ADMINISTRAŢIE
CJ Dâmboviţa solicită să-i fie transferați de la Prahova 6 km de drum montan

Astăzi – 24 februarie 2026, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Dâmbovița. Pe ordinea de zi, 18 proiecte de hotărâre. Au trecut cu unanimitate de voturi aproape toate proiectele. A fost unul singur la care consilierii AUR s-au abținut. Este vorba de modificarea Hotărârii CJD privind participarea județului Dâmbovița la Programul privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat.
După cum a explicat directorul executiv Diana Poșchină, de modificarea numărului de microbuze electrice și hibrid ce urmează a fi achiziționate, de la 17 la 25, dintre care 15 electrice și 10 hibrid, vor beneficia unitățile de învățământ din mediul urban și rural al județului Dâmbovița. S-a stabilit acest număr de microbuze în urma unui studiu de piață realizat în cursul lunii ianuarie, 2026.
Consilierul județean AUR Sorin Sandu era nelămurit. Nu știa dacă vechiul contract s-a reziliat sau nu. Mai mult, acesta a dorit să le fie pus la dispoziție și studiul de piață.
Președintele CJD Corneliu Ștefan a venit cu lămuririle suplimentare. A spus șeful administrației publice județene că se face confuzie între finanțare și achiziție. Contractul de finanțare cu Administrația Fondului de Mediu nu a fost reziliat. Doar contractul de furnizare a fost reziliat!
„Noi avem o sumă fixă prevăzută în contractul de finanțare între CJD și Administrația Fondului de Mediu. În urma studiului de piață, suma respectivă a fost împărțită la numărul de microbuze. Ca să înțelegem de ce s-a ajuns la acel număr de microbuze. Avem două studii de piață, pentru cele două contracte de finanțare, pe PNRR și AFM”, a explicat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
După încheierea procedurii de vot, Corneliu Ștefan a ținut să adauge că trebuie spus dâmbovițenilor că reprezentanții AUR s-au abținut la proiectul de hotărâre privind achiziționarea de microbuze electrice pentru copiii din județul Dâmbovița.
Că tot suntem la capitolul microbuze școlare electrice, la poziția 5, aleșii județeni au votat în unanimitate transferul unui microbuz cu capacitatea de 8+1 locuri către Primăria Corbii Mari. Procedura a putut fi încheiată datorită renunțării la acest mijloc de transport de către administrația publică locală de la Butimanu.
Proiectul de hotărâre de la punctul 15, privind acceptul utilizării unor terenuri aparținând DJ601A și DJ711A către orașul Răcari, în vederea realizării obiectivului „Pistă de biciclete, alei pietonale și străzi” a fost retras de pe ordinea de zi. După cum a precizat Corneliu Ștefan, este necesară mai întâi o analiză exactă a lucrărilor efectuate pe DJ 711A.

O inițiativă importantă pentru județul Dâmbovița, respectiv componenta de infrastructură rutieră către Platoul Peștera – Padina, s-a aflat la poziția 11. Este vorba de Proiectul de hotărâre privind formularea cererii de trecere a unui sector aparținând drumului județean DJ 713 din domeniul public al județului Prahova în domeniul public al județului Dâmbovița. Este vorba de un tronson de 6 km. Motivele pentru care este nevoie de acest transfer au fost prezentate de Vasile Dinu, directorul Serviciului Specializat din cadrul CJD. A spus Dinu că, în momentul de față, accesul în zona montană a Dâmboviței, respectiv zona Padina – Peștera se realizează pe un singur traseu, DJ 713 Sinaia – Cabana Dichiu, sector de drum din care primii 6 km sunt în administrarea Consiliului Județean Prahova, DJ 713B, Dichiu – Zănoaga, și DJ 714, Zănoaga – Telecabină – Salvamont Dâmbovița.
Varianta utilizată în mod curent, mai ales în anotimpul rece, pentru această zonă, pe traseul DJ714, Sanatoriul Moroieni – Zănoaga, nu mai poate fi tranzitată. În luna decembrie, s-au produs în anumite perimetre de drum alunecări masive de teren care au condus la închiderea circulației. În acest context, dat fiind că administrarea celor 6 km din DJ 713 care duce spre Platoul Peștera – Padina, parte a județului Dâmbovița, unde se află obiectivele turistice de interes județean și național, este realizată de Consiliul Județean Prahova, se propune aprobarea trecerii celor 6 km de drum în administrarea CJ Dâmbovița. Perioada propusă este de 5 ani, timp în care, Consiliul Județean Dâmbovița va putea implementa, în conformitate cu legislația în vigoare, proiectul de reabilitare și modernizare a întregului traseu spre inima Bucegilor, inclusiv porțiunea de traseu a DJ 714, afectată de alunecările de teren. Proiectul a beneficiat de voturile tuturor consilierilor județeni.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.
Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.
„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.
ADMINISTRAŢIE
Președintele CJ Dâmbovița răspunde acuzațiilor lansate de adversarii politici: USR Dâmbovița, mult zgomot, puține rezultate!

Liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a răspuns pertinent unor atacuri lansate de reprezentanții USR Dâmbovița, care, acum, când nu mai sunt la guvernare, perioadă tristă în care au dat peste cap viața socială și economică a României, s-au găsit să critice proiectele de infrastructură absolut necesare în procesul de dezvoltare a județului Dâmbovița.
„Când nu ai realizări concrete pentru Dâmbovița, încerci să acoperi lipsa lor prin atacuri politice și acuzații”, a spus Corneliu Ștefan.
A precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că USR-iștii critică, dar par să fi uitat de propriile decizii și responsabilități. Amintește Corneliu Ștefan despre proiectul de reabilitare și modernizare la patru benzi a DN 71, Bâldana -Târgoviște, întârziat de deciziile luate de miniștrii USR.
„Pe 30 decembrie 2020, după ani de pregătiri, avize și licitații, era semnat contractul pentru lărgirea DN 71 la patru benzi. La numai două săptămâni, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă, CNAIR anunța rezilierea contractului. Consecința? O nouă întârziere pentru un proiect așteptat de zeci de ani de dâmbovițeni! Abia în ianuarie 2023 a fost semnat un nou contract. Iar astăzi, reprezentanții USR vin să dea lecții despre ritmul lucrărilor! Înainte să arătați cu degetul, explicați ce s-a întâmplat în ianuarie 2021”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD Dâmbovița.
USR-iștii, în ultima perioadă, au orientat tirurile comentariilor cu tentă politica spre stadiul lucrărilor și modul în care se lucrează la modernizarea DN 71. Corneliu Ștefan le răspunde că tot ceea ce se execută pe acest șantier, premieră în județul Dâmbovița, după decenii la rând de așteptare, stadiul lucrărilor, validate de supervizor, indică un progres fizic de 42%. A mai precizat Corneliu Ștefan că la Bâldana lucrările sunt încheiate, iar la nord de localitatea Conțești se circulă deja pe porțiuni noi de drum. Le-a mai adus aminte președintelele Consiliului Județean Dâmbovița USR-iștilor că proiectul privind Drumul Expres București -Târgoviște, investiție la fel de importantă pentru economia județului care va fi realizată în următorii ani, este un obiectiv pe care l-a susținut de la început.
„Eu am lansat și am susținut ideea Drumului Expres București – Târgoviște, încă din august 2020! Nu am descoperit acest proiect ieri și nu am început să vorbesc despre el din oportunism politic! Am lansat și promovat ideea încă din august 2020. Am inclus proiectul în Masterplanul de Dezvoltare al Județului Dâmbovița. Am solicitat oficial introducerea lui în Planul Investițional 2020–2030. Am susținut permanent necesitatea unei legături rapide între Târgoviște, București și Autostrada A0”, a adăugat Corneliu Ștefan în textul de răspuns la divagațiile reprezentanților USR.
A mai ținut să precizeze președintele Consiliului Județean Dâmbovița că nu a pus niciodată drumul expres în competiție cu modernizarea DN71, Bâldana – Târgoviște.
„Am susținut ambele investiții și voi continua să le susțin! Dâmbovița are nevoie de un DN 71 modernizat, sigur și adaptat traficului actual, dar și de un drum expres care să asigure o conexiune rapidă cu Bucureștiul și A0. Aceste proiecte nu se exclud. Se completează și sunt esențiale pentru dezvoltarea județului”, a scris Corneliu Ștefan.
Acuzele USR-iștilor cum că PSD ar fi blocat realizarea drumului expres Târgoviște – București sunt, de asemenea, respinse de președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan le cere dovezi concrete despre această situație invocată, nu simple declarații politice.
„Proiectul se află în procedura pentru obținerea acordului de mediu, iar lipsa unor comunicări recente din partea CNAIR trebuie clarificată”, a răspuns liderul PSD Dâmbovița.
Corneliu Ștefan le solicită reprezentanțiilor USR Dâmbovița să nominalizeze măcar un singur proiect major de infrastructură, cu finanțare, lucrări și rezultate concrete pe care partidul lor, cât timp s-a aflat la putere, l-a adus în județ.
„Nu postări pe Facebook. Nu atacuri politice. Nu declarații! Un proiect concret! Dâmbovițenii au nevoie de investiții, nu de scandaluri politice! Eu am susținut modernizarea DN 71 și am promovat Drumul Expres București – Târgoviște încă din 2020. Nu îmi schimb poziția în funcție de interesele politice ale momentului! Voi continua să susțin ambele investiții, pentru că dezvoltarea județului Dâmbovița este mai importantă decât orice dispută. Vorbesc despre proiecte pe care le-am susținut și pentru care am făcut demersuri concrete. USR să spună ce a făcut pentru Dâmbovița”, a mai transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























