeșeni au intervenit astăzi, 27 octombrie 2026, la un accident rutier în comuna Albota, satul Cerbu. A fost vorba despre un autoturism care, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, s-a răsturnat pe partea carosabilă.

Militarii au fost nevoiți să folosească echipamentele de descarcerare pentru scoaterea șoferului din habitaclu. Victima, conștientă, acuza dureri la coloana cervicală. După acordarea primului ajutor medical la fața locului, bărbatul a fost transportat la spital.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Argeș

Tinere din România, ținute închise și obligate să se prostitueze în Germania

Publicat

pe

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, cercetează șapte persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism.

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu anul 2024, șase persoane au constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor femei. Cea de-a șaptea persoană s-a alăturat grupului infracțional în acest an. Patru dintre aceștia au recrutat și transportat în Germania mai multe fete, pe care le-au obligat să practice prostituția.

Membrii grupării postau pe diverse site-uri anunțuri cu victimele, în vederea atragerii de clienți. Aceștia și-au însușit sumele de bani obținute de persoanele vătămate din întreținerea de relații sexuale contra cost.

„Grupul infracțional, organizat pe criterii familiale, ar fi beneficiat în acțiunile sale de sprijinul unor alte două persoane, rude de gradul I cu liderul grupării. Acestea ar fi avut rolul de a transporta victimele din România în Germania, cât și de a le supraveghea pe parcursul desfășurării activității de prostituție.

Cei doi au închiriat imobile în Germania unde ar fi fost exploatate sexual persoanele vătămate, le-ar fi asigurat transportul pe teritoriul Germaniei, ar fi postat anunțuri cu acestea în vederea practicării prostituției și ar fi transferat din Germania în România o parte din sumele de bani obținute din activitatea infracțională.

Probele administrate au relevat că două dintre persoane ar fi avut, în principal, rolul de a recruta, prin metoda „loverboy”, tinere care proveneau din medii sociale defavorizate, cu care simulau relații de iubire și le convingeau să se deplaseze în Germania pentru a practica prostituția, sumele de bani obținute de acestea fiind însușite de membrii grupului infracțional organizat.

Totodată, două femei și un bărbat ar fi avut rolul de a spăla sumele provenite din activitatea infracțională, pe care le primeau prin sisteme de transfer numerar de la membrii grupului infracțional organizat sau de la persoanele vătămate și de a le disimula proveniența ilicită, prin transfer către alte persoane sau folosindu-i în interes personal.

Pentru a nu fi depistați de autoritățile din Germania, membrii grupării de criminalitate organizată ar fi folosit metoda „touring” și ar fi schimbat periodic locațiile în care își exploatau sexual victimele.

Din cercetări a mai reieșit că membrii grupului infracțional organizat ar fi avut legături infracționale și cu alte persoane, una dintre acestea fiind încarcerată în penitenciar, în altă cauză. Cea din urmă a și primit de la membrii grupului infracțional organizat sume de bani provenite din activitatea infracțională, în timp ce alte persoane ar fi obligat opt victime să practice prostituția”, se precizează într-un comunicat transmis de DIICOT.

Sub egida EUROJUST, între autoritățile române și cele germane a fost semnat un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team). Pe data de 22 octombrie 2026, polițiștii au executat 16 percheziții în județele Argeș și Constanța, la domiciliile persoanelor cercetate unde au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă. La descinderi au participat și 2 polițiști din cadrul K31 Augsburg – Germania, precum și un reprezentant Europol.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – S.C.T.P., alături de reprezentanți ai K1 Augsburg au efectuat, simultan, alte 4 percheziții domiciliare, în Augsburg. Tot pe 22 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea a șapte persoane.

La data de 23 octombrie 2026, magistrații Tribunalului Argeș au admis propunerea formulată de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești și au dispus arestarea preventivă a cinci dintre membrii grupării infracționale pentru 30 de zile. Alte două persoane au fost puse sub control judiciar.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite