Argeș
Administratorii unei firme din Argeș, cercetați pentru ucidere din culpă și mărturie mincinoasă

Un bărbat de 57 de ani și o femeie de 52 de ani, administratorii unei firme din județul Argeș, sunt cercetați în stare de control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și distrugere din culpă, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în data de 20 noiembrie 2024, la punctul de lucru din comuna Bradu al societății comerciale pe care o administrau, funcționa o instalație tehnologică de prelucrare a combustibililor solizi, lichizi, gazoși și produse derivate, deși unitatea în cauză nu deținea autorizațiile legale necesare. În aceste împrejurări, în acea zi, în jurul orei 15:30, a avut loc un incendiu urmat de o explozie, iar un bărbat de 57 de ani, din comuna Bănești, județul Prahova, angajat fără forme legale, a suferit multiple leziuni în urma cărora, în ziua de 25 noiembrie 2024, a decedat.
„Totodată, societatea, prin administratorul în drept și prin administratorul în fapt, nu a luat, la data producerii evenimentului, măsurile legale de securitate și sănătate cu privire la angajații săi, conform Legii 319/2006, și nici nu a asigurat angajaților, (inclusiv bărbatului de 57 de ani primit la muncă fără încheierea contractului individual de muncă), echipament de protecție adecvat, aspecte care, în mod conjugat, au condus la decesul acestuia.
De asemenea, cu ocazia cercetărilor, trei bărbați, de 64, 45 și 29 de ani, au declarat în fața organelor de cercetare penală că bărbatul de 57 de ani nu ar fi desfășurat activități în cadrul societății, ci ar fi fost vizitator.
În cauză a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului, până la concurența valorii estimate a prejudiciului, respectiv 554.000 de euro, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, deținute de societate, precum și de bărbatul și de femeia ce o administrau”, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Argeș.
Dosarul instrumentat de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Pitești a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.
ACTUALITATE
Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.
„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.
Argeș
Femeie de 79 de ani a fost găsită decedată într-un cămin de apometru

O femeie de 79 de ani a fost găsită decedată, în această dimineață, decedată într-un cămin de apometru. S-a întâmplat în comuna Uda , județul Argeș – sat Bărănești.
La fața locului au fost alocate două echipaje de intervenție, unul de pompieri și unul medical, de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș, însă, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru bătrâna care era căzută în bazinul plin un apă.
Polițiștii trebuie acum să stabilească împrejurările în care a avut loc acest accident.
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 3 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 4 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 4 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























