ACTUALITATE
Asociația COMMUNIO Târgoviște, un sol al speranței și încrederii pentru semenii încercați de boală!

Apreciem și lăudăm ceea ce face Asociația Centrul Socio-Cultural COMMUNIO, organism nonguvernamental coordonat de preotul Ionuț Ghibanu – vicar eparhial, care vine în sprijinul semenilor încercați de boală, de suferințe care pot fi lecuite, înduplecate și cu credință, cu rugăciunea sinceră către Dumnezeu, dar și cu sprijin financiar necesar pentru efectuarea unor tratamente și intervenții chirurgicale minuțioase.
La inițiativa președintelui acestei structuri, preot Ionuț Ghibanu, Asociația COMMUNIO a acordat un sprijin financiar de 25.000 lei unui tânăr care suferă de o boală gravă și care are nevoie de intervenții medicale urgente.
Tot COMMUNIO a oferit un ajutor financiar de 9.000 lei unei alte persoane ce urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale.
„Ambele forme de sprijin sunt esențiale pentru accesul celor două persoane la proceduri medicale imediate, contribuind la stabilizarea stării lor de sănătate și la creșterea șanselor de recuperare.
Ajutoarele financiare au fost direcționate pentru acoperirea costurilor medicale urgente, indispensabile în situații critice, reafirmând misiunea asociației de a fi aproape de cei aflați în suferință și de a răspunde prompt acolo unde solidaritatea comunitară devine vitală”, se precizează într-un comunicat transmis de biroul de presă al Asociației „Centrul Socio-Cultural COMMUNIO”.
De precizat că respectiva asociație cu caracter umanitar derulează numeroase proiecte dedicate copiilor, tinerilor, familiilor aflate în dificultate și persoanelor cu probleme medicale grave. Prin astfel de inițiative de suflet, de într-ajutorare, asociația promovează empatia, solidaritatea și implicarea activă în sprijinul celor vulnerabili.
ACTUALITATE
Administrator de firmă nu a plătit 27 de milioane de lei, impozite și contribuții reținute conform legii

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat, astăzi – 6 octombrie 2026, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, percheziții domiciliare în județele Dâmbovița și Prahova, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor, conform Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
„Cercetările au evidențiat faptul că o persoană, în calitate de administrator al unor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul confecțiilor, ar fi reținut și nu ar fi plătit la bugetul general consolidat al statului, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență, peste 27.200.000 de lei, reprezentând impozite și contribuții”, ne informează IPJ Dâmbovița.
ACTUALITATE
Oferta educațională a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște pentru unitățile de învățământ

Consiliul Județean Dâmbovița, alături de Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte vin în întâmpinarea cadrelor didactice cu oferta educațională a anului școlar 2026 – 2027.
Oferta educațională cuprinde 6 ateliere care se desfășoară de luni până vineri, în spații special amenajate, iar durata acestora variază între 60 și 90 de minute. Atelierele au fost special concepute pentru a dezvolta imaginația, deprinderile artistice și abilitățile de colaborare ale participanților.
Oferta se adresează cadrelor didactice care doresc să vină cu clasa la Muzeu și să-și completeze orele cu activități nonformale creativ-educative.
Scurtă prezentare a programelor educaționale:

Pentru a se înscrie la acest program, cadrele didactice vor contacta muzeul pentru realizarea unei programări. Programările se fac doar la numărul de telefon precizat la fiecare din atelierele mai sus menţionate, de luni până vineri, între orele 8,00 – 16,00, cu minim 5 zile înainte de data organizării.
Atelierele vor fi organizate doar in zilele lucratoare!
Taxa de participare este de 30 lei/elev pentru fiecare atelier.
Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.
Pe lângă participarea la proiectele educaționale, elevii pot să descopere, într-o manieră atractivă și interactivă, expoziţiile de bază şi temporare ale Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.
Dâmboviţaacum 5 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 4 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ACTUALITATEacum 5 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum 6 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală
ACTUALITATEacum o săptămânăRecital de excepție cu violoncelistul Adrian Naidin la Târgoviște. Pe 15 octombrie, la Teatrul Tony Bulandra
ACTUALITATEacum 5 zileDouă distincții pentru Hotel Peștera Wellness & Spa la Gala „HORECA Women Awards” 2026


























