POLITIC
Declarație șoc a fostului ministru Sebastian Burduja: La stat lucrează incompetenți!

Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, actualmente consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a comis-o rău de tot. Și-a pus în cap poporul bugetar. Declarația sa neinspirată a deranjat Sindicatul din Aparatul de lucru al Guvernului care a luat imediat poziție, ba chiar l-a reclamat pe liberal la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Scandalul a fost declanșat în urma unui interviu pe care Sebastian Burduja l-a acordat publicației „Adevărul” unde și-a dat drumul la gură. Ce-o fi fost cu el?!
A spus fostul ministru că „la stat lucrează trei tipuri de oameni: incompetenți, atâta fac ei. Ei merită, efectiv, 1.000 de euro, 800 de euro, dar nici n-ai ce face cu ei. Oameni care-și completează veniturile din surse ilegale, deci, hoți, pentru că nu pot trăi din 800-1000 de euro, sau oameni nebuni”.
Astea au fost vorbele prin care Sebastian Burduja i-a deranjat pe angajații de la stat, încât se treziră reclamat și la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru că a adus atingere demnității și a creat un cadru degradant pentru angajații din sectorul public.
POLITIC
Victor Ponta este propus premier de Grupul parlamentar „Uniți pentru România”

Surpriză în plină criză politică! Deputatul de Dâmbovița, Victor Ponta, devenit membru al Grupului parlamentar „Uniți pentru România”, a fost propus pentru preluarea funcției de premier al României.
„Sunt onorat și recunoscător pentru încrederea colegilor mei din Grupul „Uniți pentru România”. Sunt convins că propunerea lor a fost făcută cu cele mai bune intenții, pentru a oferi o soluție serioasă crizei politice și nevoilor românilor.
Bineînțeles că, dacă mi se va cere, așa cum am făcut și în 2012, nu voi refuza niciodată să îmi asum poziții sau responsabilități pentru binele României! Decizia aparține Președintelui României”, a spus Victor Ponta.

POLITIC
Crin Antonescu s-a dezlănțuit împotriva foștilor colegi strânși la congresul extraordinar al PNL

Crin Antonescu, fost președinte PNL și candidat perdant al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 2025, s-a dezlănțuit împotriva foștilor colegi de partid adunați în ceea ce el a numit „congresul trădătorilor”. A scris Crin Antonescu pe pagina sa de Facebook că, în 36 de ani de politică, nu a văzut niciodată ceva mai potrivit cu termenul „trădare” decât Congresul extraordinar al PNL desfășurat la Pavilionul Expozițional Romexpo din București.
„Atâta impostură, atâta nerușinare, atâta josnicie și, într-un cuvânt, atâta trădare n-am văzut niciodată. Trădare prin falsificarea, în cel mai pur stil comunist, a istoriei. Se invocă, la fiecare pas, istoria și continuitatea PNL, dar sunt invitați doar foștii președinți care au trădat PNL pentru Băsescu – Stoica, Stolojan sau pentru Nicușor – Orban.
Tăriceanu, sub al cărui guvern România a intrat în Uniunea Europeană și care l-a lansat în politică pe Bolojan, nu a existat. Eu candidat, chipurile, al PNL Bolojan la președinție, acum un an, nu am existat. Da, nu mai suntem membri ai PNL. Dar nici saltimbancul răcnitor Orban nu mai e. El, însă, dat afară și de Nicușor, răcnește ce trebuie. Dar n-au existat nici Florin Cîțu, nici Nicolae Ciucă, și el candidat la președinție al PNL. Ne-au decupat din fotografie ca Oana Gheorghiu pe Nicușor.
Trădare prin tăcerea josnică a vechilor liberali prezenți în sală atunci când unul ca Sighiartău, copil de mingi pe la greii băsismului în epoca de aur, face istoria celor 37 de ani ai PNL. La fel, domnul Ciucu vorbește despre raporturile politicieni-partide-sistem, servicii, justiție. Vorbește frumos. Parcă mă aud pe mine în 2009. Atâta că, de atunci până azi, domnul Ciucu a „luptat” alături de Monica Macovei, de Băsescu și de toate elementele declasate moral, propaganda băsistă / hashtag, care au distrus câtă democrație exista în România”, a scris Crin Antonescu.
A remarcat fostul liberal în discursul lui Ilie Bolojan o „demagogie zornăitoare și mincinoasă”. A mai spus Antonescu că Bolojan este un prim-ministru catastrofal în toate privințele, care „n-are niciun gând, nicio idee și niciun sentiment pentru omul concret, întreprinzător, salariat, pensionar, elev sau student. Are treabă doar cu PSD, într-un sens și cu Rheinmetall, în altul.
„Trădare prin minciunile despre „meritocrație”, pentru că două sunt criteriile de selecție ale echipei Bolojan: băsismul ieri / sorosismul azi și mediocritatea. Singurul exceptat de la CV-ul băsist e eternul „reformist” Motreanu. Setea de reformă a lui Motreanu, nelipsit de 7 ani din toate conducerile PNL decupate azi din istorie, e singura garanție că „revoluția Bolojan” prețuiește și experiența. Experiența mediocrității, a lașității și a oportunismului”, a mai adăugat Crin Antonescu în textul plin de indignare pe care l-a postat pe Facebook.
ACTUALITATEacum 4 zileTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum o săptămână62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
Dâmboviţaacum o săptămânăPrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
ACTUALITATEacum o săptămânăAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
Dâmboviţaacum 4 zileTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital
Dâmboviţaacum o săptămână24 de șoferi de autocisterne petroliere, reținuți de polițiștii dâmbovițeni
ACTUALITATEacum o săptămânăModalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămână„Vara campionilor”, maraton cultural, artistic și sportiv la Gura Ocniței!























