Dâmboviţa
PSD Dâmbovița a demarat o nouă etapă de analiză și evaluare a organizațiilor locale

Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, ține organizația în priză, concentrată la problemele sociale, administrative și economice ale județului. Și, în astfel de procese de management politic, comunicarea este una dintre cele mai importante componente. Tocmai de aceea, Corneliu Ștefan a deschis seria întâlnirilor cu reprezentanții filialelor zonale din județ, pentru a le asculta opiniile și pentru a alcătui împreună strategia pentru perioada următoare.
Ieri – 18 februarie 2026, liderul PSD Dâmbovița i-a convocat la discuții pe membrii din zonele Pucioasa, Fieni și pe cei din localitățile de pe Valea Dâmboviței.
„Am intrat într-o etapă de analiză internă. Evaluăm fiecare organizație în parte, nivelul de implicare, modul de lucru și rezultatele, atât administrative, cât și politice. Unde lucrurile funcționează bine, consolidăm. Unde este nevoie, intervenim și reorganizăm, cu decizii asumate și obiective precise. PSD Dâmbovița și-a demonstrat forța și seriozitatea cel mai bine prin victoria obţinută la alegerile locale din județ. Iar câștigarea de anul trecut a Primăriei orașului Găești reconfirmă că suntem o organizație puternică, mereu conectată la realitățile din fiecare comunitate. Tocmai de aceea, avem responsabilitatea să fim eficienți în fiecare localitate și mai clari în decizii, răspunzând prompt nevoilor dâmbovițenilor”, a precizat Corneliu Ștefan.

A mai spus președintele PSD Dâmbovița că este absolut necesar ca structurile locale ale partidului să fie întărite și pregătite pentru etapa următoare, reprezentată de alegerile locale. Corneliu Ștefan vrea ca PSD Dâmbovița să intre în viitoarele confruntări electorale cu oameni competenți și respectați în comunitățile lor, capabili să ducă mai departe proiecte concrete pentru fiecare localitate.
De precizat că, zilele trecute, la sediul PSD din Târgoviște, a avut loc o ședință în cadrul căreia a fost reales în funcția de președinte al PES Dâmbovița pentru următorii 4 ani consilierul județean Constantin Ionuț Constantin.
„Constantin Ionuț Constantin și echipa lui au primit încă un mandat, după aproape patru ani în care s-a muncit serios. Este un semn clar de încredere din partea colegilor lor și, în același timp, o responsabilitate în plus pentru perioada care urmează”, a precizat Corneliu Ștefan – liderul PSD Dâmbovița.
Șeful social democraților dâmboviţeni a apreciat faptul că la întâlnirea de realegere a președintelui PES au fost prezenți foarte mulți tineri ancorați în realitate, implicați, dornici să își asume responsabilități și să vină cu propuneri clare ce vizează activitatea ce urmează a fi desfășurată.

„Politica are nevoie de astfel de generații! Felicitări pentru mandat și succes echipei. Iar tinerilor care au ales să se implice: rămâneți la fel de consecvenți și de serioși”, a transmis Corneliu Ștefan – prim vicepreședinte PSD la nivel național.
ADMINISTRAŢIE
Cornel Coman, primar Pietrari: Vom continua investițiile în infrastructură, educație și utilități

Pentru comunitățile mici, asigurarea finanțării proiectelor de dezvoltare constituie întotdeauna o problemă, chiar și când vorbim de accesarea fondurilor nerambursabile – europene, guvernamentale sau județene, întrucât au nevoie de resurse bănești proprii pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile. Asta dacă nu cumva programul respectiv impune și o cotă obligatorie de cofinanțare! Chiar și doar 1% din valoarea unui proiect mare înseamnă extrem de mult atunci când nu ai bani, motiv pentru care investițiile se concretizează într-un ritm ce nemulțumește pe toată lumea, de la primar la cetățeni.
Este și cazul comunei Pietrari, din județul Dâmbovița. Edilul Cornel Coman este primul care își reproșează că nu reușește să miște lucrurile mai repede. Da, poate să spună, la jumătatea mandatului câștigat la alegerile din 2024, că a modernizat drumuri, că a achiziționat un tractor, un miniexcavator și utilaje pentru lucrări de gospodărire locală în regie proprie, dar și un microbuz școlar nou, că a dotat comuna cu mobilier smart, stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și sisteme de supraveghere video, că a dezvoltat servicii sociale în sprijinul persoanelor vulnerabile, că a asigurat funcționarea a două pompe de apă pentru agricultori, să-și poată întreține plantațiile pomicole, că a reanimat activitatea culturală și sportivă și a pus la punct unitățile de învățământ.
Din păcate, din cauza unui constructor neserios, nu a fost încă finalizat sistemul de alimentare cu apă potabilă și aceasta este investiția care contează cel mai mult. Cât privește construirea unui pod nou la intrare în satul Valea, lucrările sunt blocate întrucât Guvernul a schimbat regulile în timpul jocului, în sensul că s-a introdus cotă de cofinanțare din partea primăriilor. Asta după ce, o perioadă de timp, proiectele implementate prin Programul „Anghel Saligny” au fost blocate! Ne-a spus edilul Cornel Coman că, pentru a reduce cheltuielile de funcționare, administrația publică locală de la Pietrari lucrează la un proiect care vizează producerea de energie electrică prin panouri fotovoltaice. Se vor achiziționa și capacități de stocare a curentului electric, pentru ca energia produsă să poată fi folosită pentru asigurarea consumului în instituțiile subordonate Primăriei și pentru iluminatul public.
„Le mulțumesc cetățenilor pentru încrederea acordată și pentru răbdare. Vom continua să investim în infrastructură, educație și utilități, în toate domeniile care contribuie la dezvoltarea comunității noastre. Realizăm fiecare proiect cu gândul la creșterea calității vieții locuitorilor comunei. Sunt convins că, prin muncă, seriozitate și colaborare, putem transforma proiectele pe care ni le-am propus în realitate. Îmi doresc să construim împreună o comună modernă, curată și primitoare. Rămân un primar deschis dialogului, preocupat de problemele oamenilor și implicat în găsirea celor mai bune soluții pentru comuna Pietrari”, ne-a declarat edilul Cornel Coman.
ADMINISTRAŢIE
Consiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb

Consiliului Județean Dâmbovița a venit în sprijinul administrației comunei Râul Alb, pentru continuarea unei investiții indispensabile acestei mici comunități din partea de nord-vest a județului. Vorbim de extinderea sistemului de alimentare cu apă care, din lipsă de fonduri, a fost blocată o perioadă destul de lungă.
Acum, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, unitatea administrativ teritorială Râul Alb se asociază cu CJD în vederea realizării unei rețele de aducțiune a apei care să treacă pe teritoriul comunei Bărbulețu. De precizat că Râul Alb, una dintre cele mai mici comune din județul Dâmbovița, ca număr de locuitori, își formează greu bugetul local, ținând cont că în această localitate nu prea există investitori, agenți economici, resurse care să contribuie la sporirea fondurilor destinate funcționării și dezvoltării. În acest UAT, cam toate proiectele s-au materializat cu dificultate și, neapărat cu sprijin financiar județean, guvernamental sau prin fonduri europene nerambursabile.
ADMINISTRAŢIEacum 19 oreCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum o săptămânăCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 6 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 2 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum 6 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea


























