ACTUALITATE
CJ Dâmbovița: Programul lucrărilor la infrastructura rutieră din județ în perioada 2 – 8 martie 2026

Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că în perioada 2 – 8 martie 2026 va efectua, prin societățile comerciale de profil, următoarele lucrări de infrastructură rutieră:
1. Întreținerea curentă a drumurilor județene specifică sezonului rece, iarna 2025 – 2026 – combatere a poleiului și deszăpezire, în funcție de condițiile meteorologice.
2. Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 712 Pucioasa – Brănești – Vulcana-Pandele – Șotânga – Târgoviște (LOT 1)
3. Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 720A Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu – DN 1A (LOT 3)
4. Drum de legătură pentru creșterea accesibilității în zona urbană a orașului Găești
5. Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 720C Gura Ocniței – Ocnița, și DJ 720A, Gura Ocniței – Adânca (LOT 2)
ATENŢIE! BULETIN RUTIER
1. Circulația publică pe drumul județean DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Peștera, comuna Moroeni – sectorul pietruit, km 5+000 – km 21+000, Sanatoriul Moroeni – Scropoasa – Zănoaga este închisă, drumul fiind afectat de alunecări de teren.
Circulația pe podul peste Ialomița, la km 31+118, la intrarea în platoul Padina, comuna Moroeni, este restricționată pentru vehiculele cu masă mai mare de 3,5 t, din cauza suprastructurii avariate a acestei construcții. Recomandăm respectarea cu strictețe a semnalizării rutiere.
2. Drumul județean DJ 714A, în zona km 7+800, în amonte de podul peste pârâul Brătei, are un sector afectat de alunecări de teren, acestea reprezentând un pericol pentru circulația rutieră. Recomandăm deplasarea cu atenție în această zonă, precum și respectarea semnificației semnalizării rutiere.
3. Circulația vehiculelor cu masă mai mare de 3,5 t pe DJ 719, sectorul intersecție DN 72 – Răzvad și sectorul intersecție cu str. Magrinii (Târgoviște), este restricționată.
4. Circulaţia publică pe podul de pe DJ 702A peste râul Argeş, la Pătroaia, comuna Crângurile, este închisă. Variantele ocolitoare sunt drumurile locale.
5. Sectoarele de drumuri judeţene care prezintă degradări şi alte pericole:
– DJ 701B Tărtășești – Ciocănești – Crevedia
– DJ 702A Mănești – Potocelu
– DJ 710 Pucioasa – Bezdead, sectoare de drum îngustat și avariat în zona Miculești – Măgura – Bezdead
Facem următoarele recomandări participanţilor la trafic:
Se va circula cu atenţie, cu viteză redusă în zonele semnalizate cu indicatoare care avertizează că drumul are denivelări, viteza trebuind adaptată la starea părţii carosabile.
Recomandăm ca deplasările pe traseele montane să se realizeze cu autovehicule echipate corespunzător şi, totodată, să se acorde o atenţie sporită deplasărilor în zonele cu drum îngustat, în zonele cu alunecări de teren şi unde există posibilitatea de dislocare de anrocamente.
Vă rugăm să vă informați în prealabil în legătură cu condițiile meteorologice din zona montană, mai ales în perioadele de atenționare de vreme rea, prin intermediul Administrației Naționale de Meteorologie.
Semnificațiile indicatoarelor rutiere de informare, semnalizare și reglementare trebuie respectate cu rigurozitate.
Detalii suplimentare privind situaţia sectoarelor amintite puteți obține de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa – Direcţia Tehnică, telefon 0245 207624, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 16:00.
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița
ACTUALITATE
S-au deschis înscrierile! Forumul Fondurilor și Finanțărilor pentru IMM-uri. Târgoviște, 24 septembrie 2026

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița vă invită la o zi întreagă dedicată unei întrebări esențiale pentru orice IMM: De unde îți finanțezi următoarea investiție și ce trebuie să pregătești de pe acum?
Patru paneluri, cu specialiști, studii de caz și sesiuni de întrebări:
- Harta finanțărilor 2021–2027 — Programul Regional Sud-Muntenia, digitalizare, eficiență energetică, internaționalizare. Ce apeluri sunt deschise acum și ce urmează.
- Finanțările europene după 2027 — bugetul 2028–2034, inteligență artificială, tranziție energetică, simplificarea accesării fondurilor.
- De la grant la investiție — contribuția proprie, TVA-ul, creditele-punte, garanțiile. Ce faci concret după ce ai câștigat proiectul.
- Inteligența artificială pentru decizii de business* — verificarea partenerilor, avertizare timpurie privind riscul de neplată, prognoza cash-flow-ului.
Lista vorbitorilor va fi anunțată în zilele următoare.
24 septembrie 2026
09:00 — 16:30
Universitatea Valahia din Târgoviște, Centrul Internațional de Conferințe (Corpul K), Sala Roșie
Taxa de participare: 300 lei + TVA. Include accesul la toate panelurile, mapa evenimentului, coffee break și prânz de lucru.
Tarif early bird: 250 lei + TVA pentru înscrierile confirmate până la 15 septembrie.
Membrii CCIA Dâmbovița beneficiază de tariful de 250 lei + TVA pe toată perioada înscrierilor.
Locurile sunt limitate!
Înscrieri: https://forms.gle/ECYa8Vy8xbVwyPHUA
info@cciadb.ro | 0245.210.318
ACTUALITATE
Târgoviște. Nu rata expoziția de arhitectură și machete organizată de Zilele Cetății 2026!

Ordinul Arhitecților din România – Filiala Muntenia Vest organizează și anul acesta, de Zilele Cetății Târgoviște, o expoziție de arhitectură și machete, în fața Școlii Populare de Artă (Centrul Vechi).
„Ne dorim ca arhitectura să nu rămână doar în spațiul profesional, ci să fie văzută, înțeleasă și discutată de comunitate. Prin amabilitatea autorităților locale târgoviștene și a domnului primar Cristian Stan am fost cuprinsi in programul manifestarilor dedicate Zilelor Cetății, iar expoziția organizată este, de fiecare dată, o ocazie de a aduce proiectele arhitecților mai aproape de oameni și de a vorbi despre felul în care arhitectura influențează orașele și viața noastră de zi cu zi”, spune arh. Dumitru Barbu – președintele Filialei OAR Muntenia Vest.
Vizitatorii vor putea descoperi, în perioada 4 – 6 septembrie 2026, o selecție de proiecte prezentate în cadrul Bienalei de Arhitectură Oltenia – Muntenia (OM), o expoziție dedicată celor 25 de ani de existență a Ordinului (care se împlinesc anul acesta), precum și machete și materiale care oferă publicului o perspectivă asupra modului în care arhitectura contribuie la transformarea și definirea spațiului construit.
„Expoziția își propune să aducă arhitectura mai aproape de oameni și să creeze un dialog firesc între profesioniști, comunitate și oraș. Într-un loc în care istoria Târgoviștei se întâlnește cu viața cotidiană, proiectele expuse oferă prilejul unei priviri asupra arhitecturii contemporane și asupra diversității ideilor și soluțiilor propuse de arhitecți”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
Dâmboviţaacum 2 zileTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
Argeșacum 4 zileBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
Dâmboviţaacum 5 zileMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
ACTUALITATEacum 19 oreDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăVicepreședinte PSD Dâmbovița: Nu prin tăieri rezolvi deficitul. Doar PSD poate găsi soluții de ieșire din această criză!



























