POLITIC
Deputat Valeriu Munteanu: Siguranța energetică a României riscă să fie pusă pe făraș!

Deputatul AUR Dâmboviţa Valeriu Munteanu o acuză pe USR-ista Diana Buzoianu, ministrul Mediului, că fuge de responsabilitatea și obligația pe care o are în fața cetățenilor și a Parlamentului. Ministra ar fi trebuit să vină astăzi în fața aleșilor neamului, la Ora Guvernului, pentru a da explicații cu privire la faptul că statul român nu a fost în stare să apere în instanță continuarea lucrărilor la barajul Mihăileni, o investiție cu valoare strategică majoră pentru siguranța energetică a României.
„Nu vorbim despre un proiect ilegal, inutil sau care mai poate aștepta. Lucrările, începute încă din anul 1987, trebuiau finalizate de mult. România are nevoie de acest baraj pentru a preveni inundațiile, pentru a asigura apă pentru populație și pentru a susține producția de energie.
Faptul că PSD o cheamă acum pe Diana Buzoianu pentru a da explicații este o nouă dovadă că hoții strigă „prindeți hoața”. PSD a avut, în cei 30 de ani în care a condus România, suficiente majorități parlamentare, guverne și miniștri care puteau asigura finalizarea la timp a investițiilor și proiectelor majore, dar au preferat să doarmă pe arătură.
La rândul său, USR este direct vinovat pentru blocajele de la hidrocentralele care nu au primit avize de mediu sau care se află pe rolul instanțelor de judecată. Din cauza activiștilor de mediu cu o agendă ideologizată, susținuți ani la rând de USR, securitatea energetică a României riscă să fie pusă pe făraș”, a precizat deputatul Valeriu Munteanu.
Mai spune vicepreședintele AUR că, dacă România ar fi cu adevărat o țară democratică, în care instituțiile își fac treaba, Diana Buzoianu nu ar mai fi fost ministru al Mediului din momentul în care senatorii României au votat o moțiune simplă împotriva sa, în contextul crizei apei din județele Prahova și Dâmbovița.
POLITIC
Claudiu Târziu, președinte ACT: Premierul Niculescu ne anunță instituirea cenzurii, jurând că nu e cenzură!

Președintele Partidului Acțiunea Conservatoare, Claudiu Târziu, atrage atenția că promisiunea făcută la învestire de premierul Luca Niculescu privind înființarea unui Fond Național pentru Reziliență Informațională, dacă va fi materializată prin lege, va aduce cenzura în presă. Spune europarlamentarul Claudiu Târziu că în Constituția României se precizează clar că este interzisă cenzura de orice fel.
„Când simți nevoia să juri că nu faci un lucru interzis, toată lumea înțelege ce urmează. Gîndiți-vă cum va funcționa. Statul plătește niște oameni să decidă ce e adevărat. Statul plătește presa care să repete ce e adevărat. Iar ce spuneți dumneavoastră și nu le convine devine dezinformare. Presă independentă plătită de guvern. Așa ceva nu există. Și nu e nici măcar ideea lui. E copiată după Bruxelles. Același vocabular. Același plan, de a cumpăra presa. Aceleași jurăminte că nu e cenzură.
Dacă vrei să combați minciuna, spui adevărul. Atît. Unicul antidot la dezinformare este informarea. Dar pentru asta îți trebuie credibilitate. Țara e în datorii pînă peste cap, iar guvernul își face încă o instituție, finanțată special și care are un buget separat pentru presa care să-i cînte osanale și să linșeze opoziția. Am mai trăit asta. Nici cenzura comunistă nu-și spunea pe nume. Culmea este că un asemenea aparat de folosință totalitară este făcut de un fost jurnalist”.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Ilie Bolojan a vrut sincer să reformeze statul român

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu susține că premierul demis Ilie Bolojan și-a făcut datoria în această perioadă de provizorat și a ținut țara pe linia de plutire, în ciuda atacurilor susținute ale detractorilor săi.
„Am văzut în el un om de bună-credință, care a vrut sincer să reformeze statul și și-a asumat decizii dificile”, a spus parlamentarul liberal.
A mai precizat deputatul că a votat pentru învestirea noului guvern, cu speranța ca România să poată ieși din criza provocată de PSD.
„Mergem în opoziție cu gândul la oamenii care au dus greul acestor luni și care merită un stat mai corect. Avem datoria față de ei să ne ținem de cuvânt și să continuăm să luptăm pentru reformă”, a transmis deputatul PNL Aurelian Cotinescu.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum 3 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 4 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 4 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 4 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ANUNŢURIacum o săptămânăPrimăria Târgoviște: Anunț solicitare aviz de mediu pentru proiect amenajare Șanțul și Valul Cetății
ACTUALITATEacum o ziSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Pietrari: Fără implicare, perseverență și finanțare nu poți dezvolta o comunitate!




























