Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice de la Răcari va fi preluat de Arhiepiscopia Târgoviștei

Publicat

pe

Astăzi – 5 februarie 2026, la Răcari, s-a desfășurat ședința de Consiliu Local. Atmosfera, un pic tensionată, dar nu mai mult ca de obicei. Ușoară tentă de democrație. Primarul Marius Caravețeanu, chiar dacă reprezintă PNL, partid care guvernează țara alături de PSD, în coaliție, aici, la Răcari, nu beneficiază de sprijinul social-democraților, dimpotrivă, îi fac opoziție la scară mare. AUR, cu un singur ales în forul legislativ local, mai ușor. Așa cum a spus alesul în ședința de astăzi, la Răcari, face politica comunității, dar, a recunoscut, nu este deloc de acord cu ceea ce se întâmplă sus. Diplomat, Dincă Mihalache!

Pe ordinea de zi, așa cum am precizat zilele trecute, proiecte de hotărâre de interes local. Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, și-a prezentat raportul de activitate. A vorbit edilul despre ce s-a făcut în localitate, despre proiectele aflate în derulare și despre ce ar urma să se realizeze. A amintit primarul în expozeul său și despre parcul fotovoltaic care va fi construit la Răcari și care, ca noutate, va dispune și de unitate de stocare a energiei electrice. Va intra în lucrări de reabilitare și modernizare și sediul Primăriei. Majoritatea străzilor din cartierele administrate de Primăria Răcari sunt reabilitate și asfaltate.

A urmat la cuvânt viceprimarul orașului Răcari, Mugurel Tănase, tot cu un raport de activitate. Mai subțire. Vicele a pus în discuție câinii fără stăpân, care au ajuns să creeze probleme localnicilor și autorităților locale. Se colaborează cu o firmă de ecarisaj. Este destul de costisitor din punct de vedere financiar. Capturarea unui patruped, a spus edilul, ajunge până la 1.700 de lei. Orașul dispune de un adăpost, dar are activitatea suspendată, trebuind să mai fie aduse îmbunătățiri padocurilor.

La acest capitol a intervenit și primarul Caravețeanu care a precizat că, atunci când se organizează campanii de sterilizare în regim de gratuitate, cetățenii nu prea se arată interesați să își aducă animalele pentru efectuarea sterilizărilor.

O altă problemă expusă de viceprimar în materialul său a reprezentat-o gunoaiele care sunt aruncate pe unde se nimerește. Educația încă nu este regină la Răcari, chiar dacă primarul Marius Caravețeanu este as în organizarea acțiunilor de ecologizare, de promovare a respectului față de natură și comunitate. De obicei, deșeurile de tot soiul sunt abandonate pe câmp, în canale de desecare, la margine de pădure sau de-a lungul drumurilor. Multe gunoaie provin de la cetățenii din satul Bălteni. Vecinătățile cu această așezare arată sub orice critică. Peste tot domnesc gunoaiele, resturi de la materialele plastice arse în vederea recuperării metalelor.

Șeful Poliției Răcari, subcomisarul Adrian Grigorescu, a vorbit despre activitatea subunității pe care o coordonează în vedere păstrării ordinii și liniștii publice, a respectării legalității și prevenirii faptelor antisociale. A pus în discuție comandantul Poliției Răcari problema violenței domestice, o adevărată plagă a societății care pare că se întinde ca o pecingine, pe fondul sărăciei, geloziei, al diferendelor familiale, dar, cum a mărturisit subcomisarul Grigorescu, se ajunge la astfel de agresiuni, în special, din cauza consumului de băuturi alcoolice.

A fost numită apoi, prin vot, la vedere, o comisie care să evalueze activitatea secretarului general al Consiliului Local. Au avut și consilierii PSD o propunere, dar a căzut la vot.

A urmat proiectul de hotărâre privind transmiterea în folosință gratuită a imobilului cu destinația „Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Răcari”, situat în orașul Răcari, sat Ghergani, Aleea Nucilor nr. 2, județul Dâmbovița, aparținând domeniului public al orașului Răcari, către Arhiepiscopia Târgoviștei, în parteneriat cu Fundația Catedrala Eroilor, pe o perioadă determinată.

Expunerea de motive a fost prezentată de primarul Marius Caravețeanu. A spus edilul că a primit cu bucurie, s-a simțit onorat de solicitarea Înalt Prea Sfinției Sale Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, de a prelua Căminul de Bătrâni din Gherghani. Marius Caravețeanu a făcut un scurt istoric al acestui așezământ de ocrotire socială care a apărut la Răcari ca urmare a închiderii căminului de la Săcuieni, comuna Gura Ocniței. A spus primarul că va preda centrul celei mai credibile instituții din România care este Biserica Ortodoxă.

La acest punct a luat cuvântul și consilierul PSD Ștefan Alexandru Florea, un opozant frenetic al primarului Marius Caravețeanu. Tânărul social democrat a dat citire, fără prea multe comentarii după, unui sondaj de opinie comandat de PSD Răcari având ca temă Centrul Social de la Răcari. Au vrut social-democrații să afle care este părerea cetățenilor din Răcari vizavi de măsura cedării instituției de ocrotire socială Arhiepiscopiei Târgoviștei. Conform sondajului, 63% din respondenți au opinat că centrul ar trebui să fie adminstrat de Consiliul Județean Dâmbovița, numai 9% dintre cei sondați au nominalizat Arhiepiscopia Târgoviștei. De asemenea, 88% dintre cei incluși în sondaj au spus că sunt de acord ca centrul să fie preluat de CJD, dacă serviciile oferite ar fi îmbunătățite.

A intervenit apoi consilierul AUR, Dincă Mihalache, care a pledat în favoarea cedării căminului de bătrâni pentru a fi administrat de Arhiepiscopie. A spus alesul AUR că nu crede în sondaje și că decizia este una bună și o susține. Va vota cu două mâini pentru preluarea centrului de la Gherghani de către reprezentanții Bisericii Ortodoxe. Poziția consilierului AUR l-a înfuriat puțin pe social democratul Alexandru Ștefan Florea. Aceasta i-a spus lui Dincă Mihalache că are două fețe. În traducere liberă, consilierul AUR se pare că nu a respectat până la capăt înțelegerea cu aleșii PSD. Coaliția între PSD și AUR la Răcari nu a ieșit!

A intervenit Marius Caravețeanu pentru a întrerupe dialogul dintre cei doi consilieri care putea deveni mai tensionat. Alexandru Ștefan a mai avut o replică adresată edilului Caravețeanu. A mărturisit în ședință că și el ar fi votat cu două mâini preluarea centrului social de către Biserică, dar nu o face pentru că este convins că primarul Caravețeanu își va băga coada și după preluare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.

Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.

„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Președintele CJ Dâmbovița răspunde acuzațiilor lansate de adversarii politici: USR Dâmbovița, mult zgomot, puține rezultate!

Publicat

pe

Liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a răspuns pertinent unor atacuri lansate de reprezentanții USR Dâmbovița, care, acum, când nu mai sunt la guvernare, perioadă tristă în care au dat peste cap viața socială și economică a României, s-au găsit să critice proiectele de infrastructură absolut necesare în procesul de dezvoltare a județului Dâmbovița.

„Când nu ai realizări concrete pentru Dâmbovița, încerci să acoperi lipsa lor prin atacuri politice și acuzații”, a spus Corneliu Ștefan.

A precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că USR-iștii critică, dar par să fi uitat de propriile decizii și responsabilități. Amintește Corneliu Ștefan despre proiectul de reabilitare și modernizare la patru benzi a DN 71, Bâldana -Târgoviște, întârziat de deciziile luate de miniștrii USR.

„Pe 30 decembrie 2020, după ani de pregătiri, avize și licitații, era semnat contractul pentru lărgirea DN 71 la patru benzi. La numai două săptămâni, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă, CNAIR anunța rezilierea contractului. Consecința? O nouă întârziere pentru un proiect așteptat de zeci de ani de dâmbovițeni! Abia în ianuarie 2023 a fost semnat un nou contract. Iar astăzi, reprezentanții USR vin să dea lecții despre ritmul lucrărilor! Înainte să arătați cu degetul, explicați ce s-a întâmplat în ianuarie 2021”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD Dâmbovița.

USR-iștii, în ultima perioadă, au orientat tirurile comentariilor cu tentă politica spre stadiul lucrărilor și modul în care se lucrează la modernizarea DN 71. Corneliu Ștefan le răspunde că tot ceea ce se execută pe acest șantier, premieră în județul Dâmbovița, după decenii la rând de așteptare, stadiul lucrărilor, validate de supervizor, indică un progres fizic de 42%. A mai precizat Corneliu Ștefan că la Bâldana lucrările sunt încheiate, iar la nord de localitatea Conțești se circulă deja pe porțiuni noi de drum. Le-a mai adus aminte președintelele Consiliului Județean Dâmbovița USR-iștilor că proiectul privind Drumul Expres București -Târgoviște, investiție la fel de importantă pentru economia județului care va fi realizată în următorii ani, este un obiectiv pe care l-a susținut de la început.

„Eu am lansat și am susținut ideea Drumului Expres București – Târgoviște, încă din august 2020! Nu am descoperit acest proiect ieri și nu am început să vorbesc despre el din oportunism politic! Am lansat și promovat ideea încă din august 2020. Am inclus proiectul în Masterplanul de Dezvoltare al Județului Dâmbovița. Am solicitat oficial introducerea lui în Planul Investițional 2020–2030. Am susținut permanent necesitatea unei legături rapide între Târgoviște, București și Autostrada A0”, a adăugat Corneliu Ștefan în textul de răspuns la divagațiile reprezentanților USR.

A mai ținut să precizeze președintele Consiliului Județean Dâmbovița că nu a pus niciodată drumul expres în competiție cu modernizarea DN71, Bâldana – Târgoviște.

„Am susținut ambele investiții și voi continua să le susțin! Dâmbovița are nevoie de un DN 71 modernizat, sigur și adaptat traficului actual, dar și de un drum expres care să asigure o conexiune rapidă cu Bucureștiul și A0. Aceste proiecte nu se exclud. Se completează și sunt esențiale pentru dezvoltarea județului”, a scris Corneliu Ștefan.

Acuzele USR-iștilor cum că PSD ar fi blocat realizarea drumului expres Târgoviște – București sunt, de asemenea, respinse de președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan le cere dovezi concrete despre această situație invocată, nu simple declarații politice.

„Proiectul se află în procedura pentru obținerea acordului de mediu, iar lipsa unor comunicări recente din partea CNAIR trebuie clarificată”, a răspuns liderul PSD Dâmbovița.

Corneliu Ștefan le solicită reprezentanțiilor USR Dâmbovița să nominalizeze măcar un singur proiect major de infrastructură, cu finanțare, lucrări și rezultate concrete pe care partidul lor, cât timp s-a aflat la putere, l-a adus în județ.

„Nu postări pe Facebook. Nu atacuri politice. Nu declarații! Un proiect concret! Dâmbovițenii au nevoie de investiții, nu de scandaluri politice! Eu am susținut modernizarea DN 71 și am promovat Drumul Expres București – Târgoviște încă din 2020. Nu îmi schimb poziția în funcție de interesele politice ale momentului! Voi continua să susțin ambele investiții, pentru că dezvoltarea județului Dâmbovița este mai importantă decât orice dispută. Vorbesc despre proiecte pe care le-am susținut și pentru care am făcut demersuri concrete. USR să spună ce a făcut pentru Dâmbovița”, a mai transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite