Dâmboviţa
Finta: Adolescentă de 16 ani, prinsă la volan deși nu poseda permis de conducere

Două tinere din comuna Finta, județul Dâmbovița, una de 16 ani, cealaltă de 18 ani, vor trebui să de-a socoteală în fața legii pentru un moment de nesăbuință. Adolescentele sunt cercetate penal pentru săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice.
Practic, tânăra de 18 ani, probabil a vrut să își arate prietenia pentru fata de 16 ani drept pentru care i-a permis acesteia, care nu deținea permis de conducere, să se urce la volanul mașinii sale. Au avut ghinion. Noaptea trecută, în jurul orei 01:00, în timp ce se plimbau prin comună, pe DJ720 A, în satul Gheboaia, au avut neșansa să fie oprite de un echipaj de la Biroul Rutier.
ANUNŢURI
Oprire furnizare apă în comuna Nucet, județul Dâmbovița

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Nucet, marți – 10 noiembrie 2026, între orele 08:00-23:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ANUNŢURI
Oprire furnizare apă în Văleni Dâmbovița, sat Mesteacăn

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Mesteacan, din comuna Văleni Dâmbovița, luni – 9 noiembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 4 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum 21 de orePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o ziȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























